Linkuri accesibilitate

Cristina Tarcea a spus ”pas”. Un singur candidat pentru șefia Înaltei Curți: judecătoarea Corina Corbu


Judecătoarea Corina Corbu are șanse mari să ajungă președinta Înaltei Curți: este singura candidată.
Judecătoarea Corina Corbu are șanse mari să ajungă președinta Înaltei Curți: este singura candidată.

Până la termenul limită de 1 iulie, doar Corina Corbu, șefa secției de Contencios administrativ și-a depus candidatura pentru președinția Înaltei Curți. Cristina Tarcea nu s-a mai înscris în competiție.

Potrivit calendarului anunțat de CSM, luni a expirat termenul până la care se mai puteau depune candidaturile pentru această funcție, iar de acum încolo, timp de 17 zile, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor fostei Securități (CNSAS) va verifica o eventuală colaborare a acestora cu Securitatea. Nu va fi mult de lucru, pentru că există un singur candidat: judecătoarea Corina Corbu. De altfel, aceasta a mai fost verificată de CNSAS anul trecut, când președintele Iohannis i-a semnat decretul de numire la șefia Secției de Contencios de la ICCJ.

Numirea nu a fost întâmplătoare, judecătoarea Corbu fusese achitată în 2018 în dosarul colegei sale Gabriela Bârsan alături de care a fost judecată pentru complicitate la favorizarea făptuitorului. Timp de patru ani cât a durat procesul, Corina Corbu, al cărei post de la Înalta Curte a fost scos la concurs, a lucrat la casa de avocatură Mușat și asociații, care l-a reprezentat pe președintele Iohannis în procesul de incompatibilitate deschis de ANI pe vremea când era primar al Sibiului.

Este deci de presupus ca Iohannis nu va avea ezitări s-o numească în înalta funcție de ÎCCJ dacă Secția pentru judecători a CSM dă undă verde. Cu atât mai mult cu cât, după controversatele modificări ale legilor justiției, prerogativele sale în ce privește numirea judecătorilor de rang înalt au fost diminuate. Astfel, președintele poate refuza o singură dată numirea acestora.

Decizia Cristinei Tarcea de a nu-și mai depune candidatura pentru un nou mandat de președinte al Înaltei Curți era cumva previzibilă ținând cont că împotriva ei a fost declanșată o campanie media de calomniere și că a făcut obiectul mai multor acțiuni disciplinare ale Inspecției Judiciare. Deși secția pentru judecători a CSM a respins în luna iunie acțiunea începută de Inspecție, constatând nulitatea absolută a acesteia, Tarcea a dat de înțeles în câteva rânduri că nu mai dorește să ocupe funcția.

Nu este prima oară când în cursa pentru conducerea Înaltei Curți este un singur candidat. Și Cristina Tarcea a candidat singură în 2016, când postul a rămas liber prin pensionarea Liviei Stanciu, numită judecător al Curtea Constituțională.

În 2010 însă, au fost cinci candidați care s-au luptat pentru șefia ÎCCJ: Gabriela Barsan, Elena Carcei, Danut Cornoiu, Livia Doina Stanciu si Rodica Aida Popa.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG