11:50
1.2.2014
Ziua -13 : opoziția ucraineană la Munchen
Liderii opoziției ucrainene se află în München, pentru a se întâlni cu secretarul de stat american John Kerry. Arseni Iațeniuk și Vitali Kliciko se vor mai întâlni și cu șefa diplomației europene Catherine Ashton, în marginea Conferinței pentru Securitate care se ține la München.
Intâlnirile au loc în vreme ce la Kiev se pregătește un weekend tensionat, după ce opoziția a respins condițiile care însoțesc legea amnistiei votată de Parlament săptămâna aceasta. Demonstranții au mai puțin de două săptămâni pentru a pune capăt protestelor.
14:46
31.1.2014
Ministerul apărării îi cere lui Ianukovici să „acționeze"
Serviciul de presă al ministerului apărării anunță că ierarhia militară îi cere comandantului suprem „să ia măsuri” pentru a stabiliza situația în țară.
Ierarhia militară mai consideră și că ocuparea unor clădiri oficiale de către protestatari este „inacceptabilă”.
Serviciul de presă al „comandantului suprem” Viktor Ianukovici a anunțat că acesta este bolnav.
14:22
31.1.2014
„Maladia respiratorie” a lui Ianukovici
S-a anunțat că Ianukovici e bolnav și trebuie să se retragă un pic… Are o maladie respiratorie.
In fosta URSS, anunțul concediului medical al unui șef era un semn că va fi pus pe tușă, sau că se pregătește o ieșire la pensie iminentă.
13:52
31.1.2014
- 14… Au mai rămas 14 zile
Legea amnistiei —adoptată de parlament dar respinsă de opoziție— dă 15 zile manifestanților pentru a demonta baricadele, a părăsi clădirile oficiale ocupate și a se întoarce la casele lor.
Numărătoarea inversă a început, manifestanții cei mai politizați refuzând deja orice compromis care nu implică alegeri prezidențiale anticipate. Azi e ziua - 14.