Linkuri accesibilitate

Cum IKEA își fișează angajații și clienții, iar Piketty nu l-a citit pe Marx. Revista presei internaționale


Fiind azi Înălțarea în toată Europa occidentală și centrală, mai multe ziare nu au ieșit sau majoritatea n-au ajuns în chioșcuri din pricina nefuncționării astăzi a serviciilor poștale.

În ultimul număr al săptămânalului francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, găsim un solid dosar, din toată presa europeană despre conflictul dintre generații pe fundal de coronavirus.

Nu doar că bătrânii sunt acum mai peste tot lepădați sau priviți cu suspiciune, dar și invers: în țări precum Grecia sau Spania tinerii sunt de asemenea practic sacrificați, iar o generație întreagă a crescut cu criza economică începută în 2008, continuată cu actuala coronavirus și care va fi urmată la rândul ei, cel mai probabil, de o a doua criză economică.

De altfel, cum relatează în Italia La Stampa, în ciuda ieșirii treptate din carantină în mai toată Europa, la scară planetară ieri a fost ziua cu cel mai mare număr de cazuri de îmbolnăvire de la începutul pandemiei încoace: Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a centralizat cu totul 106.000 noi cazuri într-o singură zi.

Tot La Stampa mai preia anunțul Pentagonului despre cum pandemia ar putea dura până la sfârșitul lui 2021; iar universitatea Cambrige va ține doar cursuri online vreme de un an.

În conferința de presă virtuală ținută ieri de la sediul său din Geneva, OMS a mai anunțat că majoritatea celor 106.000 cazuri recenzate ieri într-o singură zi au fost constatate în patru țări, fără însă să le numească. La Tribune de Genève a verificat însă raportul disponibil pe site-ul organizației ONU și ne informează că e vorba de Statele Unite, Rusia, Brazilia și Arabia Saudită. Acestea patru sunt urmate de India, Peru și Qatar.

Cum o constată The Washington Post, principalul hot spot planetar este acum São Paulo, în Brazilia, care e și cel mai mare oraș din emisfera de vest. Dar președintele Jair Bolsonaro continuă să dea din umeri, insistând că e vorba de o simplă gripă, cu toate că 510 oameni au murit doar în ultima săptămână.

La fel, la Moscova, Kommersant anunță că în ultimele 24 de ore au murit din pricina virusului 68 de oameni.

Dar și Europa, potrivit cercetătoarei Andrea Ammon, care este epidemiologul șef al UE pentru tot ce privește coronavirus, trebuie să se pregătească pentru un iminent al doilea val al epidemiei. The Guardian, la Londra, care o citează pe această specialistă, scrie că scurta vacanță de mers la schi din martie a prilejuit apariția unor noi focare și răspândirea rapidă a virusului. De altfel, și The Times relatează cu reprobare despre cum, de îndată ce a dat căldura, britanicii au umplut parcurile și plajele, în ciuda avertismentelor autorităților.

În Germania, de asemenea, se redeschid deja bazinele de înot, iar la München Süddeutsche Zeitung anunță că vestea bună este că virusul nu are nicio șansă în apa cu un înalt conținut de clor a bazinului. Rămâne însă riscul cel mare al contaminării afară din apă.

Vorbind despre riscuri, Spania a decis să prelungească cu două săptămâni carantina, până pe 6 iunie. Premierul socialist Pedro Sánchez a dorit asta pentru a evita riscurile din Italia, cum informează El Pais.

IKEA: DIY hard

Un alt săptămânal francez, cel politico-satiric, Le Canard enchaîné, revelează (doar în ediția pe hârtie) cum gigantul mobilei ieftine și de bricolaj DIY IKEA își spionează angajații și clienții în condiții ilegale, 15 responsabili francezi ai IKEA fiind acum aduși în fața legii.

Procuratura a avut nevoie de opt ani de muncă pe dosare și mărturii pentru a pregăti procesul. IKEA colecta, plătind (între 80 și 120 euro pachetul de date ilicite) polițiști și detectivi pentru informații despre conturile în bancă și cazierul lucrătorilor și clienților. Fișierele detaliate ale unora cuprindeau informații precum: “ține un discurs stângist”, “a pierdut o zi de lucru din cauza unor probleme feminine” sau chiar : “nu e disponibil în weekend”.

La proces, IKEA va putea să pretindă că e vorba de un “montaj”, însă va trebui să furnizeze și schița.

Piketty și redistribuirea bunăstării

Revenind la considerentele teoretice, atât de dragi francezilor, la Paris Libération are un interviu cu influentul și provocatorul economist Thomas Piketty, care propune încă o dată, ca soluție cel puțin parțială pentru a mai reduce inegalitățile sociale, reintroducerea impozitului pe avere, mult hulitul ISF (impôt sur la fortune). Asta ar aduce Franței, calculează el, 10 miliarde de euro pe an și ar echivala cu un început de redistribuire a bunăstării.

Este evident că nimeni nu e în măsură să anticipeze amploarea crizei economice ce va veni după coronavirus și nici cum se va remodela economia sau care va fi masa de locuri de muncă pierdute (deși, cum am văzut, IKEA nu are nevoie de coronavirus pentru a da concedia după criterii proprii).

Carantina generalizată, spune Piketty, a pus inegalitățile sociale într-o lumină și mai crudă. Cei care trăiesc în spații mici sau nu au domiciliu fix sunt prinși într-o altă lume decât cei cu case la țară. Pentru mulți dintre cei care munceau precar și care și-au pierdut brusc slujba, nemaiputând deodată să plătească chiria, dar obligați să stea în carantină, șocul a fost violent.

Impozitul pe avere (IMS) a fost suprimat în Franța în 2017, iar Emmanuel Macron refuză în continuare să-l reintroducă. Cât despre principiul aplicării regulilor relansării economiei echitabile, așa cum le vede el, Piketty spune că ele ar trebui lărgite treptat la scara Europei și că un bun punct de plecare ar fi sporirea atribuțiilor Adunării parlamentare franco-germane, creată anul trecut, și care ar putea aproba un asemenea plan printr-un simplu vot majoritar.

Cât despre acuzația de „marxist” adusă lui Thomas Piketty, iată un fragment dintr-un interviu din mai 2014 cu New Republic:

-- New Republic: "Puteți să ne spuneți câte ceva despre influența lui Marx asupra gândirii dumneavoastră și cum ați ajuns să îl citiți?"
-- Thomas Piketty: "Marx?"
-- New Republic: "Îhî."
-- Thomas Piketty: "Eu n-am reușit niciodată să-l citesc într-adevăr pe Marx. Nu știu dacă ați încercat. Ați încercat? Das Kapital mi se pare o lectură foarte dificilă."

Schimbul de replici e prea delicios pentru a nu fi pus și în original:

-- New Republic: "Can you talk a little bit about the effect of Marx on your thinking and how you came to start reading him?"
-- Thomas Piketty: "Marx?"
-- New Republic: "Yeah."
-- Thomas Piketty: "I never managed really to read Marx. I mean I don’t know if you’ve tried to read it. Have you tried? Das Kapital, I think, is very difficult to read."

(Thomas Piketty, interviu cu New Republic, 5 mai, 2014)

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG