Linkuri accesibilitate

Cum a schimbat pandemia de coronavirus obiceiurile românilor privind concediile


Companiile aeronautice au fost printre cele mai afectate de pandemia de coronavirus care a oprit turismul prin măsurile restrictive impuse

Șase din zece români nu vor renunţa la vacanţa în străinătate în favoarea unui concediu petrecut în ţară, în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui studiu din datele centralizate de LuggageHero şi All4Travel care este citat de Agerpres.

Procentul este însă mai mic decât la nivel european unde ponderea celor care îşi doresc să călătorească într-o altă ţară în timpul acestui an este de 77%.

Studiul mai arată că, după relaxarea celor mai multe dintre restricţiile de călătorie, 37% dintre respondenţii europeni au avut cel puţin o mini-vacanţă în interiorul ţării din care provin, iar alţi 17% au călătorit deja în afara ţării.

În schimb, românii au profitat în număr mult mai mare pentru a călători chiar dacă doar în plan intern. 59% dintre ei au răspuns că deja au călătorit în interiorul ţării, după ridicarea restricţiilor.

La nivel european, mai mult de trei sferturi dintre cei chestionaţi au afirmat că încă îşi doresc să călătorească într-o altă ţară în timpul acestui an, iar dintre aceştia 69% vor să viziteze cel puţin un oraş, în timp ce 31% se vor limita doar la destinaţii în mijlocul naturii.

Comparând intenţiile de călătorie în viitorul apropiat cu cele pentru restul anului, 30% dintre europeni afirmă că nu vor călători în străinătate în lunile de vară din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus, în timp ce alţi 17% susţin că oricum nu îşi propuseseră să călătorească în afara ţării în lunile de vară, independent de pandemie.


În acelaşi context, aproape două treimi dintre participanţii europeni sunt mai optimişti privind posibilitatea de a călători în străinătate în timpul lunilor de toamnă.

Potrivit cercetării, în legătură cu modul în care companiile aeriene ajută în protejarea pasagerilor privind infectarea cu COVID-19, doar aproximativ o treime dintre participanţii europeni (38%) au spus că au încredere să călătorească cu avionul. Totodată, aproape un sfert (24%) dintre persoanele intervievate spun că nu au de ales, deci vor zbura chiar dacă nu sunt total încrezători în măsurile luate de companiile aeriene.

Pe de altă parte, aproximativ un sfert dintre respondenţii europeni (23%) plănuiesc să călătorească folosind maşina personală, pentru mai multă siguranţă în timpul pandemiei.

În ceea ce priveşte cazarea, 39% dintre europeni subliniază că preferă camerele de hotel în defavoarea închirierilor pe termen scurt (AirBnB, Booking etc.) pentru măsurile de igienă specifice perioadei de pandemie. Restul de 61% au încredere în măsurile pe care le iau administratorii locuinţelor închiriate pe termen scurt pentru a asigura igiena necesară în această perioadă.

Studiul de specialitate precizează că, la nivel european, doar 39% dintre participanţi se consideră mai puţin bineveniţi în alte ţări în această perioadă ca urmare a felului în care ţara a acţionat în combaterea răspândirii infecţiilor. Astfel, britanicii sunt mai aproape de media la nivel mondial (56%) a celor care cred că nu vor fi întâmpinaţi cu acelaşi entuziasm ca în anii trecuţi. În schimb, românii sunt mai optimişti privind percepţia străinilor, cu o pondere de 42%.

Conform LuggageHero şi All4Travel, 46% dintre europeni spuneau, în martie, că vor avea acelaşi buget pentru vacanţele din acest an, dar procentele au scăzut în lunile aprilie şi iulie, până la 36%, respectiv 37%.

Cercetarea a fost realizată pe date colectate prin formulare online completate în perioada 5 - 12 iulie 2020.

LuggageHero este o reţea globală de stocare a bagajelor într-un mod sigur, comod şi econom, prin parteneriate cu afaceri locale precum cafenele, magazine sau hoteluri.

XS
SM
MD
LG