Linkuri accesibilitate

Cum ar fi încercat Rusia să influențeze alegerile din Moldova și să-i deturneze parcursul european


Protest organizat de Partidul Șor în Piața Marii Adunări Naționale, pe 19 iunie 2022.
Protest organizat de Partidul Șor în Piața Marii Adunări Naționale, pe 19 iunie 2022.

Rusia ar fi încercat să influențeze rezultatele alegerilor din 2020 și 2021 în interesul său și să deturneze parcursul european al R. Moldova, potrivit informațiilor făcute publice de Departamentul Trezoreriei SUA.

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a 21 de persoane și entități, printre care și câțiva cetățeni ruși, cum ar fi businessman-ul Igor Ceaika și consilieri politici de la Kremlin. Acțiunile s-ar fi petrecut cu implicarea unor politicieni din Republica Moldova, inclusiv a deputatul fugar Ilan Șor.

„Tulburări politice”, pentru a opri parcursul european

Potrivit unui comunicat al Trezoreriei americane, liderul Partidului Șor, condamnat în primă instanță în dosarul furtului miliardului din sistemul bancar moldovean, ar fi primit din iunie 2022 sprijinul Federației Ruse, pentru ca partidul său „să creeze tulburări politice în R. Moldova”, împreună cu alți oligarhi. Șor ar fi lucrat cu entități de la Moscova pentru a deturna calea europeană a Republicii Moldova.

Pe 19 iunie, cu doar câteva zile înainte ca Moldova să primească statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, Partidul Șor a organizat primul protest antiguvernamental masiv în centrului Chișinăului, care trebuia să culmineze cu un concert cu vedete din Rusia.

SUA l-au inclus pe Șor pe lista de sancțiuni pentru „complicitate, implicare și interferență în alegerile unui stat, în beneficiul direct sau indirect al guvernului Federației Ruse”. Sancțiunile americane vizează și Partidul Șor și pe soția politicianului, cântăreața Jasmin, decorată de președintele rus, Vladimir Putin.

Într-o intervenție live pe Facebook, Ilan Șor, care se află în Israel, a declarat că sancțiunile americane ar avea scopul de a „salva imaginea” președintei Maia Sandu și l-a acuzat pe ambasadorul SUA de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova.

Alianța între Șor și PSRM, mediată de ruși

Înainte de alegerile parlamentare din 2021, Kremlinul ar fi urmărit „să o submineze pe Maia Sandu și să întoarcă R. Moldova în sfera de influență a Rusiei”.

Ilan Șor ar fi colaborat cu cetățeni ruși pentru a crea o alianță care să controleze parlamentul și să sprijine proiecte de legi în interesele Rusiei. Guvernul rus ar fi folosit companiile lui Ceaika pentru a da bani partidelor cu care a colaborat în R. Moldova.

Planul ar fi fost pus la cale de omul de afaceri rus Igor Ceaika, fiul lui Iuri Ceaika - membru al Consiliului rus de Securitate, și secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov. Ceaika ar fi intermediat o alianță între Partidul Șor și Partidul Socialiștilor, condus atunci de fostul președinte Igor Dodon.

În decembrie 2020, Dodon negase că cele două formațiuni au făcut o alianță, deși deputații lor votau împreună proiecte de legi pe bandă rulantă. După ce numele său a apărut în legătură cu sancțiunile americane, Dodon a acuzat, la fel ca și Șor, Statele Unite de imixtiune: „Ambasadorul SUA a arătat cine este stăpân în casă”.

Dodon, consiliat de ruși în campanie

În încercarea de a influența alegerile prezidențiale din 2020 și cele parlamentare anticipate din 2021, la Chișinău ar fi lucrat și câțiva consilieri ruși, despre care autoritățile americane spun că ar fi asociați ai lui Igor Ceaika. Este vorba despre Iuri Gudilin, tehnolog politic și fost ofițer FSB, Olga Grak și Leonid Gonin.

Cei trei, după cum arată informațiile oferite de autoritățile americane, dar și o investigație RISE Moldova, l-ar fi consiliat pe Igor Dodon în campania pentru președinție. Acum, acesta neagă că ar fi avut consilieri străini când era președinte și spune că Igor Ceaika „a făcut mult pentru relațiile bilaterale moldo-ruse”.

În 2021, aceștia ar fi propus să folosească Ministerul rus de Interne pentru a localiza cetățenii moldoveni care trăiesc în Federația Rusă și să-i convingă să voteze, iar presa rusă trebuia să promoveze mesaje utile pentru campania lui Dodon.

Autoritățile americane concluzionează că, deși toate aceste eforturi au eșuat, Kremlinul încearcă în continuare să aducă la putere în Moldova un guvern pro-rus și ar fi mizat pe Mișcarea Alternativa Națională, lansă de primarul Chișinăului, Ion Ceban. Asta pe lângă faptul că Moscova „folosește energia ca armă politică împotriva guvernului moldovean”.

Articol publicat de Serviciul din Republica Moldova al Europei Libere.

XS
SM
MD
LG