Mii de protestatari au participat, duminică, la proteste în numeroase orașe din Cuba, inclusiv în capitala Havana, într-o manifestare rară a nemulțumirilor populației, care nu a mai ieșit astfel în stradă de 60 de ani. Economia s-a contractat cu 11% în 2020, pe fondul pandemiei și al restricțiilor impuse de Statele Unite. O altă nemulțumire este legată de limitarea libertăților civile și de felul în care autoritățile gestionează pandemia de COVID-19. După ce duminică au fost raportate aproape 7.000 de noi infectări și 47 de decese, oamenii cer accelerarea programului de vaccinare.
Galerie foto | Proteste anti-guvern în Cuba: prăbușirea economiei și apel la libertate

1
Polițiști în civil rețin un protestatar din Havana în timpul protestelor de duminică.

2
Protestatarii față de regimul comunist condus de președintele Miguel Diaz-Canel au scandat „Vrem libertatea” și „Jos dictatura”.

3
Președintele Miguel Díaz-Canel a descris protestele drept o provocare pusă la cale de mercenari angajați de SUA pentru destabilizarea Cubei.

4
Președintele Miguel Diaz-Canel și-a încurajat susținătorii să iasă, la rândul lor, în stradă.

5
Susținătorii președintelui au purtat pe străzi o fotografie cu fostul lider Fidel Castro.

6
Un protestatar din Havana îngenunchează în fața angajaților Radiodifuziunii publice.

7
Protestatarii au răsturnat mașini ale Poliției.

8
Susținătorii președintelui s-au adunat la monumentul închinat lui Máximo Gómez, general în Războiul de zece ani (1868 – 1878). Acesta a fost unul dintre războaiele de independență purtate de Cuba împotriva Spaniei.

9
Consilierul pentru securitate națională al președinției americane, Jake Sullivan, a transmis pe Twitter sprijinul SUA pentru protestatari: „SUA sprijină libertatea de expresie și de întrunire în Cuba și condamnă categoric orice violență sau acțiune împotriva protestatarilor care își exercită libertățile”, a scris acesta.