Linkuri accesibilitate

Cum au sărbătorit alte state ziua națională în plină pandemie


Franța a anulat tradiționala paradă militară de 14 iulie, dar aproximat 2.000 de soldați au participat la o ceremonie în Place de la Concorde

Parade militare reduse la minimum de participanți, evenimente dedicate personalului medical care luptă cu pandemia de coronavirus și absența festivismului tradițional care marca astfel de ocazii, așa au sărbătorit cele mai importante state ale lumii zilele naționale ca urmare a măsurilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Acum a venit rândul României să marcheze 102 ani de la Marea Unire pe fundalul pandemie de coronavirus, cu ceremonii restrânse și fără public. La ceremoniile din Piaţa Arcului de Triumf din București vor urma să participe cel mult 400 de persoane. În restul municipiilor reşedinţă de judeţ, participarea este limitată la cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea măsurilor stricte de securitate sanitară.

Franța

Fără paradă militară pe Champs-Elysées și fără mulțimea adunată pe străzi sau la focurile de artificii, Franța a sărbătorit, pe 14 iulie, Ziua Națională în vreme de pandemie altfel decât a făcut-o vreodată după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit jurnaliștilor de la BBC, au fost omagiați în schimb angajații din sănătate, care au fost răsplătiți și cu majorări salariale, pentru care guvernul a alocat peste opt miliarde de euro.

Aproximat 2.000 de soldați la au participat la o ceremonie în Place de la Concorde. Dacă tradiționala paradă militară a fost anulată, la ceremonia de 14 iulie au fost invitați familii ale unor angajați din sistemul sanitar sau de urgență care au decedat din cauza Covid-19.

Președintele Macron a oferit un interviu televizat imediat după ceremoniile de dimineață în care a răspuns la întrebări despre stadiul pandemiei și situația economică.

Ceremoniile au fost televizate și numeroase zone din Paris au fost închise pentru a preveni mari adunări publice. Cu toate acestea, au existat și ciocniri violente după ce circa 3.000 de angajați din sănătate și protestatari din mișcarea „vestelor galbene" au organizat un protest în Place de la Bastille. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.

Germania

Împlinirea a 30 de ani de la reunificarea Germaniei, zi sărbătorită în alți ani în stradă cu entuziasm, a fost umbrită de pandemie. Cancelarul Angela Merkel și președintele Frank-Walter Steinmeier au participat la o ceremonie oficială în Postdam, oraș la 25 de kilometri de Berlin.

Evenimentele principale au avut loc cu mult mai puțină fanfară decât de obicei, pentru a menține numărul participanților scăzut, menținând în același timp măsurile de distanță socială. Un serviciu religios la Biserica Sf. Petru și Pavel din Potsdam a fost, de asemenea, redus, împreună cu evenimente religioase și muzicale similare în toată țara, dintre care multe au fost transmise în direct, potrivit Deutsche Welle. Doar 130 de invitați au putut participa la evenimentul religios.

Un program de o lună care marchează aniversarea reunificării națiunii spre sfârșitul Războiului Rece a început la începutul lunii septembrie la Potsdam. Oficialii din oraș au optat în acest pentru un șir de evenimente mai mici decât pentru un eveniment public imens pe 3 octombrie, pentru a evita răspândirea coronavirus.

Circa 2.500 de polițiști au fost detașați pentru a gestiona situația în caz de proteste. Au existat manifestații la nivel național, dar ele nu au atins amploarea dorită de organizatori.

Italia

Italia a anulat parada militară din Roma care marchează în mod tradițional Festa della Repubblica pe 2 iunie, din cauza crizei Covid-19.

De asemenea, este anulată tradiționalul eveniment cu porțile deschise din grădinile de la Palazzo Quirinale din Roma, sediul președinției.

După ceremonia de la Roma, președintele a făcut o vizită privată la Codogno, în nordul provinciei Lodi din Lombardia, unde a fost diagnosticat primul pacient cu coronavirus din Italia.

Statele Unite

Evenimentele online sau la care participanții stăteau în mașini au marcat și 4 iulie în Statele Unite. Majoritatea orașelor din SUA și-au anulat paradele anuale, deoarece numărul cazurilor de coronavirus era în creștere.

În încercarea de a evita aglomerările cauzate de Ziua Americii, unele orașe, precum Boston și Houston, au încurajat oamenii să urmărească artificiile la televizor. În alte orașe, precum New York, fiecare spectacol de artificii a durat doar cinci minute pentru a evita adunarea mulțimilor și a fost organizat în locuri diferite pentru a preveni ca oamenii să se poată aduna în număr mare, potrivit BBC.

Barurile și restaurantele au fost închise în mare parte din țară, iar plajele publice din California și Florida nu au permis accesul doritorilor. Președintele Donald Trump a participat un foc de artificii de lângă monumentul național Mount Rushmore.

Evenimentul a fost marcat și de protestele mișcării Black Lives Matter, în condițiile în care trecuseră puțin timp de la uciderea lui George Floyd de un polițist, eveniment care a generat puternice tensiuni de stradă și proteste de amploare, între care unele foarte violente.

Canada

Anul acesta, Ziua Canadei a arătat puțin diferit - și probabil mult mai liniștit - decât în anii trecuți, deoarece oficialii din toată țara încearcă să limiteze răspândirea coronavirusului.

Multe dintre marile evenimente și adunări publice au fost anulate sau au fot mutate online, inclusiv spectacolele de mare tradiție care atrag, de obicei, și mii de persoane pe Dealul Parlamentului din Ottawa.

Anularea ceremoniei și a spectacolului de pe Dealul Parlamentului au dus la un transmisii live în mediul online cu artificii pe timp de noapte. Sunetul obișnuit al Turnului Păcii a rămas, cu toate cele 53 de clopote sunând în două recitaluri transmise în direct.

Prim-ministrul Justin Trudeau a avut a făcut referire la natura fără precedent a provocărilor actuale cu care se confruntă țara pe fondul pandemiei într-un scurt mesaj adresat canadienilor. El a făcut referire la sărbătorile anterioare ale Zilei Canadei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, adăugând că generația care a dus acele bătălii și s-a sacrificat în acele vremuri dificile sunt acum cele pentru care tinerii canadieni lucrează acum pentru a le proteja.

Ziua Europei

În 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, instituţiile europene au marcat Ziua Europei printr-o serie de activităţi online, aducând astfel un omagiu europenilor, care în spirit de solidaritate, ajută Uniunea Europeană să treacă de această criză sanitară.

În anii trecuţi, de Ziua Europei, instituţiile UE de la Bruxelles şi Strasbourg cât şi birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume îşi deschideau porţile la începutul lunii mai şi organizau diverse activităţi şi evenimente, la care erau invitaţi toţi cetăţenii. O serie de evenimente şi expoziţii online au fost organizate onlin în 2020 în jurul temei solidarităţii şi acţiunii UE de combatere a pandemiei şi a consecinţelor sale economice.

Atât preşedinta, cât şi şi vicepreşedinţii Comisiei Europene şi comisarii europeni au fost activi în mediul online de Ziua Europei prin mesaje video, social media, seminare şi dezbateri online, precum şi apariţii pe televiziuni și în presa scrisă.

Prima tranșă de vaccin Moderna, intrarea prin Vama Nădlac
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:13 0:00
XS
SM
MD
LG