Linkuri accesibilitate

Cum și de ce s-a trezit România cu o criză în energie


Complexul Energetic Oltenia
Complexul Energetic Oltenia

Cu o grevă a minerilor de la Complexul Energetic Oltenia care a durat aproape o săptămână, dar pe care Bucureștiul a băgat-o de seamă abia azi, sistemul național de energie a ajuns să șchioapete, importând masiv. Nervoasă, premierul Dăncilă a pus serviciile secrete să afle vinovații din exterior.

Complexul Energetic Oltenia, companie de stat care asigură în jur de 25% din energia electrică a României, a ajuns joi în situația de a închide un grup al centralei de la Rovinari, pentru că a rămas fără suficient cărbune. Acesta se adaugă celorlalte trei grupuri de la Turceni și Rovinari închise deja din motive tehnice. Astfel, România se afla joi în situația de a consuma mai multă energie electrică decât producea, pe care era nevoită să și-o asigure din import, la prețuri ridicate și aproape de capacitatea maximă de import.

La prima vedere, această criză a fost generată de greva minerilor de la CE Oltenia, care au refuzat să mai coboare în minele de lignit până nu li se aprobă mărirea salariilor. Greva a început de vinerea trecută, însă autoritățile de la București par să fi fost luate prin surprindere, implicându-se în gestionarea acestui conflict de muncă abia joi, când au devenit evidente sincopele din sistemul național de energie. Ministrul Energiei, Anton Anton (ALDE), a mers abia astăzi la Târgu Jiu să ia pulsul situației. Premierul Viorica Dăncilă a susținut că a aflat abia de o zi că „situația e gravă”.

„Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu suspectă şi nepermisă întârziere, situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia”, a declarat premierul Dăncilă.

Luată prin surprindere de faptul că România are probleme cu stocul de cărbune după o grevă de câteva zile, premierul a trimis Corpul de Control la CE Oltenia și a cerut să îi fie prezentată „de urgență situaţia stocurilor de cărbune comparativ cu anul trecut, o analiză detaliată a situaţiei minerilor, a veniturilor lor şi a condiţiilor de lucru, precum şi soluţii de modernizare a Complexului Energetic Oltenia”.

Viorica Dăncilă nu s-a oprit însă aici. Ea a cerut serviciilor secrete să găsească eventuali responsabili în exteriorul României pentru această situație.

„Am solicitat în această dimineaţă tuturor structurilor de siguranţă naţională informaţii legate de această situaţie extrem de gravă şi verificarea celor apărute în spaţiul public privind achiziţii de energie din alte ţări la preţuri foarte mari, astfel încât să ne lămurim foarte clar dacă există vreo legătură între acest blocaj şi dorinţa unora de a face speculaţii pe spatele românilor. Nimeni, absolut nimeni nu se poate juca cu independenţa energetică a ţării”, a spus Viorica Dăncilă.

„Noroc că a fost soare”. Picătura care a umplut paharul

„E șocant să spui că ceea ce producea grupul acela de la Rovinari, care este oprit, e compensat de fotovoltaice acum, în mijlocul iernii. Adică, am avut noroc că a fost soare. Acum, importăm. Capacitatea noastră de import e cam 2.000 MegaWați, acum importăm cam 1.500. Bună parte vine din Ungaria, dar acolo capacitatea este folosită la maximum, și mai sunt legături cu Bulgaria și cu Serbia”, a explicat cum stă situația Ana Otilia Nuțu, expert în piața de energie, pentru Europa Liberă România.

Nuțu arată că la CE Oltenia problemele s-au acumulat de mult timp, iar acum ele vin probabil și pe un fond de incompetență, atât la nivelul conducerii companiei, care nu a putut estima clar cât le ajunge cărbunele extras, cât și la nivel guvernamental, unde semnalele de alarmă au apărut cu întârziere de mai multe zile.

Picătura care a umplut paharul, consideră Ana Otilia Nuțu, este taxa de 2% impusă de Guvern pe cifra de afaceri a companiilor, inclusiv a celor de stat: „Acolo nu s-au făcut investiții, o parte din grupuri trebuie să facă investiții majore ca să mai poată funcționa în regulile europene, plătesc certificate de emisii din ce în ce mai scumpe. Pe lângă asta, acum s-a adăugat și noua taxă de 2% pe cifra de afaceri, a lui Darius Vâlcov. La un moment dat lucrurile acestea crapă, dacă an de an storci bani din aceste companii, fără să le lași bani de investiții”.

Ministrul Energiei, Anton Anton, a declarat după negocierile cu minerii aflați în grevă că va cere Guvernului să scutească de taxa de 2% pe cifra de afaceri companiile care produc energie pe bază de cărbune: „Deja sunt împovărate de certificate (de emisii de carbon – n.r.), nu mai poţi să le împovărezi şi cu altceva”. Ministrul a declarat, conform Agerpres, că valoarea certificatelor de poluare se ridică la 40% din cifra de afaceri a acestor companii.

Greva s-a încheiat, minerii primesc 585 de lei la salarii

Joi seara, minerii de la 7 dintre cele 10 cariere de cărbune care se aflau în grevă și-au reluat activitatea. Ei au acceptat oferta Guvernului: 1.000 de lei brut pe lună, în plus la salarii (adică 585 de lei în mână), bonus de 700 de lei brut (409 lei în mână) pentru conducătorii de formații de lucru, și de 500 de lei brut (292 lei în mână) pentru personalul de conducere din activitatea de producție și transport de cărbune, comform Mediafax.

În plus, minerii de la CE Oltenia vor primi vouchere de vacanță de 1.450 de lei și prime de 330 de lei net, în 2019.

XS
SM
MD
LG