Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

19:18 14.11.2019

Trump va face publică stenograma unei discuţii telefonice cu Volodimir Zelenski

Donald Trump a anunțat că va face publică stenograma unei discuţii telefonice din luna aprilie cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Criticii lui Trump susţin că acesta s-a folosit de un ajutor de 400 de milioane de dolari pe care Statele Unite urmau să îl acorde Ucrainei, pentru a-l determina pe Zelenski să ceară începerea unei anchete care să îl vizeze pe rivalul politic al preşedintelui american, Joe Biden.

Ancheta din Congres a fost demarată în baza unei stenograme a unei convorbiri dintre Trump şi Zelenski de pe 25 iulie.

19:14 14.11.2019

Situația pe front astăzi în Donbas

19:11 14.11.2019

Noi dovezi privind implicarea Rusiei în doborîrea zborului MH17 deasupra Ucrainei în 2014

Comisia olandeză care anchetează doborîrea avionului malaezian deasupra Ucrainei în 2014 a dat publicității noi interceptări telefonice ale unor convorbiri între comandanți militari ruși cu luptători separatiști și cu o oficialitate de la Kremlin.

Interceptările publicate în 14 noiembrie de comisia olandeză, cunoscută sub numele de Echipa de anchetă comună (JIT), fac parte dininvestigația menită să găsească noi martori ai prăbușirii zborului MH17, în care au fost uciși toți cei 298 de oameni aflați la bord.

În iunie, procurorii olandezi i-au pus sub acuzare pe terei ruși pe pe un ucrainean, bănuiți că au fost implicați în doborărea avionului. Procurorii au spus atunci că există dovezi privind existența unui lanț de comandă direct între oficialități ruse și separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei.

Zborul MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur când a explodat și s-a păbușit într-o regiune controlată de separatiști în estul Ucrainei, în 17 iulie 2014.

Comisia de anchetă olandeză a spus că avionul a fost doborît de un sistem de rachete anti-aeriene sofisticat numit Buk, și că arma a venit din Rusia.

20:36 12.11.2019

Kremlinul spune că Merkel şi Putin au convenit că estul separatist al Ucrainei trebuie să primească un statut special

Angela Merkel şi Vladimir Putin au convenit luni că Ucraina trebuie să acorde prin lege un statut special regiunii separatiste proruse Donbas, a anunţat Kremlinul.

Anunţul vine după o convorbire telefonice avută de cei doi lideri. Preşedinţia rusă nu a oferit deocamdată mai multe detalii despre discuţia dintre Merkel şi Putin asupra viitorului regiunii Donbas. Însă o înţelegere cu privire la statutul acesteia ar putea fi un pas înainte pentru stabilirea unui nou summit cvadripartit în formatul Normandia (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) care să pună capăt celor cinci ani de conflict armat în estul separatist al Ucrainei.

Volodimir Zelenski a declarat luna trecută că Kievul este de acord cu acordarea unui statut special pentru Donbas şi cu desfăşurarea de alegeri în această regiune, declaraţie urmată de manifestaţii împotriva sa cu acuzaţii că cedează presiunii Moscovei. Zelenski a nuanţat apoi, afirmând că alegerile nu se pot desfăşura sub ameninţarea armelor şi că trebuie să se desfăşoare conform legislaţiei ucrainene.

Kremlinul a mai transmis luni că Merkel şi Putin au discutat despre pregătirea unui summit în formatul Normandia, fără să menţioneze dacă a fost propusă o dată.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG