Scriu acest text în memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu, dispărut dintre noi pe 5 decembrie 2008 la vârsta de optzeci de ani, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici, membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, luptător devotat pentru dreptate, adevăr, onoare și cinste.
Ticu Dumitrescu a fost un militant civic pentru care au existat un număr de valori care nu puteau fi nici negociate, nici terfelite. A petrecut ani grei în temnițele comuniste pentru faptul că a refuzat să pactizeze cu forțele Răului totalitar. A fost un democrat sincer, un om de o căldură și de o generozitate unice. A fost ținta unor calomnii imunde, a unor atacuri abjecte venite din partea foștilor săi torționari și a aliaților lor contemporani, dintre care unii se pretind „anti-comuniști”. S-au folosit împotriva sa cele mai mizerabile forme de dezinformare. Au crezut agenții Răului că-i vor frânge voința de libertate. S-au înșelat însă lamentabil.
În anul 2008, editura Polirom a publicat volumele de amintiri Mărturie și document (volumul al doilea al memoriilor a apărut cu puțin timp înaintea stingerii sale din viață). A scris aceste cărți pentru că a crezut, asemeni Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, în datoria absolută de a depune mărturie:
„Am o datorie sfântă față de prietenii și colegii mei de suferință, față de cei uciși de securiști sau de temniceri și față de munții de suferință și de teroare îndurați de poporul român în perioada tiraniei comuniste. Cu atât mai mult cu cât, de 17 ani încoace, se aplică tot mai concertat o adevărată strategie a ascunderii sau a uitării programatice și chiar a uitării ororilor și crimelor comunismului. ...N-am avut tinerețe, însă am dobândit cel mai paradoxal titlu de noblețe din istoria umanității, cel de deținut politic. Acest titlu își revendică noblețea, deoarece nu poate fi obținut cu bani! Pentru a-l fi avut, încercările erau însă atât de grele, încât costau adesea viața; cei care l-au primit nu l-au dorit și nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat nu și-au dat seama că ne înnobilează, ci au crezut exact contrariul”.
Pe data de 27 mai 2008, dl. Ticu Dumitrescu îmi scria o dedicație, una dintre cele mai mișcătoare pe care le-am primit vreodată, în care mă numea „autorul inteligent și documentat al unor cărți esențiale întru cunoașterea și condamnarea comunismului”. Sunt cuvinte care mă obligă pentru veșnicie...
Atunci când unii își fac un titlu de glorie din „demitizarea” demersului condamnării comunismului, vorbind, cu jenantă frivolitate, despre anticomunism ca „iluzie”, este cazul să afirmăm tranșant anumite adevăruri factuale: comunismul a fost domnia minciunii, a resentimentului social, a urii instituționalizate, a mediocrității și a imposturii. Ticu Dumitrescu a spus aceste lucruri cu tărie, inclusiv în acel veritabil testament moral care a fost mesajul său trimis în luna iulie 2008 către Școala de Vară din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.
Textele rubricii Agora prezintă opinii ale autorilor
Facebook Forum