Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

15:35 9.5.2021

Zelenski pe front

Președintele Volodimir Zelenski a sărbătorit Ziua Victoriei într-un sătuc, Milove, în regiunea Luhansk, pe linia frontului, alături de militari.

Satul se află practic pe granița cu Rusia, dincolo de care, până în urmă cu o săptămână, fusese masată o adevărată armada rusească, până ca soldații să fie retrași.

11:40 9.5.2021

Pesta porcină: Kievul interzice importul de carne de porc din UE

Serviciul ucrainean pentru siguranța produselor alimentare și protecţia consumatorilor a anunat, joi, suspendarea importurilor de porci şi carne de porc din statele membre ale Uniunii Europene, după descoperirea mai multor cazuri de pestă porcină africană în ţări precum Slovacia, România, Letonia şi Estonia.

„Potrivit informațiilor oficiale ale Organizației mondiale pentru sănătate animală (OIE), sunt înregistrate cazuri de pestă porcină africană pe teritoriul Uniunii Europene, în special în Slovacia, România, Letonia, Estonia, Bulgaria şi Ungaria.

Pentru a preveni introducerea agentului patogen al pestei porcine africane pe teritoriul Ucrainei, Inspectorul veterinar șef a dispus interzicerea importului unui număr de produse din țările menţionate” – se arată într-un comunicat remis, joi, de Serviciul pentru siguranța produselor alimentare și protecţia consumatorilor.

00:04 8.5.2021

Peste 8.000 de noi cazuri de Covid în ultimele 24 de ore

Ucraina a înregistrat o creştere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, numărul de noi cazuri înregistrat, în ultimele 24 de ore, este de 8.404, în creştere faţă de joi, când s-au înregistrat alte 6.038 de cazuri noi şi faţă de miercuri, când s-au înregistrat 2.576 de cazuri noi – anunţă ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, pe Facebook.

Cele mai multe cazuri noi s-au înregistrat în regiunea Harkiv (991), în regiunea Dnipropetrovsk (622), în capitala Kiev (611), în regiunea Doneţk (571) şi în regiunea Zaporijie (494), anunţa vineri ministrul pe Facebook.

În ultimele 24 de ore, 3.080 de persoane bolnave din totalul de 8.404 de cazuri noi confirmate, în ultimele 24 de ore, au fost internate în spitalele din Ucraina, 379 au pierdut lupta împotriva COVID-19 şi au decedat, în timp ce 19.453 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi.

„8.404 de cazuri noi de COVID-19, dintre care 353 de cazuri în rândul copiilor şi 185 în rândul cadrelor medicale, au fost depistate, în ultimele 24 de ore, în Ucraina”, a mai anunţat vineri ministrul ucrainean al sănătăţii, Maksim Stepanov, pe Facebook. 19.453 de pacienţi bolnavi de COVID-19 s-au vindecat, a precizat ministrul pe Facebook.

Aceste noi infectări au fost confirmate, după prelucrarea a 94.479 de teste COVID, dintre care 39.748 sunt teste RT-PCR, 14.177 teste efectuate prin metoda ELISA, 40.554 – Teste Rapide Antigen pentru depistarea SARS-CoV-2.

De la debutul epidemiei şi până la data de 7 mai, 2.105.428 de cetăţeni ucraineni au contractat virusul SARS-CoV-2, dintre care 45.830 au decedat, iar peste 1.731.162 s-au vindecat. În total, de la debutul epidemiei şi până la data de 7 mai, au fost efectuate în Ucraina 9.594.857 de teste.

Stepanov a declarat că nu se așteaptă la o creştere semnificativă a numărului de cazuri noi de COVID-19, după sărbătorile de la începutul lunii mai.

11:06 7.5.2021

Blinken: SUA examinează cererea Ucrainei pentru sprijin militar suplimentar

Antony Blinken în interviu cu Europa Liberă.
Antony Blinken în interviu cu Europa Liberă.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat, ieri la Kiev, la sfârșitul celor două zile de vizită în Ucraina, că Statele Unite examinează cererea Kievului pentru asistență militară adițională și a cerut Rusiei să pună capăt „acțiunilor nechibzuite și agresive” la granița ucraineană.

Într-un interviu cu serviciul ucrainean al Europei Libere, Blinken a spus că Pentagonul examinează ce fel de asistență poate fi utilă Ucrainei în afară de „asistența foarte semnificativă, inclusiv echipamente” furnizată deja.

Statele Unite au acordat Ucrainei ajutoare în valoare de 5 miliarde de dolari, inclusiv armament și arme antitanc, din 2014 încoace.

La o conferință de presă în compania președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, oficialul american a mai spus că, în ciuda anunțului Rusiei despre faptul că și-a retras forțele, un număr mare de trupe și arme au rămas în apropierea Ucrainei.

Blinken a mai spus și că „SUA nu acceptă ideea de «sfere de influență»”, aluzie la insistența Moscovei că spațiul ex-sovietic ar trebui să rămână sub influența sa.

Antony Blinken în interviu cu Europa Liberă.
Antony Blinken în interviu cu Europa Liberă.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG