Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

15:39 25.10.2019

Situația pe front astăzi în Donbas

14:12 24.10.2019

Deputaţi ai partidului prezidenţial, verificaţi cu poligraful


Zece deputaţi ai partidului proprezidenţial 'Slujitorii poporului' urmează să treacă testul cu detectorul de minciuni pe fondul unor acuzaţii de corupţie, a anunţat miercuri această formaţiune, care deţine majoritatea în Rada Supremă (parlamentul unicameral).

'Vom trece toţi testul cu detectorul de minciuni', a declarat presei şeful grupului parlamentar al partidului 'Slujitorul poporului', David Arahamia.

Procedura îi vizează pe 'toţi deputaţii' partidului prezidenţial care sunt membri ai unei comisii parlamentare de specialitate, să fie zece în total', a precizat el.

Aceştia au fost acuzaţi că au acceptat mită pentru a face să eşueze în comisie examinarea unui proiect de lege legat de piaţa profitabilă a intermediarilor imobiliari.

'Dacă acest test stabileşte cu cea mai mică probabilitate că deputaţii au primit bani pentru votul lor, organismele anticorupţie se vor ocupa de ei', a avertizat preşedintele într-o postare miercuri pe Facebook.

În cursul serii, un prim parlamentar, Oleksandr Dubinski, a difuzat în direct pe internet examinarea sa cu detectorul de minciuni.

'Aţi votat personal împotriva acestui proiect de lege în schimbul primirii de mită?', l-a întrebat un bărbat prezentat ca expert în astfel de proceduri. 'Vi s-a promis că veţi fi răsplătit pentru un vot împotriva acestui proiect de lege?', a continuat acesta în timp ce deputatul a răspuns în negativ.

În ultimul său raport publicat în ianuarie cu privire la indicele de percepţie a corupţiei în 2018, organizaţia neguvernamentală Transparency International a clasat Ucraina pe locul 120 din 180 incluse în clasament. Totuşi, situaţia sa este mai bună decât cea a Rusiei, care s-a clasat pe locul 138, dar şi faţă de cea din anii precedenţi când Ucraina ocupase locul 142 în 2014.

14:11 24.10.2019

Un avion rus de vânătoare a urmărit un bombardier american deasupra Mării Negre



Un avion rus de vânătoare Suhoi Su-27 a monitorizat un bombardier american B-52H în timpul unui zbor deasupra Mării Negre, în cadrul unei misiuni de antrenament comun cu forţe din România, Ucraina şi Georgia.

Potrivit unui comunicat emis miercuri de Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenţia Tass, bombardierul american s-a apropiat de frontierele Rusiei în timpul unui zbor.

„După ce s-a apropiat de frontierele Rusiei, bombardierul a fost întâmpinat de un avion de vânătoare Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Districtului Militar Sudic şi a fost urmărit de acesta în cursul zborului de-a lungul frontierelor apelor teritoriale ale Rusiei, la o distanţă de aproximativ 70 de kilometri", afirmă Ministerul.

Pe de altă parte, Comandamentul European al SUA a menţionat doar că un avion B-52, cu baza la RAF Fairford din Marea Britanie, a efectuat un zbor în regiunea Mării Negre, în cadrul unei misiuni de antrenament cu partenerii şi aliaţii europeni.

„Zborul, care a durat aproximativ 12 ore, a inclus antrenamente cu România, Ucraina şi Georgia", se afirmă într-un comunicat publicat de Comandamentul European al SUA.

16:57 20.10.2019

Mulvaney își retractează afirmaţia că Trump a condiţionat ajutorul militar destinat Ucrainei

Şeful de personal în exerciţiu al Casei Albe Mick Mulvaney a retractat afirmaţia că preşedintele Donaald Trump a condiţionat acordarea ajutorului militar destinat Ucrainei de dorinţa sa ca autorităţile de la Kiev să investigheze existenţa unui server al Comitetului Naţional Democrat în Ucraina, legat de alegerile prezidenţiale din 2016, la câteva ore după ce a afirmat acest lucru.

Declaraţiile iniţiale făcute de Mulvaney în timpul unui briefing de presă la Casa Albă au provocat îngrijorare în rândul consilierilor de rang înalt şi al echipei juridice a preşedintelui.

În timpul briefingului de presă de joi, Mulvaney a afirmat că îngrijorările lui Trump legate de corupţia din Ucraina, inclusiv o suspiciune nefondată exprimată e preşedinte că un server al DNC atacat de hackeri a fost ascuns în Ucraina, au stat parţial la baza deciziei din luna iulie a preşedintelui de a bloca ajutorul militar pentru Ucraina, în valoare de aproape 400 de milioane de dolari.

Mulvaney a declarat că dorinţa lui Trump ca Ucraina să îl investigheze pe fostul vicepreşedinte Joe Biden şi pe fiul acestuia Hunter Biden, exprimată în discuţia cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski din 25 iulie, nu are legătură cu blocarea ajutorului.

Discuţia telefonică dintre cei doi preşedinţi a stat la baza deschiderii investigaţiei din Camera Reprezentanţilor pentru demiterea lui Trump.

Mulvaney a mai legat blocarea ajutorului de cooperarea Ucrainei în cercetarea de către Departamentului de Justiţie a originii investigaţiei amestecului Rusiei în alegerile din 2016, investigaţie preluată ulterior de consilierul special Robert Mueller.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG