Boris a întâlnit un bărbat care a spus că a fost electrocutat de către anchetatorii ruși și o mamă care a spus că fiul ei a fost împușcat mortal de la mică distanță de către forțele rusești cu o zi înainte de retragerea lor. În orașul Izium, din regiunea Harkov, recent eliberat ucraineni, autoritățile ucrainene au descoperit o groapă comună cu 440 de cadavre. Oficialii de la Kiev au deschis o anchetă, iar investigatorul șef Serghei Bolvinov a declarat pentru Sky News că unele persoane ar fi fost împușcate, iar altele ar fi murit în urma bombardamentelor, scrie Reuters care precizează că nu a putut verifica aceste informații. Preşedintele Volodimir Zelenski a comparat situația de la Izium cu masacrul de la Bucea, situată la periferia Kievului, unde armata rusă a ucis 310 civili. „Urmele morţii lăsate de Rusia sunt peste tot. Şi trebuie trasă la răspundere pentru asta”, a spus Zelenski, citat de The Guardian.