Linkuri accesibilitate

De ce pleacă Maia Sandu din România cu buzunarele goale. Plus 3 promisiuni pentru R. Moldova.


Maia Sandu și Klaus Iohannis, 2 iulie 2019

Președintele român face anual cel puțin o declarație de „susținere” sau de„sprijin” pentru Republica Moldova și „parcursul ei european”, iar șefii de guvern de la București la fel, dar mai nimic concret.

Vizita prim-ministrei moldovene, Maia Sandu la București a fost aglomerată de întâlniri. De la președintele Klaus Iohannis la șeful Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, toți oficialii autohtoni i-au făcut promisiuni de ordin general. Maia Sandu se întoarce acasă fără mare lucru:

  1. cu un sprijin moral substanțial și cu perspectiva unor sfaturi utile: de pildă grupul de experți de la ministerele relevante care va „identifica de urgență” domeniile în care R. Moldova are nevoie de expertiză și care a fost creat la ideea președintelui, după cum a insistat Klaus Iohannis să sublinieze
  2. cu angajamentul luat de prim-ministra Viorica Dăncilă că România nu va iniția, dar va „susține” deblocarea asistenţei financiare acordate de UE Republicii Moldova
  3. cu promisiunea șefei guvernului de la București că România va „furniza expertiză” mai ales „în domeniul afacerilor europene”

România și-a „arătat interesul” pentru „avansarea multitudinii de proiecte bilaterale, cu accent special pe cele de interconectare energetică”, după cum a declarat Dăncilă, fără să facă, însă, de data aceasta niciun fel de promisiuni.

Dincolo de simbolistica primei vizite bilaterale pe care noua prim-ministră reformatoare de la Chișinău o face la București și de viitorul set de sfaturi pe care guvernul ei îl va primi de la marii specialiști români, Maia Sandu pleacă, de fapt, acasă cu mâna goală.

Există o reticență tradițională de ambele părți în investițiile strategice pe care România le-ar fi putut face dincolo de Prut, dar Bucureștiul nu are o strategie pe termen lung de dezvoltare a investițiilor în R. Moldova. La toate acestea se adaugă o rezervă nespusă de înalții oficiali români, dar persistentă în discuțiile din spatele ușilor închise, despre cum va funcționa alianța guvernamentală de la Chișinău formată din reformatorii Blocului ACUM și socialiștii pro-ruși.

România a evitat din 1991 încoace să facă investiții serioase dincolo de Prut și chiar să lege cele două regiuni una de cealaltă. De pildă, nu s-a construit niciun nou pod peste Prut, iar trecerile de frontieră chiar dacă s-au înmulțit rămân sub nevoile celor care călătoresc dintr-o parte în alta.

Apoi, proiectul de a lega pe calea ferată Chișinăul de București a rămas pe lista dorințelor romantice, fiindcă în R. Moldova ecartamentul este în continuare cel folosit de Rusia. Costurile ar fi mici pentru România, circa 100 de milioane de euro, dar realizarea acestei conexiuni ar însemna legarea R. Moldova de UE printr-o magistrală pe șine.

Din 1991, de când și-a obținut R. Moldova independența, România n-a avut planuri consistente cu mica republică de peste Prut, lăsându-i pe ruși să investească acolo și să țină țara captivă. În continuare, din punct de vedere energetic, R. Moldova este complet dependentă de Rusia. Curentul vine din Transnistria, în loc să vină din România, fiindcă oficialii de la București au refuzat să treacă Prutul cu liniile electrice, deși consumul moldovenilor este mic și ușor de acoperit. Nici măcar țeava de gaz, cu diametrul mic, să nu poată transporta prea mult combustibil, nu a fost prelungită până la Chișinău.

Pentru a-și depăși marginalitatea geografică, moldovenii au nevoie de gesturi concrete din partea României, de linii electrice, de gaz, de investiții. Dacă Bucureștiul mizează pe drumul european al R. Moldova ar putea face acest pas pragmatic, dacă nu, va rămâne în expectativă, așa cum s-a întâmplat în ultimii aproape 30 de ani.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG