Linkuri accesibilitate

Coronavirusul a ajuns în Parlament, miniștrii și aleșii s-au jignit patru ore. Cîțu: „Vă urcați pe cadavre, sunteți criminali!”


Romania- Florin Cîțu the new proposal for Prime Minister
Romania- Florin Cîțu the new proposal for Prime Minister

De la tribuna Parlamentului s-au auzit cuvinte precum criminali, țepari, penali, reprezentanții puterii și cei ai Opoziției jignindu-se reciproc în timpul prezenței în Parlament a miniștrilor Nelu Tătaru (Sănătate) și Florin Cîțu (Finanțe).

Prezența în Parlament a miniștrilor Florin Cîțu și Nelu Tătaru a generat peste patru ore de dezbatere, cu multe invective rostite de la tribuna Camerei Deputaților, dar cu puține discuții constructive despre depășirea crizei sanitare și economice. Cel mai virulent discurs l-a avut chiar ministrul de Finanțe, care i-a acuzat pe social-democrați că au depus o moțiune simplă împotriva sa încercând să se folosească de epidemia de coronavirus.

Ministrul de Finanțe și cel al Sănătății au venit în Parlament din motive diferite, dar ambii au trebuit să dea explicații despre domeniul pe care îl gestionează. În timp ce Nelu Tătaru (Sănătate) a fost chemat de grupul USR la “Ora Guvernului”, Florin Cîțu a trebuit să reziste atacurilor PSD care a depus o moțiune simplă împotriva sa.

Din rolul celui atacat, Cîțu a avut un discurs extrem de virulent și cu multe invective la adresa social-democraților.

V-ați urcat pe cadavre pentru a vă impune agenda politică. Vreau să vă reamintesc cine sunt semnatarii moțiunii, cei care în 10 august au bătut și gazat români nevinovați. Sunteți niște țepari, ați dat țeapă oamenilor. Semnatarii sunt criminali pentru că și-au permis să șantajeze guvernul. Acești criminali au jucat poker cu sănătatea românilor încercând să-l șantajeze pe președintele României. Au modificat în mod criminal propunerile economice. Ați lăsat statul român nepregătit și vulnerabil, pentru asta ar trebui să răspundeți penal, ați subminat statul prin ceea ce ați făcut în Parlament”, au fost sintagmele folosite de ministrul de Finanțe pentru a replica social-democraților.

Ministrul și-a continuat tirul la adresa celor din PSD, afirmând că aceștia se folosesc de epidemia de coronavirus pentru a obține avantaje în bătălia politică.

Cel mai josnic lucru pe care l-au făcut în această moțiune, au folosit acest virus nenorocit care a generat victime pentru a-și promova moțiunea. Cât de ticăloși să fiți să vă folosiți de virus pentru a ataca guvernul, știu că mă urâți, mă înjurați pe unde ați apucat, ar trebui să vă cereți scuze familiilor îndoliate pentru că v-ați folosit de acest virus”, a continuat atacul Florin Cîțu.

Limbajul dur folosit la adresa celor care dețin majoritatea în Parlament a fost dublat de prezentarea măsurilor cu caracter economic, care au pus accent pe reușita programului IMM-Invest.

Tonul virulent a fost taxat de cei de la PSD și ALDE.

Am văzut un politician parcă în sevraj care afirmă că a dat el 300 de milioane, care vorbește de România care e acum a noastră. Spuneți să fie urmăriți penal toți cei care critică Guvernul, domnule, când v-ați făcut ultimul control”, a fost reacția liderului grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis.

Acesta i-a spus ministrului de Finanțe că a fost dat afară de la bancă pentru un atac speculativ la adresa leului.

Aflăm că suntem țepari, criminali. Acești țepari, ticăloși v-au votat când colegii dumneavoastră, din motive de sănătate, nu au putut să fie în Parlamentul României, am riscat sănătatea noastră și a copiilor noștri să venim în Parlament”, i-a adus aminte deputatul PSD, Marius Budăi.

Reprezentantul ALDE, Varujan Vosgania, i-a dat „cartonașul roșu” lui Cîțu pentru cuvintele folosite în Parlament.

USR a anunțat că nu va vota moțiunea simplă, dar că guvernul liberal nu și-a ținut promisiunile făcute înainte de instalare

Prețul pentru criză stă pe umerii mediului privat și pe umerii economiei private, la stat cheltuielile au crescut. Salariile demnitarilor nu au scăzut, ați uitat complet, salariile oamenilor din camera aceasta nu au scăzut cu nimic, salariile oamenilor au fost afectate, ei au trebuit să strângă cureaua”, a afirmat Claudiu Năsui, deputat USR.

Moțiunea simplă depusă de PSD va fi dezbătută miercuri. În cazul în care ea trece de Camera Deputaților, nu va produce efecte juridice, deoarece există o decizie a Curții Constituționale care spune că un ministru pe numele căruia trece o moțiune simplă nu este automat demis.

Tătaru: Vom putea ieși din localitate cu o declarație verbală

Ministrul Sănătății a explicat că după 15 mai oamenii pot ieși din localitate cu o simplă declarație verbală, dar care va trebui însoțită și de documente. Astfel, dacă vei spune că mergi la o persoană sau la o proprietate, trebuie să dai adresa sau să prezinți actele pentru acea proprietate. Nelu Tătaru a declarat că România se află pe un „platou” în ceea ce privește infectările, dar că va fi o perioadă „lungă până vom avea viața dinainte de Covid”.

Sistemul medical vine din urmă cu multe neajunsuri. Am intrat în acest război cu mâinile goale, dezinfectanți insuficienți, am început de la un singur laborator și am ajuns în două luni la 75 de laboratoare”, a încercat ministrul Sănătății să-i convingă pe parlamentari că a luat toate măsurile necesare.

Parlamentarii PSD s-au arătat sceptici în privința faptului că România este pregătită pentru perioada de relaxare care va apărea după 15 mai.

Ați intrat într-un joc politic destul de murdar și l-ați făcut pe domnul Streinu Cercel să plătească pentru propriile dumneavoastră declarații, a fost demis pentru prostia dumneavoastră, nu mai vreau să vorbesc despre panica introdusă în rândul celor de peste 65 de ani că îi veți lua și îi veți interna. Avem o singură certitudine: că nu știm nimic. Știm cu adevărat că din 15 mai se propune o relaxare a măsurilor, dar nu suntem pregătiți”, a spus fostul ministru al Dezvoltării din guvernarea PSD, deputatul Daniel Suciu.

Atacuri la adresa situației din ministerul Sănătății au venit și din partea reprezentantului USR, Emanuel Ungureanu.

Trebuie să vă întoarceți în minister unde avem foarte multă corupție, să dați cu prașila și în minister, de acolo merge și corupția, și incompetența”, a fost mesajul lui Ungureanu pentru ministrul Tătaru.

Aleșii PSD, Pro România și ALDE au avut discursuri asemănătoare în care au vorbit despre faptul că în România nu se fac destule teste, că nu ne putem compara cu Italia și Spania, ci mai degrabă cu țările din estul Europei.

Varujan Vosganian, deputat ALDE, a spus că puține județe se mai confruntă cu epidemia de coronavirus și că este incorect ca starea de urgență și cea de alertă să se aplice la nivel național.

„Ideea de a face o stare de alertă pe întreg teritoriul României e împotriva oricărei logici”, a fost poziția reprezentantului ALDE.

Guvernul a trimis astăzi în Parlament un proiect de lege privind instituirea stării de alertă, aceasta urmând să fie votată în forul legislativ. Aleșii pot aduce modificări formei propuse de Executiv.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG