Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

18:18 27.1.2018

Saakaşvili, consemnat la domiciliu pe timpul nopţii


Curtea de Apel din Kiev a ordonat vineri ca fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, devenit lider al opoziţiei în Ucraina, acuzat că ar intenţiona să răstoarne actuala putere de la Kiev, să fie consemnat la domiciliu pe timpul nopţii.

Astfel, Saakaşvili va trebui să stea acasă zilnic între orele 22:00 şi 07:00 dimineaţa, potrivit deciziei anunţate de judecătorul Oleg Prisiajniuk, decizie ce satisface doar parţial cererea Parchetului care a solicitat arest la domiciliu 24 de ore din 24 pentru fostul preşedinte georgian.

De asemenea, Curtea i-a interzis lui Saakaşvili să părăsească Kievul fără autorizaţie din partea Parchetului sau a unui tribunal.

Saakaşvili şi zeci de susţinători ai săi prezenţi în sala de tribunal au primit decizia strigând ''Ruşine!''. ''Aceasta nu este o instanţă, ci o creatură venală!'', a afirmat fostul lider georgian.

În opinia sa, această decizie are drept scop limitarea activităţilor sale politice. ''Nu mai pot pleca din Kiev, nu mai pot să merg în provincie, să adun oameni, să organizez manifestaţii'', a constatat el.

Cu toate acestea, el a promis să continue mişcarea de protest ''pentru înlăturarea puterii'' preşedintelui Petro Poroşenko, pe care îl acuză de corupţie.

Fostul preşedinte georgian, care a început o nouă carieră politică în Ucraina, a fost arestat pentru scurt timp în decembrie la Kiev, apoi repus în libertate, conform unei decizii a unui tribunal în primă instanţă, care a respins cererea Parchetului de a-l pune sub arest la domiciliu. Parchetul a contestat această decizie la Curtea de Apel.

Mihail Saakaşvili este acuzat că a dorit ''să ia puterea prin forţă'' în cadrul recentelor manifestaţii care ar fi fost finanţate, potrivit Parchetului ucrainean, de anturajul fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014, în urma unei ample mişcări de contestare.

18:17 27.1.2018

Tillerson şi Lavrov au discutat la telefon situația din Ucraina


Secretarul de stat American Rex Tillerson şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au discutat la telefon situația din Ucraina, a anunţat Heather Nauert, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat.

Referitor la Ucraina, Rex Tillerson si Lavrov au vorbit despre o viitoare intalnire intre reprezentantul special al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, si reprezentantul Rusiei, Vladislav Surkov, iar oficialul american a subliniat necesitatea ca Rusia sa accelereze implementarea angajamentelor sale conform acordurilor de la Minsk si sa schimbe situatia din estul Ucrainei, unde s-a inregistrat recent o escaladare a conflictelor, a precizat Nauert.

16:20 25.1.2018

O nouă iarnă de război în Ucraina

Europa Liberă (RFE / RL) a vizitat frontul din estul Ucrainei, pe linia Donbasului, pentru a surprinde cotidianul trupelor ucrainene în timp ce luptă în această a patra iarnă de război împotriva separatiștilor sprijiniți de Rusia.

În decembrie 2017, fotojurnaliștii Andriy Dubchak și Maryan Kushnir au reușit să obțină accesul la o poziție avansată pe înălțimile din apropierea orașului Zolotîi, în regiunea Luhansk din estul Ucrainei.

Punctul de supraveghere din vârful dealului are o vedere directă spre pozițiile (partea dreaptă sus) separatiștilor. Satul din prim plan se află în no-man’s land, teritoriu neutru, deși este încă parțial populat.

Un soldat ucrainean în vârstă de 20 de ani umple un încărcător cu cartușe. Militarul a declarat pentru Europa Liberă că recent, pe când era de gardă noaptea, a urmărit o ciocnire între separatiștii sprijiniți de Rusia care, aparent, se mitraliau între ei.

14:35 24.1.2018

OSCE cere Rusiei să oprească sprijinul militar pentru separatiștii din Donbas


Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat marţi asupra riscului escaladării conflictului armat în estul Ucrainei, informează agenţia Xinhua.

"Peste tot observăm că părţile se pregătesc sa continue conflictul sau chiar să-l escaladeze", a declarat prin legătură video Alexander Hug, adjunctul şefului misiunii speciale a OSCE de monitorizare pentru Ucraina.

În ultimele zile, membrii misiunii OSCE au observat cum părţile aflate în conflict în estul Ucrainei sapă noi tranşee, amplasează noi mine şi îşi întăresc prezenţa militară, a mai spus Hug.

"În loc să retragă armele şi să demineze, se pare că părţile fac de fapt contrariul", a notat el.

Eşecul părţilor de a respecta încetarea focului anunţată a provocat victime civile în ultima săptămână, a afirmat Hug, adăugând că o persoană a fost ucisă şi o alta rănită când un autobuz civil care traversa linia de contact a fost lovit de focuri de armă de calibru redus.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat o rezoluție privind „consecințele umanitare ale războiului în Ucraina”. În document, APCE cere Rusiei să „oprească sprijinul financiar și militar” pentru autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk și să asigure accesul fără restricții pentru organizațiile internaționale în Crimeea.

De asemenea, rezoluția adoptată de Adunare cere autorităților ruse să nu mai recunoască actele de identitate și alte documente emise pe teritoriul celor doua ”republici”.

Unele paragrafe ale rezoluției se referă la situația din Crimeea. APCE solicita Moscovei să asigure respectarea drepturilor omului și siguranța persoanelor care trăiesc pe peninsulă și să ridice interdicția asupra activităților Mejlisului tătarilor din Crimeea.

Replica a venit imediat din partea vicepreședintelui Dumei de Stat din Rusia, Petr Tolstoy, care la rândul său a declarat că rezoluțiile APCE privind Crimeea nu vor fi îndeplinite.

„Adevărul este că rezoluțiile APCE într-o proporție destul de mare (în orice caz, în ceea ce privește Crimeea rusă) nu vor fi niciodată îndeplinite. Acest lucru este evident „, a subliniat, potrivit TASS.

Conflictul dintre trupele guvernamentale şi insurgenţii proindependenţă în estul Ucrainei a început în aprilie 2014 şi a ucis până acum peste 10.000 de persoane.

La 20 decembrie 2017, Grupul Trilateral de Contact pentru soluţionarea crizei în Ucraina a ajuns la un acord privind încetarea focului, începând cu 23 decembrie, pentru ca civilii să poată celebra sărbătorile de iarnă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG