Să se abțină, că ar fi inutil și complică lucrurile.
Viorica Dăncilă nu a ascultat rugămintea de bun simț și l-a numit în locul Corinei Crețu pe Ioan-Mircea Pașcu. Numire absolut inutilă și o risipă de bani evidentă, pentru un favoritism pe față.
Numire inutilă pentru că până în octombrie nimic nu se va face în domeniul respectiv: dezvoltarea regională. Comisia funcționează fără acel post. A sosit vacanța de vară a Comisiei, marile dosare sunt suspendate. Apoi, un nou comisar nu ar avea timp, pur și simplu, nici măcar să se familiarizeze cu dosarele până în octombrie. El nici nu va putea fi, de altfel, audiat de Parlamentul European, așa cum este obligatoriu. Noul Parlament European are o arhitectură încă fluidă, iar săptămâna viitoare abia își alege viitorul președinte.
Mai degrabă, numirea a fost un cadou de consolare pentru veteranul Ioan-Mircea Pașcu, care nu a intrat pe listele PSD-ului pentru a redeveni parlamentar european, dar care va primi acum vreme de câteva luni un salariu de 20.000 euro pe lună, împreună cu toate celelalte privilegii și bani pentru asistenți și birou, apoi, desigur, pensie de Comisar European.
Episodul e revelator pentru felul în care guvernul de la București a tratat Europa în aceste șase luni în care a condus teoretic Consiliul European.
Sigur, se poate argumenta că se face prea mare caz de numirea temporară a lui Ioan-Mircea Pașcu, pentru că la urma urmei nu el se va ocupa de dosarele dezvoltării regionale în Europa, ci toți cei plătiți să o facă autentic, asistenții, experții, funcționarii direcțiilor generale.
Dar la fel s-a petrecut și în lăudata președinție română a Consiliului UE. Politicienii, unii chiar și din opoziție, și presa apropiată puterii laudă acum cele 90 de dosare încheiate. Dar acele dosare erau deschise de vreme îndelungată și la ele au lucrat și țările care au deținut președinția înaintea României. Apoi, ni se spune, și înalții oficiali europeni au lăudat prestaţia guvernului României la preşedinţia Consiliului UE. Da, desigur că au lăudat-o! Uniunea Europeană nu poate spune pe față că unul din mecanismele funcționării sale s-ar fi putut încheia printr-un eșec. Până la urmă e foarte bine că nu s-a sfârșit printr-un dezastru major.
Aici situația este ca în acea glumă veche cu învățătoarea care le spune copiilor că Lenin a fost un mare umanist și le ilustrează asta cu scena în care Lenin se bărbierea, un copil l-a întrebat ce face, iar Lenin a răspuns simplu:
— “Mă rad, copile”.
Cum elevii întreabă nedumeriți în ce fel dovedește asta umanismul lui Lenin, învățătoarea le spune:
— “Păi cum, avea briciul în mână, ar fi putut să-i ia gâtul copilului. Dar a preferat să se rețină.”
Așa și în cazul președinției române a UE. Celor nedumeriți care întreabă în ce a fost un succes, li se poate răspunde:
— “Păi cum, guvernul Dăncilă putea să atragă sancțiuni SUA pe Europa, să anunțe mutarea ambasadei Uniunii la Ierusalim, să pună jandarmii la București să-l scoată pe Juncker din mașină și să-l bată peste față și să provoace un război nuclear cu Coreea de Nord. Dar a preferat să se rețină.”
Dincolo de glumă, prestația României se arată, în mod paradoxal, a fi o dovadă a funcționării solide a Uniunii Europene: instituțiile sunt construite în așa chip, încât până și în cazul incompetenței totale a celor care ocupă funcțiile de vârf, mașinăria funcționează fără greș, dezastrul este anticipat, circumscris și limitat, iar creditul pentru succesul inevitabil e atribuit... celor care au ocupat funcțiile și care au făcut ca o parte a energiei instituțiilor să fie deturnată spre a-i împiedica să intervină în ceva concret.
Facebook Forum