Linkuri accesibilitate

Coronavirus în România. Ce înseamnă scenariul numărul 4

Numărul celor contaminați cu Covid-19 a depășit 1700 și au fost înregistrați 43 de morți, între care un bărbat de 39 de ani fără niciun fel de boli și o tânără de 27 de ani, care avea diabet. E așteptată Ordonanța Militară numărul 4

Textul integral al ordonanței militare nr. 4

(1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate și dializă, folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura.
(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei, este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei. Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în acest scop.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin Ordonanțe militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.

(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(1) La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii COVID-19:
a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;
b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se gospodăresc, sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;
c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.
(2) Opțiunea pentru una dintre modalitățile prevăzute la alin. (1) se materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declarații pe propria răspundere prin care își asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și piloților de aeronave și personalului navigant.
(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

(1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul declarării stării de urgență pe teritoriul României.
(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.

(1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

(1) Ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației publice locale care au în subordine sau în coordonare unități sanitare vor asigura la cerere spații hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul cadrelor medicale sau al familiilor acestora.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.

(1) În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar diminuate în funcție de cerere și ofertă.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(1) În perioada în care este instituită starea de urgență, alertele sanitare, comunicatele, textele, materialele fotografice și audio-video cu mesaje de interes public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale și/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privați, persoane fizice sau organizații neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit și se vor adăuga ca timp suplimentar spațiului alocat pentru publicitate.
(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată radiodifuzorilor sau instituțiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și se vor identifica în momentul difuzării cu mențiunea „Mesaj de utilitate publică.”
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(1) Pe perioada stării de urgență se autorizează Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor și dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii, precum și pentru tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(1) Transportul maritim și pe căile navigabile interioare, accesul navelor în porturile românești, precum și inspectarea și operarea navelor se desfășoară fără restricții, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19, impuse de Ministerul Sănătății.
(2) Se interzice accesul piloților la bordul navelor maritime și fluvio-maritime, sosite din zonele de risc roșu sau galbene, dacă nu dispun de echipamentul de protecție stabilit de Ministerul Sănătății.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanța militară nr.2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3 persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”

(1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art.1;
b) Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și poliția locală, pentru măsura prevăzută la art.2;
c) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria Română, poliția locală, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 și 4;
d) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pentru măsura prevăzută la art.5;
e) Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

-amenzile pentru cine nu respectă ordonanțele militare vor porni de la un minim de 2.000 de lei

In scurt timp va fi publicată ordonanța militară numărul 4

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG