Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

09:03 27.7.2020

Germania respinge propunerea lui Trump de reprimire a Rusiei în G7

Germania a respins o propunere a preşedintelui american Donald Trump de a-l invita pe Vladimir Putin să revină în G7, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, într-un interviu publicat azi.

Maas a declarat pentru Rheinische Post că nu a existat o şansă reală ca Rusia să revină în G7, atât timp cât nu au existat progrese semnificative în soluţionarea conflictului din Crimeea, precum şi cel din estul Ucrainei.

"Rusia singură ar putea aduce cea mai mare contribuţie în a deveni din nou parte a formatului G7, contribuind la o soluţie paşnică în conflictul din Ucraina", a spus Maas.

Rusia este încă parte a G20, un grup mai larg, care include şi alte economii de piaţă emergente.

„G7 şi G20 sunt două formate coordonate în mod sensibil. Nu mai avem nevoie de G11 sau G12 ”, a spus Maas cu referire la propunerea lui Trump de a invita nu numai Rusia, dar şi alte ţări la întâlnirile G7.

Maas a descris relaţia cu Rusia drept „în prezent dificilă” în multe domenii. „Ştim, de asemenea, că avem nevoie de Rusia pentru a rezolva conflictele precum cele din Siria, Libia şi Ucraina.

09:02 27.7.2020

Situația pe front în Donbas

08:47 27.7.2020

Zelenski și Putin au vorbit la telefon înainte de armistițiu

Volodimir Zelenski și Vladimir Putin au vorbit despre situația din zona de conflict din regiunea Donbas. Cei doi lideri au discutat la telefon cu câteva ore înainte ca un nou armistițiu să înceapă luni, 27 iulie, după miezul nopții. Zelenski și Putin au salutat încetarea focului între trupele guvernamentale ucrainene și separatiștii sprijiniți de Moscova.

Un comunicat al președinției de la Kiev precizează că Zelenski i-a atras atenția lui Putin că sunt necesare noi eforturi pentru eliberarea cetățenilor ucraineni deținuți în Rusia, în regiunile controlate de separatiști în estul Ucrainei și în Crimeea anexată.

La rândul său, potrivit Kremlinului, Putin i-a spus lui Zelenski că decizia Ucrainei de a organiza alegeri locale contravine acordurilor de la Minsk menite să reglementeze prin metode pașnice conflictului declanșat în 2014.

În anunțul făcut de Președinția de la Kiev se spune că menținerea regimului de încetare a focului în Donbas ar putea să deschidă calea și spre îndeplinirea altor prevederi ale înțelegerilor de la Minsk.

08:45 27.7.2020

A început arimistițiul în Donbas

În Donbas a intrat în vigoare, de la miezul nopții, un nou armistițiu între trupele guvernamentale și forțele separatiste sprijinite pro-ruse. Acordul de încetate a focului a fost atins săptămâna trecută în cadrul grupului trilateral de contact din care fac parte reprezentanții Ucrainei, Rusiei și OSCE.

Liderii separatiști sprijiniți de Moscova din cele două republici autoproclamate – Donețk și Luhansk – au promis să respecte înțelegerea. În estul Ucrainei, sunt încheiate periodic armistiții, care însă, practic, sunt imediat încălcate, părțile acuzându-se de aceasta reciproc.

Respectarea încetării focului este una din prevederile acordurilor de la Minsk din 2015 privind reglementarea conflictului din estul Ucrainei. Niciuna din acele prevederi nu au fost îndeplinite, cu excepția, și aceasta doar parțial, a schimbului de prizonieri.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG