Linkuri accesibilitate

Covid-19: Germania prelungește restricțiile. Record de decese în Italia


Angela Merkel
Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a anunțat prelungirea până pe 10 ianuarie a restricțiile impuse în lupta împotriva Covid-19, precum închiderea restaurantelor și locurilor de cultură.

Merkel a mai precizat că, în perspectiva unei probabile aprobări a folosirii vaccinurilor Biontech/Pfizer și Moderna de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) până la sfârșitul anului, aproximativ 70 de milioane de doze din ambele vaccinuri ar putea să fie livrate în Germania, în primul trimestru al lui 2021.

Un număr de doze insuficient pentru populația germană, a apreciat cancelarul Merkel, subliniind că Germania urmează ca în această iarnă să nu dispună de stocuri mari de vaccin.

Bilanțul contaminărilor cu noul coronavirus a crescut cu 22.046 de cazuri, la 1.106.789, a anunțat joi Institutul Robert Koch. Miercuri s-au înregistrat 17.270 de infectări.

În Italia, autoritățile au confirmat, în ultimele 24 de ore, 993 de noi decese asociate COVID-19, cel mai grav bilanț înregistrat în această țară de când a început pandemia, la jumătatea lunii februarie, potrivit buletinului informativ transmis joi de Ministerul italian al Sănătății. Numărul total al deceselor asociate noului coronavirus ajunge astfel în Italia la peste 58.000.

În regiunea spaniolă Catalonia, restricțiile nu vor fi relaxate precum era programat ca urmare a înrăutățirii situației epidemiologice, lucru ce a făcut ca stațiunile de schi să își amâne deschiderea sezonului.

Franța va asigura vaccinările gratuite pentru toți locuitorii și a alocat în acest sens aproximativ 1,5 miliarde de euro din bugetul asigurărilor sociale de anul viitor pentru a acoperi costul.

Marea Britanie va plăti 120.000 de lire sterline (161.676 dolari) persoanelor care suferă orice efecte secundare severe din cauza vaccinurilor COVID-19. De altfel, autoritățile britanice sunt primele din Europa care au autorizat folosirea vaccinului dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

XS
SM
MD
LG