Linkuri accesibilitate

 
Curtea Supremă menține arestul pe numele fugarului Horațiu Potra

Curtea Supremă menține arestul pe numele fugarului Horațiu Potra


Curtea Supremă a respins joi contestațiile depuse de mercenarul Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și un alt membru al familiei, Alexandru Potra, și a menținut mandatele de arestare în lipsă emise pe numele lor.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă, dar cei trei au fugit din țară înainte de a fi inculpați de procurori pentru tentativă la infracţiunea de acţiuni contra ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică.

Aceștia sunt dați în urmărire generală, după ce au părăsit teritoriul României.

Inițial, judecătorii au emis mandate de arestare pe numele a 16 persoane. Ca urmare a deciziei Curții Supreme de joi, mandatele de arest preventiv rămân definitive pentru Potra Horațiu, Potra Alexandru Cosmin, Potra Dorian, Lup Ioan, Lup Andrei Florin și Hauptman Mannfred Ioan.

Joi, Curtea Supremă a decis ca 11 mercenari din gruparea lui Potra să fie eliberați din arest preventiv și să fie plasați în arest la domiciliu, iar alți patru sub control judiciar.

În urmă cu două săptămâni, anchetatorii au făcut 47 de percheziții în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj, într-un dosar legat de finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu, constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid.

În locuințele folosite de Potra și apropiaților au fost găsite: 10 grenade defensive, 19 grenade ofensive, un lansator de grenadă, 15 pistoale, 6 pistoale mitralieră, o pușcă mitralieră, sute de cartușe, materiale explozive.

De asemenea, într-un seif ascuns sub podeaua casei au fost găsite 25 de kilograme de aur în lingouri, 3,3 milioane de dolari și peste 700.000 de lei

Procurorii susțin că Horațiu Potra și grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidențiale, pentru a crea haos.

Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi într-o întâlnire la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale.

Potra și mercenarii care îl însoțeau au fost interceptați de autorități pe 8 decembrie 2024, în timp ce se îndreptau spre București. Ulterior, judecătorii l-au pus în libertate pe Potra.

„Cei 20 de mercenari care l-au însoțit pe Horațiu Potra în această acțiune nu sunt simpli luptători, ci nucleul său de elită - cei mai apropiați și de încredere oameni ai săi aflați în România în acel moment, cu o vastă experiență în misiuni de destabilizare, lupte urbane și utilizarea armelor letale și explozibililor. Acești indivizi acționează organizat, conform unor planuri strategice bine puse la punct, având capacitatea de a executa atacuri coordonate și de a adapta rapid tacticile în funcție de reacția forțelor de ordine”, spun procurorii în ordonanța de reținere.

Pe numele lui Potra, procurorii au mai deschis un dosar penal pentru instigare la violențe după ce s-a adresat printr-un mesaj audio militarilor români, cărora le-a cerut să-și „aresteze generalii” după decizia BEC privind candidatura lui Călin Georgescu.

„Mesaj către toți militarii români adevărații militari români care au jurat să-și apere patria și neamu, au depus un jurământ sacru: ieșiți acum, ieșiți cu armele și arestați-i pe toți cei care au dat lovitura de stat. Absolut pe toți, arestați-i pe toți. Și dacă generalii voștri încearcă să vă oprească, arestați-i și pe ei. Rușine celor generali care până în acest moment nu au făcut nimic și au acceptat lovitura de stat. Ieșiți, militari români, respectați-vă jurământul. Nu sunteți singuri. Poporul e cu cu voi. Doamne ajută!”, se aude în mesajul audio publicat de G4Media.

Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar de Parchetul General, fostul candidat la președinție fiind acuzat de procurori de infracțiuni foarte grave, precum instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist sau fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG