Cea mai mare criză a Germaniei de la război încoace
Le Soir, la Bruxelles, estimează astăzi că seismul politic din Germania pune în pericol întreaga Europă. Demisia șefei partidului creștin-democrat al Angelei Merkel, CDU, în mijlocul mandatului și cu câteva luni numai înainte de președinția germană a UE e pe cale de a deveni cea mai mare încercare prin care trece republica federală a Germaniei de la al Doilea Război încoace.
Manifestații spontane au avut loc săptămâna trecută în mai multe orașe în care locuitorii au ieșit în stradă, indignați de tentativa de alianță politică a CDU cu AfD în Turingia și făcând o paralelă cu anii 1930, când partidul nazist al lui Adolf Hitler a reușit să ajungă la putere printr-o alianță cu partide tradiționale.
În 1930, tocmai în Turingia au intrat naziștii pentru prima oară, ca o epidemie, într-un guvern regional. Trei ani mai târziu, pe 30 ianuarie 1933, Hitler devenea cancelar.
Partidul creștin-democrat al Angelei Merkel (CDU) s-a arătat incapabil să rezolve rapid situația, iar criza s-a dovedit atât de complexă, încât succesoarea lui Merkel în fruntea partidului CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer (colocvial cunoscută drept AKK), a demisionat luni, incapabilă să pună ordine între diferitele facțiuni interne.
Tot la Bruxelles, editorialul din La Libre Belgique constată că Merkel nu a văzut pericolul fascist în Germania. Ani de zile, scrie cotidianul catolic francofon belgian, Merkel a administrat relațiile externe, lăsând politica internă și ascensiunea extremei drepte într-o zonă de interes secund.
La München, Süddeutsche Zeitung scrie că Merkel lansează acum un apel la unitatea partidului CDU. Merkel ar dori ca chestiunea succesiunii în fruntea partidului, cea a găsirii unui nou șef, să fie lăsată deoparte până în decembrie, dar, tot potrivit Süddeutsche Zeitung, partidul partener al CDU, partidul catolic la putere dintotdeauna în Bavaria, CSU, consideră planul lui Merkel ca fiind „greșit"("abwegig"). În Politico, Alexander Clarkson, care predă studii europene la King’s College în Londra rezumă lunga serie a erorilor majore comise de Merkel.
Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) revelează însă numele unui posibil succesor al lui AKK: Friedrich Merz, șeful grupului conservator CDU/CSU în Bundestag, parlamentul Germaniei. Friedrich Merz susținuse în zilele trecute că el nu dorește să ajungă în fruntea CDU, dar acum, potrivit FAZ, el ar fi gata să „contribuie personal“, candidând („einen persönlichen Beitrag“).
Sardinele înoată în Erasmus
În Italia, reprezentanții mișcării de protest a Sardinelor, pornită mai întâi ca o serie de manifestații spontane împotriva dreptei lui Matteo Salvini și devenind încetul cu încetul un embrion de formațiune politică, s-au întâlnit cu un reprezentant al guvernului și au propus, cum o notează La Repubblica, nu mai puțin decât schimburi de tip Erasmus, de elevi și studenți, între nordul și sudul Italiei, pentru a reduce treptat prăpastia culturală și comunicațională dintre cele două jumătăți ale peninsulei.
Cotidianul de dreapta Il Giornale se întreabă însă în ce calitate se întâlnesc Sardinele cu membri ai guvernului, mai ales că și-au anunțat intenția de a se întâlni și cu premierul Giuseppe Conte. „Sardinele nu vor să devină un partid politic, nu sunt nici măcar un sindicat, dar uite că se văd cu miniștri”, constată, cu iritare abia reținută, Il Giornale.
AI: inteligența artificială a Comisiei Europene
Le Monde scrie despre măsurile și inițiativele anunțate de Comisia Europeană în domeniul inteligenței artificiale, estimând că șefa Comisiei, Ursula Von der Leyen, s-a cam grăbit atunci când, abia confirmată în post de Parlamentul European, a anunțat că va lansa în primele 100 zile ale mandatului ei o inițiativă legislativă în legătură cu implicațiile umane și etice ale inteligenței artificiale.
Toată lumea a fost surprinsă în Comisie, scrie Le Monde. Pe 19 februarie, Comisarul UE însărcinat cu piața internă, francezul Thierry Breton, va face publică, în linii mari, această inițiativă a Comisiei, o « strategie europeană a datelor », un mod de a reglementa « internetul lucrurilor ». E vorba mai ales de a liniști temerile din ce în ce mai răspândite ale cetățenilor că toți acei algoritmi opaci care culeg date despre noi nu le vor stoca undeva, ca un inamic public, în scopuri malefice de supraveghere și control.
Deocamdată, continuă Le Monde, Uniunea Europeană rămâne mult în urma SUA și a Chinei. În 2016, UE a investit în domeniul inteligenței artificiale 3,2 miliarde de euro, față de 12,1 miliarde în SUA și 6,5 miliarde în Asia, mai ales în China, cea atinsă acum masiv de coronavirus.
Charlie Hebdo și coronavirus: “inamicul public numărul unu al omenirii”
Acum, că bilanțul a atins deja 1.100 de morți, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) decretează coronavirus ca fiind “inamicul public numărul unu al omenirii”, anunță în Spania El Pais.
Tot în Spania, întreaga presă scrie despre eșecul anticipat al marii conferințe anuale de la Barcelona, Mobile World Congress (MWC), care se va ține între 24 și 27 februarie și care, din pricina epidemiei de coronavirus (rebotezat Covid-19, ceea ce fericește cel puțin gigantul belgian al berii InBev, care posedă marca Corona și despre care am mai scris), își vede standurile golindu-se. După ce toți chinezii și-au anulat participarea la congresul telefoniei, ceea ce deja constituia o lovitură pentru eveniment, iată că acum, cum o scrie El Mundo, și-au mai anulat participarea giganții Intel, McAfee, Facebook și Cisco.
Cotidianul din Barcelona, La Vanguardia, anunță că tot potrivit OMS un vaccin împotriva coronavirus nu va fi disponibil înainte de un an și jumătate, 18 luni fiind chiar o estimare optimistă.
În Franța, Le Figaro scrie că datele dezvăluite în sfârșit de chinezi revelează câteva lucruri extrem de perturbante și îngrijorătoare.
În sfârșit, tot în Franța, Charlie Hebdo își dedică editorialul din ultimul număr apărut astăzi crizei coronavirus, făcând o paralelă tulburătoare cu arhetipul imaginilor din romanul Războiul lumilor al lui H. G. Wells (cf. foto):
„Spectacolul străzilor goale din Wuhan, sau viziunea portului închis din Shanghai par decoruri pentru un film științifico-fantastic. În fața acestor imagini fascinante, rămâi pietrificat ca în fața oceanului care se retrage deodată la orizont, deoarece știi că e ultimul lucru pe care îl mai vezi, înainte de uriașul tsunami final. « Orașul părea că mă privește cu ochii unui spectru. Ferestrele caselor albe erau orbitele găunoase ale unor cranii, iar imaginația mea mă înconjura cu mii de inamici tăcuți ». Așa descria H. G. Wells Londra golită după atacul marțienilor. De câteva săptămâni, Wuhan pare Londra lui Wells. Străzi silențioase, magazine închise și bulevarde golite de orice prezență umană. Ca și cum China ar fi fost invadată de marțieni, iar locuitorii s-au baricadat în casele lor ca să scape. Dar la Wells, marțienii sunt distruși de un aliat neașteptat: bacteriile, care contaminează și ucid una câte una creaturile extraterestre al căror sistem imunitar nu era pregătit să înfrunte acest inamic invizibil.”
Iar Charlie Hebdo subliniază următorul paradox: de când a început epidemia, poluarea a scăzut în China. Uzinele nu mai murdăresc, avioanele nu mai zboară, mașinile stau. Un alt exemplu: “În timpul războiului din Siria, analizele arătau că aerul de acolo nu mai fusese niciodată atât de curat, de pur, pentru că nimeni nu mai îndrăznea să se deplaseze cu mașina.” Trebuie însă o jumătate de milion de morți pentru a avea aer curat?
Și, desigur, paradoxul final relevat de Charlie Hebdo este că odată găsit vaccinul, peste un an sau doi, poluarea va reîncepe ca înainte. Virusul nu va fi folosit la nimic.
Facebook Forum