Linkuri accesibilitate

Criza energiei din Rep. Moldova | Primarii satelor din Zona de Securitate cer mai multe lemne și generatoare electrice


Președinta Maia Sandu, alături de prim-ministrul Dorin Recean, în timpul vizitei în satul Varnița din stânga Nistrului.
Președinta Maia Sandu, alături de prim-ministrul Dorin Recean, în timpul vizitei în satul Varnița din stânga Nistrului.

Primarii satelor din Zona de Securitate au cerut Chișinăului mai multe lemne, peleți și generatoare electrice pentru a rezista crizei energetice. Liderii de la Chișinău au promis să construiască centrale pe biomasă și să integreze localitățile din Zonă în sistemul energetic al Republica Moldova.

„Am ascultat situația din fiecare localitate și am notat care sunt necesitățile imediate. Am înțeles că este nevoie de sprijin sub formă de lemne, peleți și generatoare”, a spus Maia Sandu pe 9 ianuarie, la Varnița.

Este prima vizită a conducerii Republicii Moldova în Zona de Securitate de la Nistru (o zonă situată de-a lungul Nistrului, monitorizată de forțele de pacificare compuse din militari ruși, transnistreni și moldoveni. În ea sunt mai multe sate, inclusiv cele controlate de Chișinău), după sistarea livrărilor de gaze rusești la 1 ianuarie.

Maia Sandu, însoțită de premierul Dorin Recean și de vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, s-a întâlnit cu primari din 14 sate din Zona de Securitate, care se află sub controlul autorităților de la Chișinău, dar fac parte din sistemul energetic al regiunii separatiste transnistrene.

Președinta a transmis că, pe termen mediu, conducerea Republicii Moldova vrea să ofere mai multă autonomie energetică instituțiilor din localitățile respective, prin construirea centralelor pe biomasă, care produc energie prin arderea combustibilului solid (în special lemne și peleți).

„Așteptăm ca ministrul Dezvoltării Regionale să pregătească proiectele”, a declarat Sandu.

Șeful Guvernului de la Chișinău a spus că, pe termen lung, cele 14 localități trebuie integrate în sistemul energetic al Republicii Moldova.

„Sunt și lucrări mai dificile pentru că presupun traversarea râului Nistru”, a afirmat Recean, adăugând că, pentru realizarea proiectului, este nevoie și de cooperarea cu autoritățile separatiste. De exemplu, localitățile Copanca și Varnița pot fi alimentate cu energie electrică de pe malul drept al Nistrului doar prin rețelele controlate de Tiraspol, a precizat prim-ministrul Republicii Moldova.

Și vicepremierul moldovean pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a spus că cele 14 localități „se confruntă cu probleme diferite”, iar unele „sunt foarte greu conectabile la rețelele Rep. Moldova”. Potrivit lui, interconectarea ar dura în jur de 3-4 luni, iar asta presupune inclusiv investiții mari.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul Oleg Serebrian discută cu primarii satelor din Zona de Securitate.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul Oleg Serebrian discută cu primarii satelor din Zona de Securitate.

Chișinăul oferă, Tiraspolul tace

Dorin Recean a reiterat poziția autorităților moldovene care spun că Rusia a provocat intenționat criza energetică pentru a „destabiliza Republica Moldova și a o folosi în războiul său împotriva Ucrainei”.

Recean a amintit că Tiraspolul a refuzat oferta Chișinăului de a intermedia achiziția de gaze pentru regiunea transnistreană de pe bursele externe, la prețul pieței. „Am venit cu propunerea să le cumpărăm gaz, dar am primit refuz”, a spus Recean, care a declarat că „Tiraspolul nu este autonom în deciziile pe care le ia”, fiind coordonat de Moscova.

Totodată, Maia Sandu a spus că Tiraspolul nu a răspuns încă la noua ofertă a Chișinăului de a intermedia livrările de cărbune din Ucraina pentru Centrala de la Cuciurgan (MGRES), în schimbul energiei electrice produse acolo pe care Tiraspolul ar putea să livreze Ucrainei.

Acest mecanism a fost discutat de Sandu cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în ajunul vizitei în Zona de Securitate. Liderii celor două țări au convenit să caute împreună soluții care ar preveni suferințele oamenilor, inclusiv prin folosirea cărbunilor.

Rămasă fără gaze rusești la 1 ianuarie și trecută la producția de electricitate pe bază de cărbune, MGRES riscă să epuizeze rapid și acest combustibil. Tipul de cărbune cu care funcționează se găsește doar în Donbasul ocupat de Rusia.

Miza pe intermediari din OSCE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că autoritățile de la Chișinău sunt într-un dialog permanent cu partenerii externi „despre ajutoare” pentru locuitorii regiunii transnistrene.

În efortul de a convinge autoritățile separatiste să coopereze, autoritățile moldovene vor purta discuții, tot pe 9 ianuarie, cu președinta în exercițiu a OSCE, șefa diplomației finlandeze, Elina Valtonen, care se află vizită la Chișinău și are programată o deplasare la Tiraspol.

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrean, a declarat că pentru a atenua efectele crizei este nevoie de deschidere din partea Tiraspolului. „Putem trimite multe mesaje, dar, dacă nu este primită mâna întinsă a Chișinăului și a Occidentului”, nu va fi niciun efect, a spus vicepremierul.

Potrivit lui, în etapa actuala, Tiraspolul este implicat în „jocul geopolitic murdar purtat de Moscova împotriva autorităților moldovene”.

Reacția Kremlinului

Kremlinul a comentat joi, 9 ianuarie, criza energetică din regiunea transnistreană. Purtătorul de cuvânt, Dmitri Peskov, a acuzat din nou Moldova și Ucraina de declanșarea crizei, deși concernul rus Gazprom a fost acela care a sistat livrările de gaze, contrar obligațiilor contractuale, de la 1 ianuarie.

„Timp de mulți ani, Rusia a furnizat gaze naturale, pe seama cărora Transnistria a și trăit, de fapt. Iar acum, din cauza deciziilor Ucrainei și ale autorităților moldovenești, Transnistria a fost lipsită de această oportunitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția rusă de stat TASS.

„Situația este, într-adevăr, una de criză”, a adăugat Peskov.

Articol preluat de la Europa Liberă Moldova

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG