Linkuri accesibilitate

Călătorii gratuite pentru elevi. Propunerile Ministerului sunt în consultare publică


Elev din București la începerea școlii, luni 14 septembrie 2020.
Elev din București la începerea școlii, luni 14 septembrie 2020.

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede gratuitate pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, pentru: serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Propunerea publicată pe pagina de internet a ministerului prevede că elevilor li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor școlare, din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați.

Elevii ar beneficia de transport feroviar gratuit la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
Elevii ar beneficia de transport feroviar gratuit la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Elevilor care locuiesc la internat sau în gazdă li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru.

Ca element de noutate, acordarea sumelor de bani pentru transport se face în avans, cu decontare în luna următoare pentru elevii care fac naveta, respectiv elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.”

De asemenea, ministerul propune decontarea cheltuielilor de transport și pentru distanțe mai mari de 50 de km. „Astfel, în situația în care elevii se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km beneficiază de decontarea sumei aferente distanței de 50 km, sumă căreia i se adaugă 1 leu/km/lună.”

Gratis la muzee și spectacole

În propunerea de OUG, Ministerul Educației propune și ca elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, „precum și elevii etnici români din afara granițelor țării, bursieri ai statului român, să beneficieze de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice”.

Propunerea de ordonanță de urgență este în consultare publică pe pagina de internet a ministerului, iar propunerile pot fi trimise la pe adresa de e-mail djc@edu.gov.ro.

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG