Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

11:59 7.2.2017

Mogherini: UE va menține sancțiunile impuse Rusiei pentru anexarea Crimeei


Uniunea Europeană trebuie să mențină presiunea asupra Rusiei pentru a se ajunge la pace în estul Ucrainei, indiferent de poziționarea administrației Trump față de Moscova, au afirmat miniștrii UE de externe și șefa diplomației UE Federica Mogherini, reuniți luni și marți la Bruxelles.

‘Ceea ce este sigur este că în Uniunea Europeană avem o poziție clară în legătură cu anexarea ilegală a Crimeii (de către Rusia), că vom continua să n-o recunoaștem, și în legătură cu necesitatea unei aplicări totale a acordurilor de la Minsk”, menite să readucă pacea în Ucraina, a spus Mogherini.

În contextul ”degradării semnificative” a situației începând din 29 ianuarie în estul Ucrainei, unde au loc lupte cu arme grele între forțele loiale Kievului și separatiștii proruși, UE își va reafirma dorința ”de a lucra cu toate părțile”, a adăugat Mogherini. Ea a mai spus că respectarea încetării focului și revenirea la calm în estul Ucrainei sunt ”o obligație”.

La fel, și ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a făcut apel la ”menținerea presiunii asupra Rusiei”. Johnson a declarat presei că ”Marea Britanie va insista asupra faptului că nu se pune problema unei relaxări a sancțiunilor” impuse din 2014 Moscovei și apropiaților președintelui Putin.

13:18 7.2.2017

Stoltenberg discută Ucraina cu Trump


Secretarial general NATO Jens Stoltenberg a purtat o discuție telefonică cu Donald Trump în care cei doi au abordat vizita din luna mai a președintelui SUA la sediul Alianței și situația din Ucraina.

Cele două părți nu au dat detalii, însă e știut că Stoltenberg dorea asigurării în privința menținerii sacțiunilor impuse Rusiei.

Vinerea trecută, ambasadoarea numită de Donald Trump la ONU, Nikki Haley, a împrăștiat orice îndoială în legătură cu intențiile noului președinte american vizavi de Rusia, cerând Moscovei să returneze Crimeea.

Nikki Haley a acuzat la ONU Rusia de reizbucnirea ciocnirilor armate în Donbas, în estul Ucrainei.

“Crimeea e parte din Ucraina. Sancțiunile impuse Rusiei vor rămâne până când Crimeea va fi returnată Ucrainei.”

16:28 7.2.2017

Grușko: Prin acțiunile sale la granițele ruse și în Ucraina, NATO caută o confruntare cu Moscova




Țările NATO continuă să activeze militar în apropierea frontierelor ruse, a declarat marți reprezentantul permanent al Rusiei la Alianța Nord-Atlantică, NATO, Aleksandr Grușko, într-un interviu cu Interfax.

SUA au desfășurat mii de soldați și armament greu în Polonia, statele baltice și sud-estul Europei, în cea mai amplă consolidare de forțe după războiul rece, ca urmare a acțiunilor Moscovei de consolidare a capacităților sale militare pe fondul situației din Ucraina și al crizei în relațiile sale cu Occidentul.

"Este evident că fosta administrație americană a grăbit planurile de transfer al trupelor americane în Europa de Est pentru a realiza acest obiectiv înaintea instalării noii conduceri la Casa Albă. În acest sens, anul care a început nu va fi deloc ușor", a afirmat Grușko, adăugând că desfășurarea de noi forțe NATO în Europa va submina și mai mult stabilitatea pe continent, făcând totodată mai dificilă identificarea modalităților de cooperare internațională autentică în neutralizarea amenințărilor comune.

"Alianța continuă elaborarea de noi măsuri posibile pentru consolidarea prezenței sale militare la periferia de sud-est a NATO, inclusiv în Ucraina și în regiunea Mării Negre, sensibilă pentru Rusia”.

12:20 8.2.2017

Trump il apără din nou pe Putin

Presedintele SUA Donald Trump afirmă că se îndoiește că Putin îi susține într-adevăr pe militanții pro-rusi, care au pus în scenă recent o escaladare a războiului din estul Ucrainei.

Trump a spus că nu este alarmat de faptul că escaladarea tensiunilor armate în Donbas a avut loc la o zi după convorbirea telefonică cu Putin, amintește publicația.

Noul președinte al Statelor Unite a declarat de asemenea că „nimeni nu poate spune sigur” cu cine lupta armata ucraineană. „Acelea sunt forțe foarte loiale. Nu știm cine le controlează, par de necontrolat. Se pare că așa este. Vom afla. Voi fi surprins, dar vom vedea ….” – a declarat Trump pentru Fox News.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG