Stoltenberg prevede o intensificare a dialogului NATO-Rusia în 2018
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se aşteaptă la o intensificare a dialogului Alianţei cu Rusia în 2018, atât la nivel politic, cât şi pe canalele militare de comunicare.
Relaţiile NATO-Rusia au atins cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece în urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia la începutul lui 2014 şi a sprijinului acordat de Moscova separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.
După doi ani de îngheţare a legăturilor, NATO şi Rusia au reluat în 2016 discuţiile la nivel de ambasadori şi au avut în 2017 primele discuţii la nivel militar înalt.
Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a declarat în această lună că un dialog intensificat nu este echivalent cu o normalizare a relaţiilor, respingând solicitările Germaniei ca NATO să-şi intensifice discuţiile cu Moscova.
'Susţinem dialogul atunci când există un scop', a afirmat Tillerson la o reuniune cu omologii săi din statele NATO, subliniind că nu poate exista o 'revenire la un calendar de întâlniri regulate' până când Rusia nu va răspunde îngrijorărilor Occidentului cu privire la Ucraina şi războiul hibrid, printre altele.
Luare de ostateci încheiată cu bine
Poliția din Harkov a reușit să elibereze ostaticii unui bărbat care amenința că ar avea explozibili și care reținea 11 persoane, printre care doi copii, într-un oficiu poştal.
Bărbatul, neidentificat, a fost calm, nu a făcut nici o cerere şi a rămas în contact constant cu poliţia prin intermediul telefoanelor ostaticilor, a declarat şeful poliţiei regionale, Oleg Bekh, la canalul de televiziune ''112 Ucraina’'.
Bărbatul era în mod visibil beat și avea un trecut asocial si psihiatric.
90% din bugetul ”republicilor” separatiste sunt subvenții din Rusia
„Republicile” separatiste din Donbas vor înceta să mai existe, de îndată ce se va primi comanda din Kremlin cu privire la retragerea ofițerilor ruși din sistemele lor de conducere, a declarat jurnalistul și expertul militar Iuri Butusov.
El a fost de acord cu afirmația unuia dintre foștii lideri ai „DNR“, Alexander Hodakovski, care a spus că 90% din bugetul „republicii“ reprezinta subvenții din Rusia. „Fără îndoială, acesta este un teritoriu condus și finanțat de Moscova, care nu poate exista fără subvenții rusesti”, a spus jurnalistul.
În opinia sa, pentru dezintegrarea „LNR/DNR” este suficient un mesaj de la Kremlin.
„Totul se bazează pe finanțarea Moscovei și pe ofițerii ruși. Este important faptul în sine al retragerii. De îndată ce primesc ordinul de retragere, toate se prabusesc acolo. Tot sistemul lor de conducere inseamna experții militari ruși, consilieri ruși“, – a spus Butusov.
Jurnalistul a adăugat că pseudo-republicile nu au nimic al lor, nici structuri de conducere independente.
„Aceasta este o administrație militară a Rusiei unde, din considerente politice, au fost inclusi unii dintre trădătorii locali, care să simuleze autoguvernarea”, a explicat el.
Extrădarea lui Mykhailo Labutin pe 5 ianuarie
Fostul şef al Întreprinderii de Stat a Alcoolului şi a Industriei Băuturilor Alcoolice UKSPIRT, Mihailo Labutin, se află în arestul IPJ Suceava, după ce poliţiştii suceveni l-au identificat şi reţinut în zona oraşului Gura Humorului.
Labutin, în vârstă de 41 de ani, din regiunea Cernăuţi, a fost încarcerat provizoriu pe 15 decembrie 2017, urmând a fi extrădat.
Labutin a fost dat în urmărire prin Interpol şi reţinut în baza unui mandat de arestare emis la 17 decembrie 2014 de Tribunalul Districtului Șevehenkivski din Kiev - Ucraina, în vederea cercetării penale pentru comiterea, în lunile martie - aprilie, respectiv decembrie 2014, a infracţiunilor de delapidare, deturnare de fonduri sau conversie prin delapidare, evaziune de impozite, taxe sau alte plăţi obligatorii, ameninţări sau violenţă împotriva unui ofiţer al legii, fals în funcţie.
Cererea de extrădare se va judeca la Curtea de Apel Suceava, pe 5 ianuarie.
Fostul şef al UKSPIRT din Ucraina era căutat de Interpol pentru că ar fi delapidat compania ucraineană cu peste 6,5 milioane de dolari.