Ucrainenii sunt șocați să descopere bogăția noilor elite politice
Ucrainenii au putut descoperi, cu surpriză, șoc și indignare, bogăția noilor elite, după ce oficialii au fost obligați să își declare averea pe un site accesibil publicului.
Duminică seara a fost data limită pentru declararea averii, dar chiar și așa unii politicieni au ratat limita.
Poroșenko, care posedă printre altele fabricile de ciocolată Roshen, după numele lui, a declarat $26.3 milioane în conturi bancare și acțiuni în 104 firme. Când a devenit președinte, Poroșenko promisese că va vinde imperiul comercial Roshen, pentru a evita un conflict de interese, dar nu a făcut-o.
Premierul Volodimir Groisman a declarat $1.2 milioane și €460,000 in cash, precum și o colecție de ceasuri de lux.
Printre cele mai ciudate lucruri posedate de oficiali se mai numără o biserică ortodoxă, moaște de sfinți și un bilet pentru o călătorie în cosmos.
Ucraina își retrage ambasadorul de la Chișinău, după ce a spus Dodon despre Crimeea
Ucraina l-a chemat înapoi la Kiev, luni, pe ambasadorul de la Chişinău Ivan Gnatişin, după ce Igor Dodon, plasat pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Moldova, a declarat că fosta regiune autonomă ucraineană Crimeea aparţine Rusiei.
Crimeea a fost anexată de Rusia în 2014, iar anexarea nu e recunoscută de nici o țară sau instanță internațională.
OSCE își oprește folosirea dronelor în regiunea separatistă
Organizație pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a oprit total folosirea dronelor in spațiul aerian al zonei separatiste după ce multe drone au fost ținta unor atacuri electronice, de bruiere, sau cu rachete.
Rolul dronelor este de a filma, pentru verificare, eventualele mișcări de trupe și armament greu care ar constitui o încălcare a acordurilor de la Minsk
OSCE nu dorește să numească responsabilii atacurilor, explicând că nu are acces la locurile în care se prăbușesc dronele.
Reclamă pentru cursuri gratuite de tir în Harkov
Nu fără umor, un afiș în Harkov îl arată pe Pușkin, care spune: — “Dacă știam să trag mai bine, scriam mai multe versuri.“
(Pușkin a murit în duel)
Când se deschide pagina site-ului, textul spune:
— "Nu mai sta la aragaz, femeie - vino să tragi cu pistolul ! Ai 30 de gloanțe cadou.”