România produce energie nucleară – o cincime din necesarul de energie electrică al țării – cu uraniu importat din Kazahstan și Canada. În 2021, chiar după ce s-a închis ultima mină din România, prețul uraniului pe piața mondială s-a triplat. Influența Rusiei asupra exporturilor de uraniu a rămas și a devenit problematică în Occident, mai ales după invadarea Ucrainei.

Aceasta este povestea îngropării unuia dintre sectoarele energetice strategice ale României. Uraniul.

I. Trecutul

Ultima mină de uraniu a României

Dacă stai de vorbă cu orice bărbat din comuna Crucea/jud. Suceava, discuția va ajunge mai devreme sau mai târziu în același punct: Crucea-Botușana, mina din apropierea localității. Dacă nu a lucrat el acolo, atunci cu siguranță are o rudă sau un prieten care au făcut-o.

Mărginită de râul Bistrița și înconjurată de masivele Pietrosu și Rarău din Carpații Orientali, Crucea este astăzi un punct pe harta turistică a Bucovinei. Oamenii vin aici pentru glamping, traseele montane din apropiere sau pentru a traversa râul Bistrița cu caiacul.

Însă nu pentru turism este celebră comuna Crucea, ci pentru o activitate care nu are nimic de-a face cu aerul curat de munte. Exploatarea de uraniu – metal radioactiv necesar funcționării centralelor nucleare.

În comuna Crucea a funcționat până în 2021 ultima mină de uraniu din România. Oamenii locului – dar și din toată Valea Bistriței – au scos timp ce trei decenii, din 1983 până în 2021, mii de tone de metal radioactiv din pământ. După exploatare și prelucrare, uraniul ajungea la Centrala Nucleară de la Cernavodă, unde era folosit la producerea energiei electrice.

Astăzi, satul Crucea este atipic pentru o așezare rurală de munte. Cei mai mulți locuitori stau în blocuri construite în perioada comunistă. Griul specific clădirilor construite pe atunci s-a transformat într-un cenușiu deprimant. Lângă ele poți observa mormanele de lemne tăiate care vor fi folosite pentru încălzirea de la iarnă.

„Din punct de vedere economic, comuna este moartă. Mina au închis-o, agricultura-zootehnia au murit. Nu poți trăi aici doar din turism. Tinerii sunt plecați în străinătate”, spune primarul Dumitru Rusu.

Cei mai mulți dintre locuitorii care au rămas în Crucea sunt pensionari de la mină.

Pe Paul Bârsanu, Dumitru Rotundu, Constantin Ciucă și Andrei Sandu i-am găsit jucând table la unul dintre barurile din localitate. Toți sunt foști mineri și trăiesc din pensiile pe care le primesc pentru munca periculoasă din subteran.

Bârsanu s-a angajat la mină în iunie 1976, pe când Crucea-Botușana era încă în faza de explorare. „Nu există meserie mai grea decât cea de miner. Am lucrat în adâncuri, ca șobolanii”, ne spune el când ia o pauză de la table. „În mină știi că intri, dar nu știi exact dacă mai și ieși. Se lucra la lopată, la târnacop, viața a fost grea. Mi-am pierdut mulți colegi acolo”, spune el.

Partenerul de zaruri, Dumitru Rotundu, are 45 de ani, însă e pensionar de aproape un deceniu. S-a pensionat de tânăr, ca majoritatea muncitorilor care au lucrat în minele de uraniu.

Un miner care a lucrat în subteran, la uraniu, avea dreptul de pensionare după 15 ani. Unul din suprateran, la 17 ani. Din acest motiv, când mina era încă activă, era coadă de oameni la intrarea în mină. Toți voiau să se angajeze, uneori cu orice preț.

Rotundu, ca majoritatea minerilor pensionari din Crucea, este nemulțumit de modul în care au fost recalculate pensiile în această vară. Spune că a pierdut 1.600 de lei la pensie, de la 3.600 cât avea înainte.

„Am făcut cea mai grea muncă care există și acum vor să ne taie pensia? Nu e corect, e o lege strâmbă”, spune bărbatul care, când era angajat la mină, încărca în subteran minereul radioactiv în vagonetele cu care era adus la suprafață.

Dănuț Andronic (54 de ani) a lucrat și el în mina din Crucea-Botușana – un sfert de veac. „Toată muncă era la roabă, la troc și la sapă. Lucram manual, direct cu mâna pe uraniu. E negru, cum e cărbunele și când pui mâna pe el e călduț. Jumătate din viața mea a fost în întuneric”, spune el.

„Au murit oameni. Nu doar în accidentele de muncă, ci și după. De cancer, de diferite boli. Mulți au murit de tineri. Eu am probleme cu stomacul și cu sistemul imunitar. Câteodată, sunt slăbit și amețesc”, spune un alt miner, Ion Mitocaru. „Exact așa pățesc și eu”, îl completează Andronic.

Deși reclamă munca grea și problemele de sănătate pe care le aduce expunerea la radiații, minerii din Crucea cred că închiderea exploatației a fost o decizie greșită. „Asta s-a vrut”, spune Paul Bârsanu, care crede mina a fost ținută subtehnologizată pentru că ar fi fost interese ca România să importe uraniu din străinătate.

În timp ce minerii de la barul din Crucea trec de la cafea la bere neagră, în stația de autobuz din centrul satului Virgil A. (63 de ani) se odihnește pe o bancă, lângă cârja care îl ajută să meargă. După trei decenii lucrate în mină, a rămas mut.

Ar vrea să-și spună și el povestea, dar nu poate vorbi. Numele, vârsta și anii petrecuți în mină ni-i transmite prin semne sau cu pixul, printre notițele adunate pentru acest articol.

Cum a ajuns mina Crucea-Botușana o povară

La începutul anului 2020, cu un an înainte ca mina de la Crucea-Botușana să fie închisă, costul mediu de extracție al unui kilogram de uraniu de acolo era 1.772 de lei/kg, la care se adăuga prețul de prelucrare. Spre finalul anului, costul a ajuns la 1.150 de lei/kg.

Compania Națională a Uraniului (CNU), care deținea singura mină activă de uraniu din România – Crucea-Botușana – era obligată, printr-o hotărâre de guvern, să vândă același kilogram de minereu cu 600 de lei către Nuclearelectrica, companie de stat. În 2020, prețului unui kilogram de uraniu la nivel mondial era de aproximativ 50 de dolari (în jur de 220 de lei).

Nu trebuia să fii expert în finanțe pentru a ajunge la concluzia că societatea deținută în procent de 100% de Ministerul Energiei se afla dincolo de pragul dezastrului.

Singura soluție era scăderea prețului exploatării, lucru greu de făcut în condițiile în care în mină se lucra cu aceeași tehnologie de acum două decenii.

Reglementarea prin lege a prețului cu care CNU putea vinde uraniul, precum și unele decizii luate de compania de stat după 2013 au făcut ca deznodământul companiei să fie previzibil. Insolvența.

Între 2013 și 2024, Compania Națională a Uraniului a făcut într-un singur an profit datorită uraniului exploatat. În 2018 – când a rămas cu 3,8 milioane de lei. A mai încheiat cu profit și în 2022, când intrase deja în insolvență și a început vânzarea propriilor active.

Sumele pălesc însă în fața pierderilor anuale ale companiei din tot acest interval. Cea mai mare a fost în 2015: 143 de milioane de lei. În anul intrării în insolvență, 2021, CNU a declarat o pierdere de 135 de milioane de lei.

„Exploatarea nerațională din punct de vedere economic a zăcământului Crucea-Botușana a contribuit la decăderea economică a societății”, spune pentru Europa Liberă Alexandru Macoveiciuc, administratorul special al CNU.

Pe lângă costurile foarte mari de exploatare a uraniului, el spune că la Crucea-Botușana „abia se executau” câteva sute de metri liniari de foraj de detaliu, față de 2.000 pe an cât se săpa în trecut.

Producție scăzută, mai multe angajări

Toate acestea au făcut ca CNU, înființată în 1997, să intre în insolvență, în 2021, cu datorii totale de peste 300 de milioane de lei, 85 de milioane de lei doar către ANAF.

„Situația aceasta problematică a fost generată de o întreagă harababură legată de calcularea și plata obligațiilor aferente contravalorii concentratelor tehnice de uraniu, transmise fără plată, din domeniul privat al statului în patrimoniul companiei, dar și de unele decizii proaste ale directorilor generali ai companiei de dinainte de 2020, în special în ceea ce privește angajările de personal și achizițiile”, spune Alexandru Macoveiciuc.

El dă un exemplu: în 2016, compania a primit bani de la guvern pentru a concedia colectiv angajații de la mina din Crucea-Botușana. În loc să facă acest lucru, compania a continuat, de fapt, să angajeze oameni. Subvenționarea de către stat a CNU a fost declarată ilegală, în 2020, de către Comisia Europeană, care a cerut României să recupereze 60 de milioane de lei de la compania de stat.

Înainte de închiderea minei, ministrul Energiei de la acea vreme, Virgil Popescu, vorbea chiar de angajări fictive:

„În perioada 2018-2019 s-au făcut ad-hoc în jur de 130 de angajări, iar raţiunile economice pentru care s-au făcut acele angajări nu le înţeleg, pentru că producţia de minereu nu a crescut. Mai mult, am semnale că o parte din angajaţii la Crucea au plecat la muncă în străinătate, iar în acelaşi timp erau înregistraţi ca lucrând şi la mină.”

Insolvența Companiei Naționale a Uraniului se judecă la Tribunalul București. Nu a fost încă întocmit tabelul definitiv de creanțe – adică ce firme și instituții au de primit bani de la CNU și cât. Următorul termen de judecată este pe 15 octombrie 2024.

Compania Națională a Uraniului mai deține astăzi terenuri, clădiri sau echipamente tehnologice în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei. În 2020, anul de dinaintea insolvenței, valoarea acestora era de 106 milioane de lei.

Cel mai valoros bun al CNU care a fost vândut până acum este Uzina E a Sucursalei Feldioara (jud.Brașov) – acolo unde minereul de uraniu este prelucrat înainte de a fi livrat Centralei Nucleare de la Cernavodă.

După ce este extras din pâmânt, minereul de uraniu e la trimis la prelucrare: se obține un concentrat tehnic de uraniu (yellow cake). Acest concentrat este rafinat – lucru care se întâmplă astăzi la Feldioara – și se obține octoxid de uraniu pur (U 308). La rândul său, acesta este transformat în dioxid de uraniu, care este folosit, alături de apa grea, în producția energiei nucleare.

CNU a vândut Uzina de la Feldioara către Nuclearelectrica cu 29 de milioane de lei, deși, inițial, prețul contractului fusese stabilit la 45 de milioane de lei. „Terenurile din contract nu au intabulare în favoarea CNU, ci au fost intabulate în numele statului român, valoarea inițială a fost diminuată cu contravaloarea respectivelor terenuri”, explică pentru Europa Liberă Alexandru Macoveiciuc, administratorul special al CNU.

Compania în insolvență CNU a mai încasat alte 2,5 milioane de lei pentru stocurile de uraniu care se aflau în uzină la momentul vânzării.

Într-un răspuns pentru Europa Liberă, Ministerul Energiei spune că mina Crucea-Botușana mai are licență de exploatare valabilă până pe 7 mai 2025.

„Mina Crucea-Botușana se află în conservare în această perioadă, urmând ca, după emiterea actului normativ de închidere și deschidere a finanțării, rezervele deschise și pregătite să fie exploatate până la epuizare, concomitent cu închiderea zăcământului, dacă proiectul nu suferă modificări”.

Rezervele deschise menționate de minister înseamnă că nu se vor mai face activități miniere, ci doar va fi extras uraniul exploatat deja. Nu știm cantitatea acestuia, informația fiind clasificată.

II. Viitorul

România întârzie deschiderea unei noi mine de uraniu

Conservarea unei mine de uraniu este o procedură de durată – poate dura și câteva zeci de ani – și presupune monitorizarea perimetrului din care odinioară au fost exploatate resurse de uraniu în așa fel încât impactul radioactivității asupra mediului înconjurător să fie limitat pe cât posibil.

În România mai sunt două mine de uraniu care sunt deja în conservare, în județele Bihor și Caraș-Severin.

La Crucea-Botușana, foștii mineri ne-au povestit că nu de puține ori uraniul era transportat din mină în rabe neacoperite și unele bucăți de metal radioactiv se împrăștiau pe șosea. Toate utilajele folosite, aflate acum în patrimoniul companiei în insolvență, sunt contaminate, așa că va fi greu de crezut că acestea vor putea fi valorificate altfel decât prin transmiterea lor către o activitate similară.

O astfel de activitate, momentan, nu există în România. Doar promisiuni.

După eșecul Companiei Naționale a Uraniului, guvernul român mizează pe Nuclearelectrica, o altă companie de stat, pentru exploatarea și prelucrarea uraniului.

Autoritățile își doresc realizarea unui circuit nuclear integrat, adică realizarea în țară a tuturor operațiunilor de obținere a energiei nucleare, de la scoaterea din pământ a resursei de uraniu, până la prelucrarea și rafinarea acesteia și folosirea ei la Centrala Nucleară de la Cernavodă.

Pe lângă Uzina de la Feldioara, Nuclearelectrica a mai preluat de la Compania Națională a Uraniului și licența de exploatare a unui alt zăcământ de uraniu, cel de la Tulgheș-Grințies/jud. Neamț.

Mina de acolo este situată tot în Carpații Orientali, în apropiere de Parcul Național Ceahlău. Deschiderea ei a fost anunțată în ultimii ani de mai multe ori de oficialii din Ministerul Energiei.

Fostul ministrul al Energiei, Virgil Popescu, a declarat de trei ori, în 2021 și 2022, că mina va fi deschisă. „Mina de la Tulgheș-Grințieș are uraniu”, spunea Popescu în 2021, anunțând că „vom deschide mina pentru a avea în continuare combustibil nuclear propriu”.

Întrebat de Europa Liberă de ce promisiunea de acum trei ani nu s-a concretizat, Virgil Popescu spune astăzi că „ministerul, ca autoritate responsabilă de minele energetice, a făcut tot ce putea fi făcut pentru ca licența de la ANRM pentru Tulgheș-Grințieș, care era a Companiei Naționale a Uraniului – și care era în faliment – să nu se piardă și să fie transferată la Nuclearelectrica.”

ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale) s-a transformat în vara aceasta în Autoritarea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG). Este instituția care acordă licențele pentru exploatarea resurselor minerale din România.

„Procedurile birocratice cu ANRM-ul au durat. Mai departe, despre stadiu [redeschiderii minei] întrebați-i pe ei. Legea circuitului integrat al energiei nucleare este – tot ce ține în momentul de față de energie nucleară, de la minereu, procesare pe Feldioara, producția de combustibil nuclear de la FCN Pitești și producție de energie prin centrală de la Nuclearelectrica. Este exact ce am spus că facem”, ne-a declarat Virgil Popescu.

Fostul ministrul nu este singurul oficial al statului care a vorbit despre deschiderea minei din județul Neamț. Încă din 2013, un secretar de stat pe energie din Ministerul Economiei, Maricel Popa, vorbea despre această operațiune, spunând că minerii de la Crucea Botușana vor fi mutați la Tulgheș Grințies. Cronologia promisiunilor de acest fel ajunge până la începutul anilor 2000. Niciuna nu s-a îndeplinit.

Într-un răspuns pentru Europa Liberă, ANRMPSG confirmă că, pe lângă mina închisă de la Crucea-Botușana, singura care mai deține licență de exploatare în România este cea de la Tulgheș Grințies. Licența a fost emisă încă din 1999.

„La momentul de față nu există în ANRM solicitări pentru acordarea unor licențe de exploatare a uraniului și nici nu au existat în ultimii zece ani”, spune pentru Europa Liberă Adriana Petcu, președinta instituției.

În concluzie, România are două exploatări de uraniu licențiate: una închisă (Crucea Botușana) și una care nu a fost încă deschisă (Tulgheș Grințieș).

Din acest motiv, „circuitul nuclear integrat” despre care vorbesc autoritățile se realizează cu minereu importat din Canada, Kazahstan sau Franța.

O nouă promisiune: 2028

Ministerul Energiei nu are o strategie privind exploatarea resurselor de uraniu, spune instituția pentru Europa Liberă. O lege din 2018, referitoare la menţinerea ciclului nuclear integrat, a mutat responsabilitatea exploatării, rafinării și folosirii minereului pentru obținerea de energie nucleară în sarcina Nuclearelectrica.

Compania de stat a preluat licența de exploatare de la Tulgheș Grințies în august 2021, în perioada în care dinspre Ministerul Energiei veneau promisiuni că mina va fi deschisă.

Anul acesta, Nuclearelectrica a transmis la rândul ei licența de exploatare de la Tulgheș Grințies către Societatea Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu - Feldioara - S.R.L. (FPCU). Această companie a fost înființată la finele anului 2021 și este deținută integral de Nuclearelectrica.

„Argumentul pentru realizarea acestui transfer este eficientizarea prin integrarea conceptuală, investițională și operațională a exploatării miniere Tulgheș Grințieș în ciclul integrat mină – uzină de preparare a minereului de uraniu în vederea obținerii de concentrate tehnice de uraniu – uzina de purificare nucleară și conversie a concentratelor tehnice de uraniu în pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu”, a transmis în scris pentru Europa Liberă Cosmin Ghiță, directorul general al Nuclearelectrica.

„Un alt argument hotărâtor”, mai spune acesta „îl constituie expertiza personalului FPCU Feldioara și faptul că uzina de preparare a minereului de uraniu face parte din patrimoniul FPCU Feldioara”.

În prezent, exploatarea minieră de uraniu Tulgheș Grințieș este în etapa de înființare și operaționalizare a punctului de lucru din comuna Grințies/jud. Neamț.

FPCU se află încă la început cu lucrările și procedurile premergătoare deschiderii minei. A investit până în prezent abia 20 de milioane de lei pentru taxe miniere, taxe și tarife emitere a actelor de reglementare sau investiții de capital, inclusiv în uzina de preparare a minereului de uraniu.

Directorul Nuclearelectrica mai spune că, „în paralel se desfășoară activitățile de elaborare a documentațiilor tehnico-economice investiționale (etapa de proiectare Studiu de Fezabilitate), respectiv de obținere a actelor de reglementare pentru dezvoltarea obiectivului extractiv.”

Cât despre orizontul de timp în care România ar putea obține energie electrică cu propriul uraniu, acesta nu este foarte apropiat.

„Operaționalizarea zăcământului Tulgheș Grințieș va fi demarată în anul 2028 și va asigura necesarul de uraniu pentru 2 unități CANDU (Centrala Cernavodă - n.r.), pentru o perioadă de 30 de ani”, ne-au transmis atât reprezentanții Ministerului Energiei, cât și cei ai Nuclearelectrica.

Uraniu importat din Kazahstan

Lipsa resurselor interne va obliga Nuclearelectrica să cumpere în continuare minereu de uraniu.

În prezent, Nuclearelectrica cumpără minereu de uraniu (U308) de la Orano (Franța), Cameco (Canada) și Kazatoprom (Kazahstan).

În 2022, Nuclearelectrica a încheiat un acord cadru în valoare estimată de peste 660 de milioane de lei (143 de milioane de dolari) cu Cameco și Kazatoprom. Scumpirea uraniului din ultimii ani a făcut însă ca, la final, compania românescă să plătească cu peste 100 de milioane de lei (23 de milioane de dolari) mai mult decât estimarea de acum mai bine de doi ani.

Cinci livrări au fost făcute în baza acelui acord, ultima în iulie 2024. Peste 166 de milioane de dolari a plătit Nuclearelectrica către cele două companii, în mai multe contracte subsecvente.

Din partea firmei din Kazahstan, contractul cu Nuclearelectrica a fost semnat de Askar Batyrbayev, fostul director comercial al companiei. El a fost arestat vara aceasta pentru „abuz de putere”.

În trecut, în 2021, Nuclearelectrica a mai cumpărat uraniu de la firma kazahă, în valoare de 19.908.200 de dolari.

În Kazahstan sunt exploatate 43% din resursele de uraniu folosite în lume, potrivit Asociației Nucleare Mondiale. Pe următoarele locuri se situează Canada (15%) și Namibia (11%).

Kazahstanul are 56 de zăcăminte de uraniu cunoscute, 14 în dezvoltare și 42 în standby. Spre deosebire de modul în care se exploata uraniul în România până la închiderea minei din Crucea Botușana, în Kazahstan resursa este exploatată prin folosirea unei metode chimice numite recuperare in situ, ceea ce înseamnă că niciun miner nu intră în subteran după metal.

Recuperarea in situ înseamnă lăsarea minereului în pământ și recuperarea mineralului de uraniu din acesta prin dizolvarea și pomparea sa la suprafață.

Exploatarea uraniului în Kazahstan este făcută în principal de asocieri între operatorul național al Kazahstanului, Kazatomprom (75% deținut de guvern), și diverși parteneri străini, din China, Japonia, Canada sau Franța.

În capul listei partenerilor Kazahstanului se află însă Rusia, spune Aigerim Duimagambetova, producător digital la Serviciul din Kazahstan al Europei Libere, care a documentat subiectul minelor de uraniu din țara sa.

„Implicarea Rusiei în sectorul uraniului din Kazahstan este cel puțin semnificativă. Operatorul național rus, Rosatom, împreună cu filialele sale precum Uranium One, dețin acțiuni în șase dintre cele 12 asociații mixte”, spune Aigerim Duimagambetova.

„Uraniul kazah este crucial pentru dominația Rusiei în industria globală a uraniului. În ciuda faptului că este lider în îmbogățirea uraniului, Rusia nu are rezerve importante de uraniu proprii. În consecință, o mare parte din uraniul pe care Rusia îl îmbogățește și îl vinde la nivel internațional provine din Kazahstan. În general, Rusia este, fără îndoială, partenerul dominant în extracția uraniului; se estimează că, în prezent, controlează mai mult de un sfert din toate rezervele din ţară.”

Viitorul uraniului. Două perspective diferite

România este singura țară din Europa care folosește tehnologia CANDU, la cele două reactoare ale sale de la Cernavodă. În lume sunt funcționale, în prezent, 30 de astfel de reactoare. Numele CANDU provine de la Canada deuterium uranium, iar tehnologia a fost dezvoltată de oamenii de știință canadieni.

Este considerată o modalitate revoluționară de obținere a energiei electrice, deoarece permite reumplerea reactoarelor și în timpul folosirii lor, nefiind nevoie de oprirea producției. Un reactor CANDU consumă uraniu natural, utilizând apă grea de puritate nucleară ca moderator și agent de racire. Alte tehnologii de obținere a energiei nucleare presupun folosirea uraniului imbogățit, precum cel folosit la bombele atomice.

România intenționează să construiască alte două reactoare nucleare, cu sprijinul Canadei, care a anunțat în 2023 că va finanța proiectul cu până la 3 miliarde de dolari. Cele două noi reactoare ar urma să aibă cumulat o capacitate de producție de 1.400 de megawați, similară cu ce produc deja reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă.

„România a făcut în ultimii doi ani pași extrem de importanți în menținerea și dezvoltarea ciclului integrat de combustibil nuclear și sunt convins că inclusiv viitoarea exploatarea minieră va fi operaționalizata în timp util, corelat necesităților, și va fi un avantaj major național și regional”, spune pentru Europa Liberă Teodor Chirica, președintele Forumului Atomic Român.

Planurile nucleare ale României depind de uraniu, care se află la baza acestui tip de energie. În decembrie 2021, când Compania Națională a Uraniului intra în insolvență, prețul spot al minereului de uraniu era de 51 de dolari per kilogram. În septembrie 2024, prețul a ajuns la 180 de dolari/kg, după ce la începutul anului era 225 de dolari/kg.

Creșterea cererii pentru uraniu poate fi explicată și prin interesul tot mai mare al țărilor pentru energia atomică, care, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie, urmează să joace un rol important în mixul energetic mondial în următoarele decenii.

Se estimează că producția globală de uraniu va ajunge la peste 75.000 de tone până în 2030, față de aproximativ 65.000 de tone cât a fost în 2023, scrie The Economist.

Un sfert din cererea la nivel global de uraniu vine din Europa. „Piața uraniului s-a confruntat cu provocări geopolitice și întreruperi de producție, care au împins prețurile și au ridicat îngrijorări cu privire la provizii viitoare. Ca răspuns, țările au raportat acorduri și progrese remarcabile în exploatarea și conversia uraniului, inclusiv acțiuni de creștere a capacității de conversie în SUA, Marea Britanie și UE”, spune Agenția de Aprovizionare a Eurotom (ESA), într-un raport publicat la mijlocul lunii august 2024.

Dependența de Rusia și creșterea prețurilor la uraniu au făcut ca multe țări să ia în considerare redeschiderea minelor de uraniu închise sau deschiderea altora noi, mai arată agenția. În paralel, SUA, Canada, Franța, Japonia și Marea Britanie – așa-numitele „Sapporo 5” – și-au luat angajamentul de a reduce importurile de uraniu din Rusia. SUA au luat deja primele măsuri. În mai 2024, președintele Joe Biden a semnat o lege care interzice, de la 12 august, importurile de uraniu din Rusia.

În următorul deceniu, cererea de uraniu va depăși oferta, ceea ce nu poate duce decât la creșterea prețului.

O analiză a ESA arată că utilitățile din UE sunt bine acoperite de contractele existente, însă viitorul nu e roz.

„Cu toate acestea, când ne uităm la aranjamentele contractuale minime, situația este diferită. Aprovizionarea cu uraniu natural este bine asigurată până în 2025. De la jumătatea anului 2027, aprovizionarea scade sub 80% din necesar, apoi la 67% în 2029. Acesta scade și mai mult în anii următori la 49%, în ultimul an de analiză din 2032”, spune ESA în raportul din august 2024.

Chiar dacă ar vrea, Europa va renunța cu greu complet la importurile de uraniu din Rusia sau Kazahstan.

Nu toți experții văd în energia nucleară soluția pentru asigurarea unui mix sustenabil de energie.

Jan Haverkamp, expert senior în energie nucleară la organizația internațională Greenpeace, spune pentru Europa Liberă România că „energia nucleară va rămâne în următoarele decenii o sursă de energie marginală”.

„Uraniul este o resursă nesustenabilă și estimările actuale arată că minereurile de uraniu disponibile comercial se vor epuiza într-un secol dacă capacitatea nucleară va rămâne aceeași ca acum. Chiar și numai din această premisă, o alegere pentru mai multă energie nucleară este contraintuitivă”, spune el.

România ar trebui să își reorienteze mai degrabă politica energetică înspre sursele verzi de producerea a energiei, crede expertul. „Orice investiție în resursele de uraniu neviabile din punct de vedere comercial, în prezent, ar fi o risipă completă de bani și o distragere a atenției de la măsurile urgente eficiente în materie de climă.”

Cât privește dependența Europei de uraniul rusesc și kazah, Jan Haverkamp spune că „dependența sectorului nuclear de resursele din țările cu probleme este deja o problemă de zeci de ani și nu va fi rezolvată în următorii ani.”

„UE se poate descurca cu ușurință fără uraniul rus și kazah, dar cu un preț pe care mă tem că industria nucleară nu este dispusă să-l plătească”.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI