Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

09:18 2.6.2020

Respectarea memorandumului de la Budapesta

Aleksei Reznikov
Aleksei Reznikov

Guvernul de la Kiev a luat o inițiativă pe care o rezumă la Moscova cotidianul devenit de opoziție Moskovskii Komsomoleț: aceea de a cere în mod oficial Occidentului respectarea Protocolului de la Budapesta, din 1994.

Așa cum a amintit ministrul ucrainean pentru Donbas (regiunea din est ocupată de Rusia) Aleksei Reznikov, acel memorandum, semnat atunci de Kiev împreună cu Rusia și principalele puteri occidentale garanta Ucrainei integritatea frontierelor sale în schimbul renunțării imediate la armamentul nuclear sovietic pe atunci încă stocat pe teritoriul său.

Kievul a renunțat atunci la ele, iar rachetele nucleare au fost demontate și distruse, deși în mod strict legal Ucraina putea în acel moment revendica statutul de putere nucleară, ca o continuatoare a URSS-ului în egală măsură cu Rusia. Iată însă că memorandumul e încălcat acum de Rusia, care a ocupat Crimeea și, prin intermediari, Donbasul, regiunea minieră și industrială majoritar rusofonă din est. Dar Occidentul promisese Ucrainei că în schimbul armamentului nuclear frontierele sale aveau să fie respectate.

Deocamdată, europenii nu sunt de acord cu decizia anunțată a lui Trump de a-l invita și pe Putin la summitul G7, amânat pentru la toamnă. Angela Merkel a spus deja că ea nu se va duce, ba chiar până și fidelul Boris Johnson i-a transmis lui Trump că nu poate invita pe cine poftește și că el e gata să-și folosească dreptul de veto împotriva participării lui Putin.

09:17 2.6.2020

Situația pe front în Donbas

13:26 1.6.2020

COVID-19 în Ucraina: 4.621 de îmbolnăviri şi 36 de decese în rândul medicilor

Centrul de Sănătate Publică de la Kiev a anunţat, luni, că 36 de cadre medicale au murit în Ucraina din cauza COVID-19, de la debutul epidemiei în această ţară. Numărul total al medicilor ucraineni diagnosticaţi cu noul coronavirus a ajuns la 4.621, însă 2.354 dintre aceştia s-au vindecat deja – precizează autorităţile ucrainene.

În ultimele 24 de ore, în rândul medicilor din Ucraina au fost înregistrate două decese provocate de COVID-19. Datele furnizate luni dimineaţă de autorităţile de la Kiev arată că în Ucraina au fost înregistrate până acum 24.012 cazuri de infecţie cu virusul SARS-COV-2, 718 decese şi 9.690 de cazuri vindecate.

În ultimele 24 de ore, Ucraina a raportat 340 de cazuri noi de COVID-19 şi 10 decese, aceste cifre indicând o scădere a numărului de îmbolnăviri.

13:24 1.6.2020

Pandemia nu va afecta călătoriile fără viză între UE şi Ucraina

Katarína Mathernová, director general adjunct al Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri privind Extinderea din cadrul Comisiei Europene, a dat asigurări că pandemia de coronavirus nu afectează regimul de călătorie fără vize existent între Ucraina și ţările membre ale Uniunii Europene.

„Regimul de călătorie fără vize, desigur, are legătură cu anumite condiții privind reformele în domenii precum statul de drept, de exemplu, iar noi vom continua să monitorizăm îndeaproape aceste procese. Dar nu vă faceți griji, nu există în mod automat o legătură între pandemie și regimul fără vize. Există anumite restricții de circulație în spațiul Schengen şi în UE, dar aceasta este doar o restricție de circulație și nu o legătură directă între regimul de călătorie fără vize și pandemia” – a explicat Mathernová.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG