Linkuri accesibilitate

4.000 de noi infectări cu Covid-19 în ultimele 24 de ore


Vaccinarea a dus la o scădere a număruluid e infectări în ultima perioadă

Grupul de Comunicare Strategică a raportat 3.923 de noi infecții cu Sars-Cov-2 în ultimele 24 de ore, potrivit unei raportări oficiale de joi. În același interval au fost constatate 81 de decese ale unor pacienți infectați cu noul tip de coronavirus.

“Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani. 77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, au detaliat autoritățile.

28.141 de teste RT-PCR au fost realizate în ultimele 24 de ore și alte 8.706 de teste rapide antigenice. Rata de infectare este, astfel, de peste 10%.

Pe teritoriul României, 38.907 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.850 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.541 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.

XS
SM
MD
LG