Femeilor le este limitat sau chiar negat dreptul de a decide dacă vor să întrețină relații sexuale, dacă vor să folosească metode contraceptive, sau dacă vor să acceseze servicii medicale, arată documentul.
Autonomia corporală se referă la posibilitatea de a lua decizii cu privire la păstrarea și urmărirea bunei stări a corpului, în special din punct de vedere al drepturilor reproductive. Termenul include probleme de sexualitate, orientarea sexuală, identitatea de gen, avortul, contracepția și multe alte aspecte care influențează sexualitatea și sănătatea fizică, reproductivă și psihică a femeilor.
Conform raportului, o femeie care are un minim de autonomie corporală:
- Poate lua propriile decizii în privința propriei sănătăți;
- Poate lua propriile decizii în privința utilizării metodelor de contracepție;
- Își poate refuza partenerul dacă nu dorește să întrețină relații sexuale cu acesta.
Autonomia celor mai vulnerabile femei
Deși România este o țară care nu se întâlnește în general cu problemele remarcate în raportul UNFPA, standardul de autonomie nu este aplicabil în mod egal tuturor româncelor. Autonomia corporală nu ține doar de gen și sex, ci este dependentă de impactul mai multor factori care se intersectează, precum vârsta, etnia, orientarea sexuală, educația, prezența unei dizabilități, și statutul economic.
Femeile rome formează unul dintre cele mai vulnerabile grupuri sociale din România, autonomia lor corporală fiind pusă sub presiune de propria comunitate, de societate în general, și de structura instituțională. Europa Liberă a stat de vorbă cu Carmen Gheorghe, fondatoarea E-Romnja, un grup de activism pentru femei rome. Gheorghe lucrează în comunitate de peste 12 ani.
Discutând despre atitudinile care influențează posibilitatea femeilor de a face o alegere cu privire la propriul corp, Carmen Gheorghe consideră că „societatea din România este sexistă, iar comunitățile rome replică aceleași sisteme în care corpurile și drepturile femeilor sunt chestionate.”
„O femeie romă care nu are acces la informație”, explică Gheorghe, „care nu a primit niciodată informații de la școală legat de corpul ei, care nu are un medic de familie care să o informeze și nu beneficiază de măsuri contraceptive gratuite, ajunge să se informeze din surse alternative, în principal din familie unde există multe mituri. Se perpetuează un sistem prost informat care nu lasă loc unei decizii individuale informate.”
Activista Carmen Gheorghe nu vede această autonomie în sens individual, ci în sens instituțional și colectiv. „Sistemul eșuează să adreseze politicile necesare. Este și o problemă a societății per ansamblu, pentru că atunci când se vorbește despre fete și femei rome, portretul de mamă este încărcat cu prejudecăți. ‘Romele sunt mult prea reproductive, etc’ - această portretizare care nu reflectă realitatea dăunează fetelor foarte mult, punând și mai multă presiune pe ele. Sunt învățate să fie mame, ‘dar nu prea mulți copii, pentru că așa spunem noi’.”
Orice femeie iese din tiparul „feminității” clasice poate ajunge să se confrunte cu presiuni externe care îi reduc autonomia corporală. Am discutat despre acest subiect cu Teodora Roseti, reprezentanta Asociației ACCEPT. Aceasta explică cum, din păcate, problemele femeilor lesbiene și bisexuale nu beneficiază de suficientă atenție la nivelul societății civile.
Principala problemă legată de autonomia corporală în comunitatea LGBTQIA+ o întâlnesc persoanele transgender. „Vedem în special o problemă în comunitatea trans: recunoașterea juridică a genului se face în instanță și este de multe ori condiționată de realizarea unor intervenții chirurgicale asupra organelor genitale”, conform Teodorei Roseti.
Această procedură juridică și, adesea, procedurile medicale pe care le presupune, încalcă autonomia persoanei. „Tranziția medicală și tranziția juridică nu trebuie asociate. La noi însă în continuare este. Până în 2017, două treimi din deciziile juridice obligau persoana trans să parcurgă intervenții chirurgicale de schimbare a sexului înainte să primească noul act de identitate”, menționează Roseti.
„Un judecător nu te poate crede pe cuvânt, ci doar pe baza dovezii”, punctează Roseti. „Atâta timp cât trebuie mers la judecător, trebuie să îi arăți probe, înscrisuri medicale care arată tranziția. Unii judecători sunt foarte încăpățânați și solicită o expertiză de la Institutul Național de Medicină Legală, care nu are vreo pregătire specifică în acest sens. E o experiență umilitoare.”
„Chiar dacă practica aceasta nu mai e la fel de comună, ce vedem în schimb este faptul că persoana trans tot este obligată să obțină un aviz psihiatric. Până și Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut că situația persoanelor trans ține de de sănătatea sexuală și reproductivă, nu de sănătatea mintală”, conform reprezentantei ACCEPT.
„Este foarte important ca medicii și toți cei din sistemul de sănătate să fie mai sensibili și atenți la felul în care lucrează cu pacientele, în special cele sărace, rome, lesbiene sau transgen. Medicii deseori chestionează autonomia acestor femei”, punctează de asemenea Carmen Gheorghe.
Mare parte din piedicile de care se lovesc femeile rome și trans din România încercând să-și exercite propria autonomie sunt puse acolo de către alții. Deciziile sunt luate de multe ori de persoane care nu înțeleg problemele și dorințele persoanelor trans.
„Ar trebui să începem să interzicem bărbaților să vorbească și mai ales să decidă despre ce pot femeile să facă cu corpul lor”, propune Carmen Gheorghe. „Atâta timp cât vedem în stradă bărbați împotriva avortului, bărbați care vor vota în Parlament împotriva accesului la contraceptive și avort, ar trebui să începem prin a nu da voie bărbaților să vorbească despre corpurile noastre ca femei.”
Rezultatele raportului UNFPA
Acest prim raport al ONU pe tema autonomiei corporale studiază 57 de țări în curs de dezvoltare, și găsește o corelație strânsă între puterea de decizie a femeilor și nivelul mai înalt de educație. Dintre țările studiate, deși reiese că în general 55% dintre femei nu au autonomie corporală, rezultatele diferă în funcție de regiunea geografică. Trei sferturi dintre femeile din Asia de Sud-Est pot lua decizii în cele trei categorii menționate, dar în Africa Subsahariană mai puțin de jumătate reușesc să facă acest lucru. În țări precum Mali sau Senegal, mai puțin una din zece femei are autonomie asupra propriului corp.
Adesea, încercarea de a refuza sau a combate abuzurile fizice sau psihologice poate atrage mai multe abuzuri, conform raportului. Aceste abuzuri, împreună cu legile discriminatorii și atitudinile sociale, contribuie la marginalizarea economică și socială a femeilor. Alți factori care influențează puterea femeilor de a lua decizii autonome includ dificultatea accesării serviciilor sanitare de calitate, relațiile interpersonale cu partenerul și familia, și accesul la media.
Pe lângă restricțiile precum accesul la îngrijire pe timpul sarcinii, la contracepție, sau la educație sexuală, autonomia corporală este restricționată și de alte legi sau obiceiuri din țările studiate:
- 20 dintre țări au legi conform cărora un bărbat poate scăpa de urmărirea penală pentru viol dacă se căsătorește cu femeia sau fata pe care a violat-o.
- 43 dintre țări nu au legislație împotriva violului în cadrul cuplului căsătorit.
- 30 dintre țări restricționează libertatea de circulație a femeii în afara casei.
„În esență, sute de milioane de femei și fete nu își dețin propriile corpuri. Viețile lor sunt guvernate de alții”, explică directoarea UNFPA Dr. Natalia Kanem. „Negarea autonomiei corporale este o încălcare a drepturilor omului fundamentale ale femeilor și fetelor, care întărește inegalitățile și perpetuează violența pe baza discriminării de gen. Este o anihilare a spiritului care trebuie să înceteze”, conform Dr. Kanem.
