Darius Vâlcov deține titlul de doctor în economie din 2008, pe care l-a obținut la ASE București, la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, cu o teză intitulată „Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană”.
Pe lângă faptul că la momentul susținerii, teza sa era irelevantă, dat fiind faptul că România aderase la UE cu un an înainte, peste 100 de pagini din cele 212 ale lucrării ar fi plagiate, arată PressOne. Lucrările din care Vâlcov ar fi plagiat nu sunt nici măcar menționate la bibliografia lucrării de doctorat.
Într-o reacție pe contul de Facebook, Darius Vâlcov acuză o conspirație a SRI: „Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenții privind lingouri și bani ascunși prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajați ai SRI (am inclus aici și acoperiții), cataloghează teza mea de doctorat drept una parțial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”.
”În altă ordine de idei, dacă nu știați, în luna ianuarie, media cotațiilor ROBOR la 3 luni a fost 2,97 și la 6 luni a fost 3,27. Numărul tranzacțiilor la 3 și la 6 luni a fost un mare ZERO. (Adică băncile, între ele, nu s-au împrumutat deloc. Cotațiile au fost folosite doar pentru umflarea ratelor populației).
#??114”
Darius Vâlcov este condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare incompatibile cu funcția. De mai bine de un an, judecătorii instanței care l-au condamnat nu au redactat motivarea sentinței, pentru ca procesul să poată intra în faza definitivă.
În rechizitoriu, procurorii DNA au arătat că Vâlcov a achiziționat peste 100 de tablouri, prin interpuși, la licitații. Operele de artă erau ascunse la prieteni și rude, unele chiar în spatele unor pereți falși. Procurorii au mai arătat că Vâlcov ar fi primit șpăgi în numerar – banii i-ar fi preluat în sacoșe de plastic, într-un cimitir.
În ciuda acestor acuzații, în baza cărora o primă instanță l-a condamnat, Vâlcov a fost numit consilier de stat, în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă. El este responsabil de programul de guvernare și de inițiativele cu impact asupra economiei României.
La începutul acestui an, un alt caz de plagiat a făcut valuri. Este vorba despre Cătălin Ioniță, șeful Direcției Generale Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, fost șef al Poliției Române. Teza sa de doctorat fusese coordonată, la Academia de Poliție, de același profesor care o coordonase și pe cea a lui Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare a CSM, despre care PressOne a arătat că ar fi de asemenea un plagiat.
La începutul anului, președintele CNATDCU, organismul care se ocupă printre altele și de verificarea acuzațiilor de plagiat în cazul tezelor de doctorat, a declarat pentru Newsweek că se ia în calcul o amnistie a plagiatelor, pentru tezele mai vechi de 10-15 ani.