Parlamentul are un rol esențial într-o democrație, fiind una dintre cele trei puteri fundamentale ale statului, alături de puterea executivă și cea judecătorească.
Așa sună sec o posibilă definiție a rolului Parlamentului.
O alta o găsim chiar în Constituție și e mai aproape de esența democrației – „organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a țării”.
Pe 1 decembrie, la alegerile parlamentare, românii își aleg atât senatorii, cât și deputații care îi vor reprezenta.
În cursa pentru un fotoliu de parlamentar în cele 42 de circumscripții intră anul acesta peste 10.000 de persoane.
Cei mai mulți candidați pentru Senat și Camera Deputaților – 639 – vin de la Partidul Social Democrat (PSD). 636 de persoane candidează din partea partidului SOS România, 630 din partea Partidului Național Liberal (PNL).
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) are 621 de candidați, Forța Dreptei – 619, iar Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) – 596. Alți 589 de candidați vin din partea Uniunii Salvați România (USR).
Peste 30 de partide și alianțe politice, dar și 19 organizații ale minorităților, sunt în cursa pentru Senat și Camera Deputaților. Lor li se adaugă și candidați independenți.
În Camera Deputaților vor fi 329 de aleși. În Senat – 136.
De ce sunt două tipuri de parlamentari?
Pentru că aceasta a fost decizia Adunării Constituante a României de după Revoluția din decembrie 1989, care a stipulat în Constituția din 1991, adoptată prin referendum, că sistemul parlamentar va fi bicameral – Camera Deputaților și Senat.
De ce era nevoie de un parlament bicameral? România a împrumutat din experiența altor țări cu democrații consolidate – SUA, Marea Britanie. Dar și din tradiția istorică antecomunistă.
Primul Parlament al României a fost învestit în 1862, în urma unirii din 1859 a Principatelor Române (Moldova și Țara Românească) sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Domnitorul a inaugurat primul parlament al României în București, care avea inițial o structură bicamerală, formată din Adunarea Deputaților și Senat.
Parlamentul a funcționat în această formulă până la instaurarea comunismului și proclamarea Republicii Populare Române, în 1947, când cele două camere au fost desființate.
La finele acelui an, Regele Mihai I a abdicat forțat, iar România a devenit un stat comunist, adoptând un regim de tip partid unic.
Parlamentul bicameral a fost înlocuit cu Marea Adunare Națională, o structură legislativă unică, sub controlul Partidului Comunist.
După 1990, Parlamentul a revenit la formula inițială, iar principala sarcină a Camerei Deputaților (camera inferioară a Parlamentului) este de a iniția legi.
Senatul – sau camera superioară a Parlamentului – are, de obicei, un rol mai pronunțat de revizuire și moderare a legislației propuse de camera inferioară.
Alegerile parlamentare
Românii sunt chemați, o dată la patru ani, să-și aleagă reprezentații în Parlamentul României. Votul se dă pe liste ale partidelor, în fiecare județ și în București.
Camera Deputaților – camera inferioară a Parlamentului – are o reprezentare mai mare a populației – un deputat la 73.000 de locuitori. Total: 329 de deputați.
Numărul senatorilor e mai mic – 136 – iar norma de reprezentare este de un senator la 168.000 de locuitori.
În România, pragul electoral pentru intrarea în Parlament este stabilit prin lege:
- pentru partide politice: cel puțin 5% din voturile valabil exprimate la nivel național;
- pentru alianțe politice: 8% pentru alianțele formate din două partide, 9% pentru alianțele formate din trei partide, 10% pentru alianțele formate din patru sau mai multe partide;
- pentru candidați independenți: un candidat independent trebuie să obțină un număr de voturi egal cu coeficientul electoral din circumscripția în care candidează (adică numărul total de voturi împărțit la numărul de mandate din acea circumscripție).
Mandatele rămase neocupate în urma alegerilor (voturi primite de partidele și alianțele politice care nu trec pragul electoral) sunt redistribuite la partidele care au reușit să intre în Parlament.
Calculele se fac în funcție de așa numitul coeficient electoral – numărul total de voturi valabil exprimate într-o circumscripție, împărțit la numărul de mandate atribuite acelei circumscripții.
- Atribuirea mandatelor de bază: În prima etapă, mandatele se alocă în circumscripții (județe și municipiul București) pe baza coeficientului electoral. Fiecare partid care a trecut pragul electoral obține un număr de mandate proporțional cu voturile primite.
- Redistribuirea la nivel național: După atribuirea mandatelor în circumscripții, există de obicei mandate rămase nealocate. Aceste mandate sunt redistribuite la nivel național între partidele și alianțele care au trecut pragul electoral. Redistribuirea se face printr-un sistem proporțional care ia în considerare voturile obținute de fiecare partid la nivel național, pentru a asigura reprezentarea proporțională.
- Algoritmul de redistribuire: În redistribuire se utilizează o formulă matematică care generează un set de „cote” fiecărui partid. Mandatele rămase se alocă pe baza acestor cote - partidele care au cele mai mari valori ale cotelor obțin cele mai multe mandate - până la epuizarea locurilor.
- Alocarea mandatelor rămase: Mandatele redistribuite sunt atribuite candidaților de pe listele partidelor respective în funcție de ordinea de pe listă și de circumscripția unde aceștia au candidat, pentru a menține echilibrul regional al reprezentării.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
