Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

07:36 28.7.2020

Manifestații au început luni la Kiev împotriva condițiilor armistițiului

Manifestații la Kiev împotriva condițiilor armistițiului

07:29 28.7.2020

Kievul acuză separatiștii de încălcarea armistițiului

În Ucraina, autoritățile îi acuză deja pe separatiștii din Donbas că ar fi încălcat armistițiul intrat în vigoare ieri, luni 27 iulie.

Armistițiul, primul autentic din 2014 încoace, fusese negociat săptămâna trecută de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Kievul acuză separatiștii că ar fi tras cu mortiere în forțele guvernamentale pe lângă târgul Ujivka, din apropierea liniei de front, lângă Donbas.

Separatiștii neagă însă, iar la Moscova purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a lăudat armistițiul, care a făcut și subiectul unei convorbiri telefonice între Putin și Volodimir Zelenski al Ucrainei. Zelenski i-a spus lui Putin că următorul pas ar trebui să fie eliberarea ucrainenilor deținuți în Donbas sau în Crimeea.

În schimb Putin l-a avertizat pe Zelenski că decizia Kievului de a menține alegerile regionale anul acesta contravine așa-numitelor „acorduri de la Minsk”, semnate de Ucraina cu separatiștii sub patronajul Rusiei, Franței și Germaniei.

09:03 27.7.2020

Germania respinge propunerea lui Trump de reprimire a Rusiei în G7

Germania a respins o propunere a preşedintelui american Donald Trump de a-l invita pe Vladimir Putin să revină în G7, a declarat ministrul german de externe, Heiko Maas, într-un interviu publicat azi.

Maas a declarat pentru Rheinische Post că nu a existat o şansă reală ca Rusia să revină în G7, atât timp cât nu au existat progrese semnificative în soluţionarea conflictului din Crimeea, precum şi cel din estul Ucrainei.

"Rusia singură ar putea aduce cea mai mare contribuţie în a deveni din nou parte a formatului G7, contribuind la o soluţie paşnică în conflictul din Ucraina", a spus Maas.

Rusia este încă parte a G20, un grup mai larg, care include şi alte economii de piaţă emergente.

„G7 şi G20 sunt două formate coordonate în mod sensibil. Nu mai avem nevoie de G11 sau G12 ”, a spus Maas cu referire la propunerea lui Trump de a invita nu numai Rusia, dar şi alte ţări la întâlnirile G7.

Maas a descris relaţia cu Rusia drept „în prezent dificilă” în multe domenii. „Ştim, de asemenea, că avem nevoie de Rusia pentru a rezolva conflictele precum cele din Siria, Libia şi Ucraina.

09:02 27.7.2020

Situația pe front în Donbas

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG