Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

11:22 28.10.2021

Fiul celui mai bogat om din Ucraina investește în piața imobiliară elvețiană

Cum o scrie la Geneva Le Temps, Damir Ahmetov, fiul lui Rinat Ahmetov (foto), cel mai bogat om din Ucraina, tocmai a cumpărat două vile pe lacul Léman în valoare de aproape 100 de milioane de euro și acoperind 1000 de metri pătrați.

Tatăl dezinvoltului cumpărător este clasat ca posedând a 327-a avere din lume, cu peste 6 miliarde de euro. În ianuarie 2020 deja, prin societatea sa System Capital Management (SCM) Rinat Ahmetov cumpărase “vila cea mai scumpă din Franța”, o reședință de nu mai puțin de 200 milioane de euro, în Saint-Jean-Cap-Ferrat.

13:36 17.10.2021

UE va pune mai mult accent pe „diferențiere” în relația cu țările Parteneriatului Estic

Uniunea Europeană își schimbă strategia când vine vorba de șansele de aderarea ale țărilor din Parteneriatul Estic și va pune mai mare accent pe „diferențiere”, a declarat la Chișinău europarlamentarul român Siegfried Mureșan, vicepreședintele ale grupului Popular European.

Într-un interviu cu Europa Liberă, Mureșan a subliniat că „ acele țări care se mișcă mai repede vor primi această perspectivă.”

La mijlocul lunii decembrie este programat la Bruxelles summitul Uniunii Europene cu țările din Parteneriatul Estic la care se va discuta și această noua strategie. Din cele trei țări cela mai active în Parteneriatul Estic, R. Moldova, Ucraina și Georgia, în R. Moldova – consideră Mureșan – „s-a demonstrat în ultimele luni viteza și voința politică (…) cea mai mare” pentru reforme.

Luni la Bruxelles are loc o reuniune a miniștrilor de externe din țările UE la care se va discuta și Parteneriatul Estic.

13:31 17.10.2021

Ucraina raportează aproape 13.000 de cazuri noi de COVID-19

Ministerul Sănătăţii de la Kiev a anunţat, sâmbătă, depistarea a 12.983 de cazuri noi de coronavirus, faţă de 13.624 în ziua precedentă. Din numărul total de persoane testate pozitiv în ultima zi, 1.105 sunt copii.

Totodată, în ultimele 24 de ore, 277 de ucraineni au decedat din cauza COVID-19, faţă de 202 în ziua anterioară, iar 2.859 de pacienţi infectaţi au fost internaţi în spital.

Pe de altă parte, de vineri până sâmbătă, 5.874 de pacienţi s-au vindecat de COVID-19. Bilanţul pandemiei de coronavirus în Ucraina a ajuns, astfel, la 2.623.882 de infectări şi 60.414 decese.

Ministerul Sănăţăţii din Ucraina subliniază că în septembrie, de exemplu, 97% dintre pacienţii bolnavi de COVID-19 internaţi în spital erau nevaccinaţi.

13:27 17.10.2021

Rusia cere UE să nu trimită o misiune militară în Ucraina

Rusia a cerut joi Uniunii Europene să renunţe la ideea de a trimite o misiune de instruire militară în Ucraina, întrucât consideră că aceasta va duce la o escaladare a tensiunilor în Donbas.

"Ne preocupă examinarea de către Bruxelles a planurilor de desfăşurare a unei misiuni UE militare de instruire în Ucraina", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, calificând această iniţiativă drept un "pas necugetat".

În opinia Moscovei, materializarea "acestei iniţiative contravine" acordurilor de pace de la Minsk şi va "contribui la militarizarea Ucrainei şi la o escaladare a tensiunilor în Donbas", în estul ţării.

Aceste planuri, a declarat Zaharova, încurajează de asemenea Kievul "să saboteze şi mai mult" aplicarea măsurilor prevăzute în acordurile de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din Donbas.

UE a confirmat marţi, la cel de-al XXIII-lea summit al său cu Ucraina, că are în vedere trimiterea unei misiuni militare de instruire a forţelor ucrainene.

Părţile discută astfel de măsuri în contextul activităţii sporite a trupelor ruse în regiunile de frontieră cu Ucraina, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, citat de Lenta.ru, care aminteşte că, pentru prima oară, publicaţia germană Welt am Sonntag a făcut dezvăluiri despre planurile UE de a trimite o misiune militară în Ucraina.

În acest context, Rusia ar fi trimis în Belarus o subunitate de sisteme de rachete antiaeriene S-400 Triumf, a informat joi portalul Avia.pro - apropiat armatei şi serviciilor secrete ruseşti. Potrivit acestuia, un avion-cargo al armatei ruse, An-124, care decolase de pe aeroportul Vnukovo, din Moscova, a aterizat deja pe aeroportul militar din Baranovici, în vestul Belarus.

În pofida absenţei unor comentarii oficiale, o sursă, citată de Avia.pro, a afirmat că Belarus a solicitat în regim de urgenţă Moscovei furnizarea unor sisteme de rachete S-400 Triumf pentru instalarea lor în apropiere de frontiera cu Ucraina, invocând posibile ameninţări din partea acesteia la adresa Belarus.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG