În Berlin, între timp, mii de oameni (între 17.000 și 20.000, estimează Süddeutsche Zeitung, dar poate și mai mulți) au manifestat în weekend împotriva măsurilor luate de guvernul Angelei Merkel pentru a opri pandemia, manifestațiile degenerând în violențe stradale, cu zeci de polițiști răniți, dintre care unii au ajuns la spital.
Primarul Berlinului, Michael Müller, a criticat manifestanții, reproșându-le că nu au respectat niciuna din regulile distanțării sociale și că altfel au putut contribui la răspândirea pe scară largă a virusului în capitală.
La München, Süddeutsche Zeitung (SZ), pune întrebarea, într-un comentariu, cum se poate argumenta cu „Covidioții”, cu cei care se îndoiesc de realitatea virusului fără a fi neapărat fanatici conspiraționiști. Aici, SZ face o listă barocă a celor care își pun semenii în pericol umplând străzile cu un amestec de drapele curcubeu LGBT alături ce cele ale Reichului german, purtate de recitatori ai sloganurilor anti-fake-news (Lügenpresse), conspiraționiști (Verschwörungsfantasten), șarlatani și profesoare de yoga.
Șefa partidului socialist SPD, parte din coaliția de guvernământ, Saskia Esken, i-a numit pe aceștia, pe Twitter, #Covidioten.
La rândul său, cotidianul stângii berlineze Tageszeitung (TAZ) vorbește, descriind substanța protestelor, despre un amestec de revendicări pe cât de false pe atât de periculoase. Tot așa, foarte conservatorul Frankfurter Allgemeine Zeitung rezumă sloganurile manifestanților: cifrele pandemiei sunt falsificate, toți jurnaliștii sunt vânduți, iar Bill Gates controlează presa, așa că, iată, a venit ziua libertății. Dar, întreabă retoric FAZ, așa arată oare o țară ne-liberă (ein unfreies Land)?
Unchiul din Canada poate să mai aștepte
Abordând chestiunile de nivel european, același Tageszeitung (TAZ) notează că parlamentul Ciprului a îngropat temporar acordul comercial european al UE cu Canada, faimosul tratat CETA pe care Boris Johnson îl invocă deseori ca pe un model al relațiilor viitoare ale Marii Britanii cu UE.
TAZ scrie că parlamentarii din Cipru au găsit că acordul nu protejează suficient produsele agricole europene. În urmă cu doi ani, același acord CETA cu Canada fusese blocat și în Belgia, de către parlamentul regional al Valoniei.
#Metoo la Westminster
Presa din Marea Britanie scrie pe larg despre decizia partidului conservator de guvernământ (Tory) de a nu exclude un deputat care a fost arestat sâmbătă dimineața și este anchetat acum în libertate urma unor acuzații de viol.
The Telegraph, cotidian pro-Brexit care l-a sprijinit întotdeauna pe Boris Johnson, scrie că deputații preferă să aștepte concluziile poliției. Numele parlamentarului nu poate fi făcut public, din motive legale, dar nici numele presupusei victime, așa încât totul pentru moment rămâne o ecuație abstractă. Din The Observer aflăm doar că e vorba de una dintre asistentele parlamentarului, iar din The Times că ea afirmă că ar fi fost violată de patru ori anul trecut, ba chiar că o dată a trebuit să meargă la spital pentru asta.
Tot The Observer, scriind despre urmările Brexitului, vorbește despre un autentic brain drain, o „fugă a creierelor” dinspre Marea Britanie spre UE. Un studiu germano-britanic arată modificării uriașe în curbele algoritmilor migrației de la referendumul din 2016 încoace.
Peste Canalul Mânecii, în Franța, Le Monde publică un comentariu al unui politolog francez (Benjamin Haddad) împreună cu un jurnalist britanic (Ben Judah), care estimează că acel concept de „Global Britain” pronat de Boris Johnson a devenit în realitate o oportunitate pentru Emmanuel Macron. În primul rând, cele două țări au o largă viziune comună asupra multor dosare internaționale, iar cooperarea, în special în domeniul securității, rămâne esențială. Cele două țări au, de pildă, o atitudine comună în fața Chinei, ceea ce Uniunea Europeană în ansamblu nu are încă. Așa încât, la nivel diplomatic, ieșirea Angliei din UE oferă mai degabă Franței posibilitatea de a-și ameliora statutul pe scena mondială.
Cine poate purta cuvântul lui Boris Johnson?
În Spania, El Pais scrie că Boris Johnson caută acum un purtător de cuvânt de talia lui. E nevoie, consideră cotidianul spaniol, de un om care să poată reda tonul prezidențial al lui Johnson, care a știut să imprime, pe funcția de șef al guvernului britanic, un autentic ton prezidențial, de stil american. Va fi însă greu, estimează El Pais, într-atât personalitatea lui Boris Johnson este flamboaiantă și aparent schimbătoare și imprevizibilă.
Surse din cadrul guvernului au indicat aceea că preferința ar fi mai degrabă pentru o femeie.
Se mai precizează că salariul anual va depăși 100.000 lire sterline și că CV-ul candidaților nu trebuie să depășească 500 de cuvinte.
Cuvântul lui Putin
Nu toți liderii cu o personalitate complexă pot găsi un purtător de cuvânt pe măsură. Putin îl are, de pildă, pe Dmitri Peskov, umbra lui fidelă, care știe să se folosească și de imaginea glamour a fiicei sale, Elizaveta (Yelizaveta) Peskova, în vârstă de 22 de ani (cf. foto), cum s-a întâmplat ieri, când cotidianul, altminteri considerat de opoziție, Moskovski Komsomoleț, i-a făcut acesteia un portret complezent, insistând asupra perioadei când ea a trăit la internat în Franța, învățând la „școala vieții”, de pildă care sunt manierele la restaurant. Mama ei era exasperată pentru că ea nu reușea să mănânce frumos la restaurant.
Mai aflăm și că a avut multe coșuri. Numele Elizavetei Peskova a apărut în presă anul trecut, când s-a descoperit că ea lucrează ca asistentă a unui membru al Parlamentului European, politicianul francez de extrema dreaptă Aymeric Chauprade, un sprijinitor public al anexării Crimeei de către Rusia în 2014.
Acesta s-a apărat spunând că fata purtătorului de cuvânt al lui Putin nu ar avea acces la documentele clasificate ale Parlamentului European.
Google this!
Toate acestea sunt primele lucruri care ies în mod repetat, recoltate din mass media de pe întreaga planetă, atunci când se lansează o căutare pe Google cu “Yelizaveta Peskova”. Și tocmai în legătură cu Google, Le Soir, în Bruxelles, oferă un comentariu despre felul în care nu doar că motorul de căutare respectiv a reușit să devină practic singurul, pentru o majoritate a internauților, dar că în cele mai multe cazuri, atunci când lansăm o căutare cu el, rezultatele nici nu ne mai scot din pagina Google.
S-a dus epoca în care motorul de căutare trimitea utilizatorii spre alte pagini. Acum, informațiile esențiale se găsesc deja pe pagina de căutare. Google le strânge de pe alte pagini și după ce le recoltează, le condensează pe pagina căutării.
Site-ul specializat The Markup a remarcat-o deja: principalul rezultat al oricărei căutări pe Google este... Google. Protestatarii din Berlin, acei #Covidioten, ar putea să adauge și asta la lista jalbelor.
Facebook Forum