Linkuri accesibilitate

Cristian Pepino: Omul care trage sforile trage și liniile

Cristian Pepino este un nume de renume în regia teatrului de animație. A luat nenumărate premii internaționale cu multe dintre cele peste 120 de producții, realizate în cea mai mare parte alături de soția sa, Cristina. Aproape că nu poți pune degetul pe harta Europei să nu nimerește peste un festival internațional în care Sânzienele și Pepelii lui să nu fi cucerit inima publicului, a criticilor și a juriilor. A fost făcut doctor honoris causa al Universității din Târgu Mureș, a primit Ordinul de Merit în grad de cavaler și câte și mai câte. Însă Cristian Pepino are o violon d'Ingres. Nu este doar un regizor cu o reputație bine cunoscută, ci este și un foarte înzestrat artist plastic. În cadrul Festivalului Național de Teatru a fost vernisată, la Galeria Rotenberg-Uzunov, o expoziție de desene, măști și acuarele Omul care trage sforile, aluzie glumeață la munca și arta de păpușar. De fapt, nu puține sunt desenele inspirate chiar din efortul zilnic de a da viață unor marionete: măști de personaje de basm, vrăjitoare, domnițe și câte și mai câte. Desenate cu o mână sigură și cu un suflet de artist desenele, precum păpușile, prind viață pe zidurile expoziției. Mergeți la expoziție pentru că poate veți avea ocazia să-l vedeți chiar pe maestru într-un colț de sală: are atâtea să vă povestească!


Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG