Linkuri accesibilitate

Daniel Chițoiu a supravegheat cheltuielile publice pentru 118.000 de lei


Daniel Chitoiu, secretar general ALDE, a realizat o lucrare științifică pentru Academie, studiu pentru care a încasat 118.000 de lei.
Daniel Chitoiu, secretar general ALDE, a realizat o lucrare științifică pentru Academie, studiu pentru care a încasat 118.000 de lei.

Daniel Chițoiu, secretar general al ALDE, a primit în 2018 suma de 118.437 de lei pentru „drepturi de proprietate intelectuală”. Am întrebat Academia ce a prestat actualul director al consilierilor din Cancelaria președintelui Senatului pentru acești bani.

Răspunsul a venit după mai bine de o lună și cuprinde patru rânduri: „Academia Română a implementat un proiect ce a constat în consolidarea planificării strategice instituţionale şi a procesului de monitorizare, pe baza indicatorilor de performanţă, în vederea îmbunătăţirii procesului decizional şi creşterii calităţii cheltuielilor publice prin extinderea sistemului de planificare strategică existent la 10 ministere de resort”.

Proiectul despre care vorbește Academia a început în 2016, s-a încheiat în februarie 2020 și se numește „Extinderea sistemului de planificare strategică la nivelul ministerelor de resort”– Cod SIPOCA 28, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană. El a fost implementat în parteneriat cu Curtea de Conturi a României și Academia Română. Durata de implementare a fost de 36 de luni, valoarea acestuia fiind de 44 milioane de lei, adică aproape 10 milioane de euro, 84 % fiind contribuția Uniunii Europene și 16 procente cea a Guvernului, prin Secretariatul General.

Vizita de studiu la Paris

În octombrie 2017, Secretariatul general al Guvernului (SGG) anunța rezultatele primului an de proiect, cele 10 ministere devenind 13:

1. S-au elaborarat 13 Planuri Strategice Instituționale (PSI) în baza unei de metodologii de planificare strategică realizată în cadrul proiectului;

2. A avut loc formarea personalului de la nivelul Secretariatul General al Guvernului și din cele 13 ministere de resort în domeniul planificării strategice;

3. S-a efectuat o vizită de studiu în Franța (Paris) cu scopul analizării bunelor practici cu privire la consolidarea Planificării Strategice Instituționale, a procesului de monitorizare pe baza indicatorilor de performanță și a bugetării pe programe;

4. A fost organizată o conferința de prezentare a rezultatelor intermediare ale proiectului.

Daniel Chițoiu a fost ales ca expert din partea Academiei Române, dosarul său fiind analizat de o comisie a instituției. În acest moment, linkurile către procedura de selecție și de întocmire a dosarelor nu mai sunt active pe pagina de internet a Academiei.

Nume de cod

În cadrul acestor proiecte, cei plătiți pentru implementarea lor nu sunt trecuți cu nume și prenume, ci li s-a atribuit un cod. În aceste condiții, am întrebat Ministerului Dezvoltării, în calitate de administrator al Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), care sunt, pe lângă Chițoiu, ceilalți beneficiari ai acestui proiect.

Ministerul a venit cu câteva precizări privind sumele plătite, dar fără niciun nume. „Pentru realizarea unei analize privind acțiunile de control și audit public extern la nivelul Curții de Conturi, ale cărei rezultate vor sprijini experții Băncii Mondiale în elaborarea celor 13 PSI-uri, au fost selectați, de către Academia Română, 25 de experți și 1 expert principal, care au elaborat 79 de module, pentru care au fost efectuate plăți în cuantum de 3.350.000 lei. Pentru modulele de la nr. 1 la nr. 75 costul a fost de 42.000 lei/modul, costul modulului nr. 76 a fost de 19.500 lei, costul modulului nr. 77 a fost de 76.000 lei, costul modulului nr. 78 a fost de 61.750 lei iar costul modulului nr. 79 a fost de 42.750 lei”, se arată în răspunsul ministerului Dezvoltării.

Alți experți

Studiul privind riscurile în utilizarea resurselor financiare de către entitățile publice din România a fost realizat de 6 experți aleși de Academia Română. Ei au analizat rapoartele publice anuale din perioada 2005-2015 și au identificat riscurile privind utilizarea resurselor financiare. „Pentru acest studiu au fost elaborate 18 module, pentru care au fost efectuate plăți în cuantum de 824.500 lei. Pentru modulele de la nr. 1 la nr. 15 costul a fost de 42.000 lei/modulul, costul celui cu nr. 16 a fost de 19.500 lei, pentru ca suma să crească exponențial pentru cel de-al 17-lea - 75.000 lei - iar pentru cel cu nr. 18 suma să ajungă la nu mai puțin de 100.000 lei”.

Fostul ministru al Finanțelor în Guvernul Ponta, Daniel Chițoiu, a fost selectat de Academia Română ca expert și a realizat trei module pentru care a primit 118.000 de lei. El ne-a transmis că „a participat la procesul de selecție a 5 poziții de expert de riscuri din luna octombrie 2017, organizat de Academia Română. Lucrarea științifică s-a derulat pe o perioadă de 8 luni și a avut trei module”.

Ce cuprinde acestă lucrare științifică și care sunt rezultatele concrete ale acestor programe costisitoare nu este informație publică.

O nouă oportunitate de 3 milioane de euro

Cert este că, după „reușita” proiectului SIPOCA 28, autoritățile au decis să continue. Așa a luat ființă „Extinderea sistemului de planificare strategică la nivelul ministerelor de resort-ll” SIPOCA 612, având aceiași beneficiari: SGG, Academia Română și Curtea de Conturi. Potrivit planului, „se va contribui la îmbunătățirea procesului decizional și la creşterea calității cheltuielilor publice prin extinderea sistemului de planificare strategică existent”. A început în septembrie 2019, durata de implemenatre fiind de doi ani și costă 14,6 milioane de lei, adică 3 milioane de euro.

În martie 2014, Camera Deputaților a respins cererea de încuviinţare a începerii urmăririi penale a lui Chiţoiu. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul „Carpatica", pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor. Colegii deputați au respins cererea procurorilor, astfel încât demnitarul nu a mai putut fi cercetat.

Dosar poticnit în expertiză

În decembrie 2019, Chițoiu a fost implicat într-un accident rutier soldat cu două decese. Accidentul a avut loc în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite. Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens și există suspiciunea că fostul ministru ar fi vorbit la telefon în timpul impactului. Fostul demnitar a fost pus oficial sub acuzare de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, în prezent fiind în derulare o expertiză de specialitate.

  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG