Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

14:08 17.12.2013

Discuții Lavrov – UE: un ton „oribil de politicos”…


Cotidianul belgian Le Soir revelează astăzi că discuția de ieri la prânz dintre cei 28 de miniștri UE de externe cu omologul lor rus Serghei Lavrov a fost practic golită de substanță… Asta pentru cei care se așteptaseră la cine știe ce revelații.

Întâlnirea cu Lavrov era prevăzută cu mult înainte de psihodrama ucraineană, scrie Le Soir. Reuniunea avea ca scop pregătirea summitului semestrial dintre UE și partenerul său strategic Rusia, care se va ține în februarie la Bruxelles. SD-a vorbit despre gaz și nuclearul iranian, iar Ucraina abia dacă a fost menționată în treacăt. Cum spune „veteranul" ministru luxemburghez de externe Jean Asselborn, tonul discuției a fost „oribil de politicos”.

---
13:10 17.12.2013
„Persecutată de Rusia, dar hotărâtă”



Sub acest titlu, International New York Times compară astăzi situația din Ucraina cu cea din Moldova și felul in care fiecare reacționează la presiunile Moscovei.

Si una și alta și-au văzut o serie de produse blocate la granițe. Moldova vindea 80% din vin în Rusia. Procentul a coborât acum la 25%. Fructe și legume din Moldova au fost oprite la granița dintre Ucraina și Rusia, ducând la pierderi de 12 milioane de euro.

Găgăuzii au amenințat cu un referendum în chesiunea acordului, dar au fost opriți de Curtea Constituțională. Rogozin a venit la Chișinău amenințând că va fi o iarnă grea.

Totuși, Moldova a rezistat cu foarte mult calm. Ucraina, însă nu. Dar, recunoaște cotidianul american publicat în Paris, Ucraina este mult mai mare și mai divizată decât Moldova... iar la Kiev nu e la putere o coaliție cu numele limpede de Alianța pentru Integrare Europeană.

---
09:54 17.12.2013

Ianukovici la Moscova – protestele continuă



Opoziția cheamă oamenii să manifesteze astăzi în Kiev, în vreme ce președintele Ianukovici a pornit spre Moscova, unde se va întâlni cu Putin.

Sînt aproape patru săptămâni de când demonstrațiile au început în semn de protest pentru refuzul brusc al guvernului de a mai semna acordul de asociere cu Uniunea Europeană.
In loc de asta, Rusia face presiuni ca Ucraina să se alăture Uniunii Vamale pe care Rusia o formează deja cu Bielorusia și Kazahstanul.

Putin ar trebui să îi ofere astăzi lui Ianukovici credite și un preț al gazului mai coborât. Ucraina depinde în totalitate de gazul rusesc.
---
20:05 16.12.2013

Triunghiul constrângerii - Lavrov: „Ucraina trebuie să aleagă singură”...


Ucraina ar trebui să poată să își aleagă singură viitorul, le-a spus in esență ministrul rus de externe Serghei Lavrov omologilor săi europeni cu care a discutat astăzi, luni 16 decembrie, la Bruxelles.
Printr-o convenție tacită, au fost lăsate deoparte remarcile făcute duminică pe Twitter de comisarul UE pentru extindere Stefan Füle, care anunța suspendarea discuțiilor cu Kievul, întrucât partea ucraineană ar arăta că nu știe ce vrea.
La fel, s-a pus o surdină pe declarații precum cele ale ministrului suedez de externe Carl Bildt, care declarase înainte de întâlnire că: Odată Ianukovici promite că va semna acordul la Vilnius, altă dată amenință că îi va da afară pe cei care l-au negociat. Dacă cineva poate să înțeleagă ce vrea, bravo. Eu nu pot.
La fel, despre Rusia Bildt a spus: S-a lansat o largă propagandă, bazată pe dezinformare, ba chiar direct pe minciuni împotriva Acordului. E vorba în același timp de o campanie de propagandă agresivă și de presiuni economice asupra Ucrainei.
Rezultatul discuțiilor de azi e, așadar, pentru moment, neconcludent… formulă diplomatică pentru a spune că nimeni nu a decis de fapt nimic, dar că disensiunile rămân.
---

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG