Linkuri accesibilitate

Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019
Președintele ucrainean Petro Poroșenko și contracandidatul său, actorul Volodimir Zelenskyy înainte de turul de balotaj al alegerilor prezidențiale din 21 aprilie, 2019

Criza din Ucraina. LiveBlog (Dan Alexe)

Ucraina văzută de la Bruxelles.

14:44 15.2.2017

Ministerul rus de Externe: Crimeea nu va fi returnată Ucrainei



Rusia nu va restitui Crimeea Ucrainei, a declarat miercuri Ministerul de Externe de la Kremlin, ca răspuns în faţa afirmaţiilor Casei Albe referitoare la faptul că SUA se aşteaptă ca Moscova să returneze statului ucrainean peninsula de pe coasta de nord a Mării Negre.

”Nu vom returna teritoriul nostru. Crimeea este un teritoriu ce aparţine Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, citată de presa internaţională.

Marţi, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a afirmat că preşedintele SUA, Donald Trump, se aşteaptă ca Rusia să returneze Ucrainei regiunea Crimeea şi să contribuie la reducerea violenţelor separatiste în regiunile est-ucrainene.

De asemenea, președintele Dumei de Stat, Veaceslav Volodin, a spus că declarația Casei Albe cu privire la retrocedarea Crimeei este contrară promisiunii pre-electorale a președintelui Donald Trump.

„Vom aștepta pozitia directa a președintelui Statelor Unite. În general, trebuie să se pornească de la respectarea programelor pre-electorale „, – a spus Volodin, astazi, în cadrul sedintei Dumei de Stat. El a reamintit că Trump în timpul campaniei electorale a promis să construiască relații de prietenie cu Rusia.

„Crimeea este parte din Rusia. Orice discuție menită înstrăinarii teritoriului nostru … este un atentat la adresa integrității noastre, a teritoriului nostru „- a spus Volodin. De asemenea, el a cerut să nu se reacționeze la faptul că „un neica nimeni, un secretar de presă, a spus ceva”.

Anterior, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat că Trump „a lasat foarte clar de înțeles că așteaptă ca guvernul rus sa detensioneze situatia din Ucraina și să retrocedeze Crimeea”. El a adăugat că administrația anterioară a lui Barack Obama „a permis Rusiei să ocupe Crimeea”.

11:14 17.2.2017

Tillerson: SUA se aşteaptă ca Rusia să-și respecte angajamentele legate de Ucraina

Serghei Lavrov cu Rex Tillerson in Bonn, 16 februarie, 2017
Serghei Lavrov cu Rex Tillerson in Bonn, 16 februarie, 2017



Rex Tillerson, secretarul american de Stat, a declarat joi că Statele Unite este pregătit să conlucreze cu Rusia pentru a descoperi domenii comune de cooperare, dar a adăugat că Moscova trebuie să adere la angajamentele în privinţa Ucrainei.

”În timp ce căutăm puncte comune ne aşteptăm ca Rusia să onoreze angajamentul în privinţa acordului de la Minsk şi să acţioneze pentru reducerea tensiunilor din Ucraina”, a comunicat Tillerson reporterilor, după întrevederea cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

Tillerson a afirmat că a avut o întrevedere productivă cu Lavrov, iar cei doi bărbaţi au discutat despre o serie de probleme de interes mutual. Acesta nu a oferit detalii suplimentare şi nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor.

Declaraţiile sale au loc cu două zile înaintea unei întrevederi între miniştrii germani, francezi, ruşi şi ucraineni, ce va avea loc pe marginea unei Conferinţe a Securităţii, în Munchen.

17:24 18.2.2017

Poroșenko: Putin „urăște profund” Ucraina



Politica agresivă a Rusiei este îndreptată nu numai împotriva Ucrainei, deși distrugerea acestei țări e unul dintre obiectivele sale, ci și împotriva Occidentului, a declarat Petro Poroșenko la Conferința de Securitate de la Munchen.

„Am auzit apeluri ca să tratăm cu înțelegere apetitul Rusiei, dar ar fi și naiv și periculos s-o facem. Nu numai pentru Ucraina, ci și pentru Europa și pentru întreaga lume. Putin urăște Ucraina profund și sincer, el uraste poporul ucrainean. El a declarat public că națiunea ucraineană este parte a identității ruse dominante. El nu vede viitorul Ucrainei pe harta politică a Europei. El ar dori să redeseneze harta și sa puna pe ea „tricolorul” (Rusiei – n.r.)…” – a declarat Poroșenko.

„Putin „urăște profund” Ucraina, dar ar fi o greșeală să presupunem că apetitul lui Putin se va limita doar cu atacarea Ucrainei” – a subliniat Poroșenko.

Poroșenko a citat cuvintele lui Putin la un eveniment al Socitetatii Georgrafice Ruse, unde el a ”glumit” spunând că „frontierele Rusiei se termină nicăieri”.

17:57 18.2.2017

Putin recunoaște pașapoartele din Donețk și Luhansk

Al doilea Anschluss rusesc: Putin a semnat azi, sâmbătă 18 februarie, un decret care recunoaște validitatea pașapoartelor din regiunile ucrainene separatiste Donețk și Luhansk.

La fel a făcut și Hitler: mai întâi Sudeții, apoi Austria. Balticii și polonezii se simt prea bine azi.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG