Linkuri accesibilitate

Dan Barna, pentru Roșia Today: „Țineți-ne, bă, că venim la guvernare!”


Încă suntem amețiți după zecile de discursuri ținute de USR pe tema bunei guvernări și a reformelor ce trebuiesc făcute. Ne frecăm la tâmple și nu ne revenim de la atâtea atacuri și eschive făcute de băieții și fetele lui Barna prin Parlament.

Romania - Roșia Today, generic 2019
Romania - Roșia Today, generic 2019

Dar uite că a venit ziua meciului. E ca la sport, că tot s-a terminat recent România – Norvegia. Din tribună, toți suntem antrenori și jucători. În teren se complică un pic treburile. Și în ziua meciului, USR stă în vestiar și nu are curaj să iasă în arenă, pentru că îi tremură genunchii. I-am văzut la antrenamente. Înalți, frumoși, cu capul sus, mișcări elegante. Ai fi zis că îi rup pe mediocrii lui Dragnea și Dăncilă. Numai că mediocrii, slab pregătiți și de multe ori jenanți, ca orice mediocri, au avut curajul de a se face de baftă. Am râs cu toții de ei. Noi am râs, dar ei au avut mereu mingea. Și-au bagat goluri în buzunarul statului mai bine ca FC Barcelona în poartă la Voluntari. Goluri în buzunarul statului și plinuri în buzunarul lor.

Și acuma când trebuie să intre în teren altă echipă, nouă, puternică, plină de avânt, o parte din jucători se dau accidentați sau nemulțumiți de teren, de arbitri, de tribune, de minge, de vreme sau de viață în general. Jucați voi peneliștii, că noi mai stăm pe margine și vă susținem sau vă înjurăm după caz. Nu vrem să ne murdărim echipamentul pentru un final de partidă. Noi când intrăm în teren, intrăm de la început și patru ani rupem toți adversarii, zic băieții de la USR.

Imaginați-vă o întâlnire în vestiar la USR. Dan Barna își motivează echipa. E sigur pe el și vorbește răspicat. Toți cred în vorbele lui. Sunt siguri că vor face o figură frumoasă, cum se spune la fotbal. Poate cea mai frumoasă figură din câte s-au făcut în treizeci de ani de democrație. Se încruntă când vorbește despre adversari, e amenințător chiar. Se strâng toți într-un cerc și fac un salut războinic. Energia din ei sparge geamurile, e sută la sută forță și inteligență în încăpere.

Momentul cel mare a venit. Trebuie să intre pe teren. În vestiar la USR, liniște. Dan Barna nu e în apele lui. Chiar a fost pe bune? Da. PSD a picat cu adevărat. „Dar cine să guverneze țara? Noi? Așa, din mers, pe final de joc? Nu recuperăm scorul. Nu intrăm, că ne facem de băcănie. Să joace doar PNL, treaba lui. Noi rămânem pe margine și îi susținem. Dar cu o condiție. Ba nu, mai multe. După ce-și rup ei picioarele, intrăm noi pe teren cu echipamentul curat, apretat, cu pantalonii la dungă și cravatele călcate și preluăm țara cum trebuie, nu din mers, de la 0-0.”

Din păcate, stimați USR-iști, cu tactica asta, s-ar putea ca la meciul următor să nu mai fiți în Liga I ci prin divizia județeană, de unde nu prea mai ieși repede odată retrogradat. C-așa-i în fotbal.

Acesta este un text satiric, așadar opiniile autorilor nu corespund, neapărat, cu poziția Radio Europa Liberă.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG