Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

13:31 17.10.2021

Ucraina raportează aproape 13.000 de cazuri noi de COVID-19

Ministerul Sănătăţii de la Kiev a anunţat, sâmbătă, depistarea a 12.983 de cazuri noi de coronavirus, faţă de 13.624 în ziua precedentă. Din numărul total de persoane testate pozitiv în ultima zi, 1.105 sunt copii.

Totodată, în ultimele 24 de ore, 277 de ucraineni au decedat din cauza COVID-19, faţă de 202 în ziua anterioară, iar 2.859 de pacienţi infectaţi au fost internaţi în spital.

Pe de altă parte, de vineri până sâmbătă, 5.874 de pacienţi s-au vindecat de COVID-19. Bilanţul pandemiei de coronavirus în Ucraina a ajuns, astfel, la 2.623.882 de infectări şi 60.414 decese.

Ministerul Sănăţăţii din Ucraina subliniază că în septembrie, de exemplu, 97% dintre pacienţii bolnavi de COVID-19 internaţi în spital erau nevaccinaţi.

13:27 17.10.2021

Rusia cere UE să nu trimită o misiune militară în Ucraina

Rusia a cerut joi Uniunii Europene să renunţe la ideea de a trimite o misiune de instruire militară în Ucraina, întrucât consideră că aceasta va duce la o escaladare a tensiunilor în Donbas.

"Ne preocupă examinarea de către Bruxelles a planurilor de desfăşurare a unei misiuni UE militare de instruire în Ucraina", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, calificând această iniţiativă drept un "pas necugetat".

În opinia Moscovei, materializarea "acestei iniţiative contravine" acordurilor de pace de la Minsk şi va "contribui la militarizarea Ucrainei şi la o escaladare a tensiunilor în Donbas", în estul ţării.

Aceste planuri, a declarat Zaharova, încurajează de asemenea Kievul "să saboteze şi mai mult" aplicarea măsurilor prevăzute în acordurile de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din Donbas.

UE a confirmat marţi, la cel de-al XXIII-lea summit al său cu Ucraina, că are în vedere trimiterea unei misiuni militare de instruire a forţelor ucrainene.

Părţile discută astfel de măsuri în contextul activităţii sporite a trupelor ruse în regiunile de frontieră cu Ucraina, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, citat de Lenta.ru, care aminteşte că, pentru prima oară, publicaţia germană Welt am Sonntag a făcut dezvăluiri despre planurile UE de a trimite o misiune militară în Ucraina.

În acest context, Rusia ar fi trimis în Belarus o subunitate de sisteme de rachete antiaeriene S-400 Triumf, a informat joi portalul Avia.pro - apropiat armatei şi serviciilor secrete ruseşti. Potrivit acestuia, un avion-cargo al armatei ruse, An-124, care decolase de pe aeroportul Vnukovo, din Moscova, a aterizat deja pe aeroportul militar din Baranovici, în vestul Belarus.

În pofida absenţei unor comentarii oficiale, o sursă, citată de Avia.pro, a afirmat că Belarus a solicitat în regim de urgenţă Moscovei furnizarea unor sisteme de rachete S-400 Triumf pentru instalarea lor în apropiere de frontiera cu Ucraina, invocând posibile ameninţări din partea acesteia la adresa Belarus.

13:22 17.10.2021

Covid: Ucraina intră în zona roşie

  • La București, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) al României a actualizat lista ţărilor şi teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat.
  • Lista intră în vigoare începând de astăzi, duminică.

Potrivit deciziei CNSU, în zona roşie au intrat Ucraina şi Gibraltar. În zona galbenă au ajuns din zona roşie, după scăderea incidenţei, Albania, Botswana, Curaçao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite, iar din zona verde, după creşterea incidenţei, Olanda, Gabon, Montserrat, Insulele Virgine Britanice şi Insulele Turks şi Caicos.

Totodată, în zona verde pentru România au intrat Elveţia, Canada, Iordania, Kazahstan, Andorra, Groenlanda, Polinezia Franceză şi Sao Tome şi Principe.

13:01 6.10.2021

Ucraina anunţă sancţiuni în urma alegerilor ruse din Crimeea

Volodimir Zelenski a adoptat un decret prin care sancţionează aproape 100 de cetăţeni ucraineni şi ruşi implicaţi în organizarea scrutinului parlamentar rus în regiunea Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Zelenski a dispus, printr-o rezoluţie a Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare, sancţionarea a 95 de cetăţeni ucraineni şi ruşi, informează agenţia Interfax-Ukraine.

De asemenea, preşedintele Ucrainei a sancţionat trei companii ruse şi una cu sediul în Singapore.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au criticat dur organizarea de către Rusia a scrutinului parlamentar pe 19 septembrie în regiunea Crimeea.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG