Şcoala jurnalistului român în regim online la Cernăuţi
Cea de a doua ediţie a Şcolii jurnalistului român, incluzând ateliere de media, va avea loc în perioada 4-14 mai la Cernăuţi. Prima ediţie a avut loc în 2017 la iniţiativa Centrului Media BucPress - asociaţia jurnaliştilor români din Ucraina.
Dacă în 2017 jurnaliştii români care s-au înscris la training (reprezentanţi ai presei scrise, online, radio şi tv din Cernăuţi, studenţi) au avut posibilitatea să discute cu câţiva jurnalişti profesionişti din România despre cele mai bune tehnici media pentru o presă de calitate, ediţia din 2020 a Şcolii jurnalistului român este cu mult mai diversă datorită sprijinului oferit de Institutul Cultural Român în cadrul proiectului "Ateliere de perfecţionare pentru jurnalişti la Cernăuţi”.
Ateliere de media sprijinite de ICR prin Compartimentul Comunităţi Istorice vor include două componente separate: cursuri de dicţie, susţinute de Carmen Ivanov, Mihai Crăciun şi Alexandru Burlacu, şi prelegeri pe tema managementului editorial şi tehnicilor de combatere a ştirilor false susţinute de jurnalistul TVR Marian Voicu.
Atelierele de presă se vor desfăşura în regim online, prin Zoom, numărul de locuri disponibile fiind 20.
Muncitori moldoveni tranzitează din Polonia prin Ucraina
Moldovenii care au rămas blocați de câteva zile la frontiera dintre Polonia și Ucraina au ajuns, în sfârșit, acasă. Prin culoarul tranzit al teritoriului Ucrainei și intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei Otaci au ajuns trei autocare și un autoturism, fiind transportați 176 de cetățeni moldoveni care reveneau din Polonia, anunță Poliția de Frontieră.
Totodată, prin Aeroportul Internațional Chișinău au intrat în țară a două rute charter din Germania și Italia care au adus acasă 339 de persoane.
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 299 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 1 473 traversări persoane, dintre care 666 treceri la frontiera moldo-română, 468 treceri la frontiera cu Ucraina și 339 treceri a frontierei aeriene.
Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.
Bilanţul COVID-19 în rândul medicilor: 2.154 de infectări şi 16 decese
Centrul pentru Sănătate Publică de la Kiev a confirmat vineri că 16 medici ucraineni infectaţi cu virusul SARS-COV-2 au decedat de la începutul pandemiei de coronavirus – transmite Hromadske TV.
În total, în rândul cadrelor medicale din Ucraina au fost confirmate 2.154 de cazuri de COVID-19. 369 dintre medicii infectaţi sunt internaţi în spital, zece fiind conectaţi la aparatele de ventilaţie mecanică. Pe de altă parte, de la începutul epidemiei, 311 dintre medicii infectaţi s-au vindecat.
Datele furnizate vineri de autorităţile de la Kiev arată că în Ucraina au fost înregistrate până acum 10.861 de cazuri de infecţie cu virusul SARS-COV-2, 272 de decese şi 1.413 cazuri vindecate.
Reuniunea video a miniştrilor de externe din formatul Normandia s-a încheiat fără rezultate
Reuniunea destinată promovării procesului de pace în estul Ucrainei a miniştrilor de externe din formatul Normandia (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia), desfăşurată joi în sistem de videoconferinţă, s-a încheiat fără rezultate concrete.
În cadrul reuniunii diplomatice, Moscova şi Kievul şi-au păstrat poziţiile cu privire la soluţionarea conflictului dintre forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi, ceea ce a condus în final la absenţa unui comunicat de presă comun.
"Autorităţile de la Kiev evită dialogul direct cu Lugansk şi Doneţk", cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei, a denunţat şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov la finalul videoconferinţei.
"În luna iulie 2019 a fost declarat un armistiţiu pe termen nelimitat, dar acesta nu este respectat", a adăugat Lavrov, solicitând Kievului să adopte "măsuri suplimentare" pentru susţinerea încetării focului.
La rândul său, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a denunţat "lipsa de încredere" şi a acuzat Rusia că "şi-a încălcat în mod repetat obligaţiile" asumate în cadrul procesului de pace.
Într-un comunicat de presă, ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a reamintit dorinţa Parisului şi a Berlinului de a se acorda o atenţie specială populaţiei locale.
"Accesul organizaţiilor umanitare trebuie să fie facilitat pentru a putea oferi populaţiei toată asistenţa necesară", se arată în comunicatul care susţine şi "ca misiunea specială de observare a OSCE să poată beneficia de un acces sigur şi securizat pe întreg teritoriul ucrainean".
În decembrie anul trecut, un summit în formatul Normandia, care a fost şi prima întâlnire între Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, a permis o serie de măsuri pentru relansarea procesului de pace în Ucraina.
Atunci Putin şi Zelenski şi-au exprimat dezacordul în special cu privire la aspectul politic al procesului de pace, stabilind să se întâlnească peste patru luni, pe 9 aprilie, pentru a încerca să depăşească această neînţelegere. Summitul a fost apoi amânat pentru o dată ulterioară, care nu a mai fost stabilită.