Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

17:31 1.11.2019

NATO cere retragerea în totalitate a Rusiei din Ucraina

Jens Stoltenberg în parlamentul Ucrainei.
Jens Stoltenberg în parlamentul Ucrainei.

NATO condamnă acţiunile agresive ale Rusiei în regiunea Mării Negre, a afirmat miercuri secretarul general Jens Stoltenberg, subliniind că statele NATO susţin suveranitatea Ucrainei şi cerând retragerea trupelor ruse.

Jens Stoltenberg şi ambasadorii din cadrul Consiliului Nord-Atlantic efectuează miercuri şi joi o vizită în Ucraina, în cadrul eforturilor Alianţei Nord-Atlantice de susţinere a acestei ţări. Vizita a început în Odesa, unde Jens Stoltenberg şi ambasadorii NATO au inspectat nave militare din România, Bulgaria, Italia şi Spania care efectuează misiuni de patrulare în Marea Neagră în cadrul măsurilor aplicate de Alianţa Nord-Atlantică pentru susţinerea partenerilor regionali.

După întrevederea cu vicepremierul ucrainean Dmitro Kuleba, Jens Stoltenberg a evidenţiat susţinerea concretă oferită de NATO Ucrainei. "Vă ajutăm cu aspectele privind comanda şi controlul, cu cele cibernetice, logistice şi vom vizita astăzi academia navală din Odesa în care aliaţii NATO furnizează susţinere în consolidarea şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei navale", a declarat Jens Stoltenberg, subliniiind că NATO condamnă acţiunile agresive ale Rusiei în regiunea Mării Negre.

Jens Stoltenberg a evidenţiat şi susţinerea pe care Alianţa Nord-Atlantică o acordă reformelor ambiţioase ale Ucrainei, inclusiv în domeniul apărării şi securităţii. Toţi aliaţii din cadrul NATO sunt uniţi în susţinerea suveranităţii Ucrainei şi integrităţii teritoriale a acestei ţări. „Vizita de astăzi transmite mesajul clar că NATO este solidară cu Ucraina", a subliniat Stoltenberg, conform site-ului NATO.

Secretarul general NATO a îndemnat Rusia să retragă în totalitate trupele de pe teritoriul Ucrainei. „Alianţa Nord-Atlantică a transmis foarte clar că Rusia are o responsabilitate particulară în aplicarea Acordului Minsk şi că trebuie să retragă toate trupele din estul Ucrainei şi să înceteze destabilizarea", a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă.

16:45 30.10.2019

Szijjarto: Ungaria s-a opus unei declaraţii NATO privind Ucraina


Ungaria s-a opus adoptării unei declaraţii comune a ambasadorilor statelor membre ale NATO cu privire la Ucraina întrucât documentul nu obliga această ţară să reintroducă drepturile de care fusese privată minoritatea maghiară, a anunţat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în cadrul Forumului Eurasia de la Budapesta.

Szijjarto a spus că ţara sa nu este pregătită să sacrifice interesele unui număr de 150.000 de etnici maghiari din vestul Ucrainei de dragul unor considerente geopolitice.

Budapesta a prezentat mai multe propuneri de amendamente la declaraţia potrivit căreia Ucraina trebuie să-şi respecte obligaţiile faţă de minorităţi în conformitate cu dreptul internaţional, iar câteva propuneri s-au bazat pe principiile Consiliului Europei şi ale ONU.

''Întrucât aceste propuneri au fost respinse, noi nu am avut altă variantă decât aceea de a vota contra declaraţiei'', a precizat şeful diplomaţiei ungare.

Privarea de drepturi a unei minorităţi ce aparţine unuia dintre statele membre ale NATO ar fi meritat cel puţin să fie menţionată într-un asemenea document, a subliniat Peter Szijjarto, care a adăugat că declaraţia trebuie să includă o clauză privind restabilirea drepturilor respective.

Relaţiile dintre Budapesta şi Kiev s-au tensionat mai ales în ultimii doi ani, după ce parlamentul ucrainean a adoptat o nouă lege a educaţiei. Votată la începutul lunii septembrie 2017 şi promulgată de preşedintele de la acea vreme, Petro Poroşenko, noua lege a introdus sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educaţiei.

Conform actului normativ, studiul în învăţământul secundar şi superior în Ucraina se face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educaţia în limbile minorităţilor este disponibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare.

16:44 30.10.2019

Situația pe front astăzi în Donbas

16:44 30.10.2019

Diplomat: John Bolton avertizase asupra rolului lui Giuliani în Ucraina

John Bolton cu Donald Trump
John Bolton cu Donald Trump



Fostul consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională John Bolton avertizase asupra rolului lui Rudolph Giuliani, avocatul preşedintelui Donald Trump, în interacţiunile cu Ucraina pentru investigarea afacerilor familiei lui Joseph Biden, afirmă un diplomat.

Christopher Anderson va transmite miercuri în Camera Reprezentanţilor că oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington erau preocupaţi de implicarea lui Rudolph Giuliani în politicile din Ucraina înainte de conversaţia din iulie a preşedintelui Donald Trump cu omologul ucrainean, Volodimir Zelenski, care face obiectul investigaţiei ce ar putea conduce la procedura demiterii.

Christopher Anderson va descrie o şedinţă din iunie în care John Bolton a exprimat susţinere pentru obiectivul Washingtonului de intensificare a cooperării în domeniul energiei între SUA şi Ucraina şi despre impulsionarea preşedintelui Volodimir Zelenski să combată corupţia.

"Cu toate acestea, diplomatul a avertizat că Rudy Giuliani era o voce importantă în relaţia cu preşedintele Ucrainei, ceea ce putea fi un obstacol în calea unui angajament mai mare al Casei Albe", afirmă Anderson.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG