Linkuri accesibilitate

Alegeri locale în R.Moldova. Candidații Partidului Șansă, prorus, excluși din cursa electorală


Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean
Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean

Comisia pentru Situații Excepționale a exclus din cursa electorală candidații Partidului Șansă. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean la scurt timp după ce directorul Serviciului de Informații și Securitate a declarat că formațiunea corupe alegătorii și primește bani din Rusia.

Recean a declarat că decizia a fost luată în baza legii cu privire la securitatea națională și în condițiile unui război hibrid purtat de Rusia în Moldova.

Premierul moldovean spune că au fost „identificate activități de influențare a proceselor electorale în scopul promovării intereselor Federației Ruse prin intermediul unui grup organizat condus de Ilan Șor prin partidul politic Șansă”.

Recean susține că în ultimele luni Partidul Șansă ar fi primit peste un miliard de lei din Federația Rusă.

„Pentru prima dată în istoria țării, au început să cumpere alegerile la propriu, asta fac - bani pentru candidați, pentru voturi, pentru funcționari electorali. Și avem un actor inamic din exterior, Federația Rusă, care cu aceste sume imense și plătite printr-o rețea criminală organizată transfrontalieră”, vrea să distrugă R. Moldova, a mai spus Recean.

Organele electorale urmează să informeze candidații Partidului Șansă că au fost excluși din cursa electorală, iar pe buletinele de vot, în dreptul lor, va fi trecută mențiunea „Retras”.

Decizia CSE a fost anunțată după ce Serviciul de Informații și Securitate a comunicat că, împreună cu alte instituții ale statului, a documentat mai multe scheme prin care formațiunea Șansă este finanțată din Federația Rusă, prin cetățeni interpuși din state terțe, inclusiv Kazahstan și Turcia.

Liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, a spus că formațiunea sa este supusă unui atac, iar Ilan Șor a comentat că banii sunt din afacerile sale, nu din Rusia.

Moldovenii își vor alege duminică, 5 noiembrie, primarii, consilierii locali și raionali.

Oligarhul Ilan Șor a fost condamnat recent de justiția din R.Moldova pentru escrocherie și spălare de bani, iar formațiunea care-i poartă numele a fost scoasă în afara legii pentru nereguli privind finanțarea campaniei electorale.

După interzicerea partidului său, oligarhul a anunțat crearea unui bloc de partide cu același nume în care intră: „Ai noștri” și „Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei”.

Din formațiunea „Ai noștri” descinde partidul „Șansa”, interzis vineri de autorități.

XS
SM
MD
LG