Linkuri accesibilitate

Cum l-a primit Donald Trump pe Viktor Orban la Casa Albă


Președintele american, Donald Trump, l-a primit în Biroul Oval pe premierul ungar Viktor Orban
Președintele american, Donald Trump, l-a primit în Biroul Oval pe premierul ungar Viktor Orban

Doi președinți americani care l-au precedat pe Donald Trump – Obama și Bush - nu l-au primit la Casa Albă pe Viktor Orban, caracterizat de presa americană ca un lider de extremă dreapta. Trump a făcut-o.

Donald Trump a spus „lumea are un respect deosebit pentru premier”, adaugând, „este un om respectat. Știu că este un om puternic, dar e respectat. Și a procedat corect, așa cum arată mulți, în legătură cu imigrația”.

Se știe că Orban i-a caracterizat pe refugiații sirieni, „invadatori musulmani” și a stârnit îngrijorarea militanților pentru drepturile omului și drepturi civice prin politicile sale. Aceste voci sunt îngrijorate și în legătură cu semnalul transmis de Statele Unite prin primirea lui Orban la Casa Albă și elogiile la adresa acestuia.

Oponenți din Ungaria, intervievați de presa americană cu prilejul vizitei, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la demonizarea, de către regimul de la Budapesta, a unor organizații care se pronunță pentru drepturile omului, concedierea unor persoane pentru exercitatarea dreptului la liberă exprimare, adoptarea de legi care lovesc în instituțiile statului de drept și sunt anti-democratice și controlul exercitat asupra presei. Aceleași voci s-au arătat sceptice că Donald Trump va ridica aceste probleme, în convorbirile sale cu Orban.

Întrebat, înainte de întâlnire, cu privire la temerile legate de Orban, președintele a răspuns “Nu uitați că sunt membri NATO, un foarte bun membru al Alianței”. Premierul ungar nu a pierdut prilejul să spună - „Suntem mândri să fim pe aceeași baricadă cu Statele Unite în lupta împotriva imigrației ilegale, terorismului și pentru protecția și ajutoararea comunităților creștine, în toată lumea”. Critici ai administrației, între care și fosta oficialitate de la Departamentul de Stat, Rob Berschinsky, susțin că întâlnirea Trump-Orban urmează o anumită tendință. “De la președintele Egiptului, până la președintele Rusiei și Rodrigo Duterte, din Filipine, până la Erodogan în Turcia, toți sunt lideri autoritari, aflați în grațiile președintelui Trump. El vede în Orban un aliat ideologic, în condițiile în care premierul pune politica anti-imigrație în centrul platformei sale”.

Alte voci amintesc că Ungaria a fost considerată unul dintre marile succese ale tranzitiei post-comuniste, dar în perioada în care Orban s-a aflat la putere, instituțiile au început să slăbească și chiar, unele, au dispărut. Și asta a antrenat o schimbare și în opinia publică.

Franklin Foer, care lucrează pentru publicația The Atlantic amintește un sondaj recent care arată că populația Ungariei are cel mai mare procent de anti-semitism din întreaga Europă. Retorica oficiala, anti-Soros, cât și afirmații ale presei asociate regimului contribuie la această situație. Înainte de întâlnire, Trump a scos în evidență atașamentul lui Orban față de creștinism, spunând „Aveți un mare respect pentru comunitățile creștine și noi apreciem asta”.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG