Reacțiile puterii - à la Ceaușescu
Prezent la Davos, premierul ucrainean Mikola Azarov a apreciat că ceea ce se petrece la Kiev este o tentativă de lovitură de stat.
“Pe de altă parte”, a urmat el, “acele evenimente sînt mai degrabă de natură locală. Sînt concentrate în centrul Kievului și în câteba regiuni din vestul Ucrainei. In restul țării situația e calmă. Cetățenii vor restabilirea ordinii, avem support popular pentru asta, așa că pentru moment nu vedem nevoia unor măsuri dure.”
Pentru moment...
---
Merkel ridică tonul
Este rar ca Angela Merkel să vorbească pe un asemenea ton despre o țară europeană:
Sîntem foarte îngrijorați, și nu doar îngrijorați, ci și indignați de felul in care au fost adoptate aceste legi care încalcă drepturile și libertățile esențiale. Germania va face astfel ca populația Ucrainei să își poată exercita drepturile fundamentale, precum dreptul de a protesta.
In schimb, Merkel a precizat că atât ea, cât și ministrul de externe Frank-Walter Steinmeier consideră că pentru moment sancțiunile nu ar fi binevenite și că trebuie mai intâi să se pună capăt violenței.
—
Primele victime de pe Maidan
Primele două victime ale Maidanului care au fost identificate sînt manifestanți de alte origini: primul e Serj Nihoian, un tânăr ucrainean de origine armeană, care participa de mai multe săptămâni de zile la manifestațiile din piață. In vârstă de 21 de ani, Serj venea dintr-un sătuc de lângă Dnipropetrovsk.
Părinții lui Serj veniseră în Ucraina în 1992, fugind din enclava armeană Karabah din Azerbaijan.
Cealaltă victimă identificată rapid este Mihail Jineuski, un tânăr care părăsise Bielorusia in 2005 din motive politice. Bilanțul provizoriu este actualmente de cinci morți și multe zeci de răniți.
—