La peste 85 de ani de când primul președinte al Republicii turce, Mustafa Kemal Atatürk, „o oferit-o omenirii” după cum s-a exprimat chiar el, cea mai importantă biserică a Imperiului Roman de Răsărit revine la statutul pe care l-a avut în perioada Imperiului Otoman.
Din 1453 de la Căderea Constantinopolelui până în 1934, când Atatürk a transformat-o în muzeu, cea mai veche biserică bizantină a funcționat vreme de aproape 500 de ani ca moschee.
Oficialii români s-au abținut de la orice comentariu și nici înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române n-au fost mai curajoși, deși Papa Francisc n-a ezitat să-și expire indignarea.
Patriarhul Daniel a făcut totuși, înainte de hotărârea definitivă a Ankarei, un gest timid, dar solemn, fiindcă i-a trimis lui Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului o scrisoare în care îi spune destul de sec că Patriarhia Română susține „ menţinerea statutului actual al Basilicii Sfânta Sofia din Constantinopol , ca muzeu” și că demersul lui Daniel „are în vedere valoarea inestimabilă a acestei basilici, unanim recunoscută ca simbol al credinţei şi civilizaţiei creştine şi al artei universal”.
Schimbarea destinației Sfintei Sofia din muzeu aflat în patrimoniu UNESCO în moschee nu e un eveniment brusc, din 2016 încoace au avut loc o serie de rugăciuni organizate de asociații islamice în interiorul acestei bazilici care vreme de aproape 1000 de ani a fost biserica în care erau unși împărații bizantini. Chiar Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, vorbește de mai mulți ani despre această revenire, dar acum, în această perioadă de criză medicală și economică, avea mai multă nevoie ca oricând să-și demonstreze calitățile de bun musulman și viziunea lui neo-otomană.
La sfârșitul primăverii lui 2018, Erdogan a recitat din Coran în Sfânta Sofia, dedicând rugăciunea lui „cuceritorilor Constantinopolelui”. Acest oraș e singurul din lume care stă pe două continente și abia după ce a intrat în posesia otomanilor s-a numit Istanbul.
Revenirea Bazilicii Sfânta Sofia la statut de moschee nu este doar „o chestiune internă a Turciei”, după cum crede viceministrul rus pentru Afaceri Externe, Serghei Verchinin. Această schimbare avertizează statele din regiune că Turcia nu mai este demult predictibilă, că doctrina ei de recucerire prin instrumente culturale a vechiului spațiu otoman e gata să adopte și instrumente mai contondente.
Nu este vorba doar despre faptul că Ankara nu ar fi „înțeles” ce vor „milioane de creștini”, cum a subliniat Biserica Orotodoxă Rusă, ci dimpotrivă, Erdogan transmite Vestului un semnal clar în ceea ce privește spațiul pe care l-a patronat până la Primul Război Mondial și pe care l-ar vrea înapoi în sfera de influență turcească.
Uniunea Europeană și guvernele din Occident au înțeles semnalul și au răspuns pe diferite tonalități, în vreme ce Vladimir Putin, amicul președintelui turc din ultimii ani, i-a transmis chiar lui Recep Tayyip Erdogan „dezaprobarea semnificativă provocată în Rusia de decizia de a schimba statutul bisericii Sfânta Sofia din Istanbul''. Moscova folosește din nou un discurs pe mai multe voci, mai ales că are mai multe fronturi deschise cu Turcia: dincolo de Siria, Libia, nici problemele de la Marea Neagră nu sunt clare, în ciuda unor favoruri făcute de turci rușilor.
De ce tace România și de ce BOR nu este indignată?
Tăcerea României pare să aibă mai multe explicații după cum observă profesorul de științe politice, Cătălin Avramescu:
- legături ascunse cu Turcia ale diverșilor oficiali
- standardele scăzute ale diplomației autohtone
În primul caz, profesorul Avramescu vorbește depsre necesitatea unei anchete parlamentare care să cerceteze dacă „statul turc face lobby agresiv în România”:
„Să vedem cine ce câștigă, cine cum profită din legăturile cu Turcia, cine sunt marii apologeți ai relației cu Turcia, cât de sus duc firele afacerilor cu Turcia”.
Pe de altă parte, Cătălin Avramescu, fost ambasador, vorbește despre reflexele diplomației românești care „este condusă de un grup de oameni fără standarde morale și care admiră autocrațiile orientale”:
„Am fost la zile ale diplomației române unde am asistat la o scenă delirantă: o sală plină de ambasadori, diplomați și reprezentanți ai serviciilor conexe stăteau într-o admirație excesivă când vorbea fostul ministru de externe turc Davidoglu, care era un otomanist înrăit și spunea niște prostii de-ți venea să te ascunzi, în vreme ce ai noștri îl sorbeau din priviri”.
Nici istoricul Cristian Vasile de la Institutul Nicolae Iorga nu înțelege tăcerea României în chestiunea catedralei Sfânta Sofia:
„Dacă ar fi fost Dragnea la putere aș fi înțels că pe linia politico-ecleziastică ar fi vorba despre o menajare a unui regim autoritar din Turcia, dar nu mai există această scuză și nu există un răspuns coerent la această tăcere”
În ceea ce privește reținerea BOR, istoricul, Cristian Vasile, care cunoaște în profunzime istoria Bisericii Ortodoxe Române, invocă „elemente ecleziastico-diplomatice interne și externe”. Istoricul amintește despre legăturile bune care există în sudul țării între comunitățile musulmane și cele ortodoxe și despre eventualitatea „protejării Turciei pe această linie”:
„Poate fi vorba și despre un moment de așteptare: BOR să aștepte să vadă cum reacționează instituțiile statului. E și acesta o formă tradițională de manifestare a Bisericii Ortodoxe în raport cu statul, pentru a se coordona.”
Pentru profesorul de științe politice Cătălin Avramescu reacția BOR are rădăcini mai adânci:
„Patriarhia de la Constantiopol perpetuează ideea că există o singură Biserică Ortodoxă patronată din vechea capitală a Imperiului Bizantin. BOR nu a înghițit niciodată această idee, iar românii sunt obișnuiți să creadă că bisericile ortodoxe sunt naționale. În realitate, bisericile naționale reprezintă o impostură creată din motive politice în secolul 20, când și Biserica Ortodoxă Româna a inventat funcția de patriarh. Acest eveniment are loc pe fondul destructurării democrației din România și pe fondul creșterii mișcării legionare, dovadă colaborarea patriarhului Miron Cristea cu dictatura regală și cu extremiștii. Biserica Ortodoxă Română devine astfel ostilă Patriarhiei de la Constantinopol.”
Turcia încearcă să rescrie istoria regională și chiar are aspirații mondiale, deși ele sunt din zona pudelului care latră la lună, spune ironic profesorul Cătălin Avramescu. Din punctul lui de vedere, schimbarea statului Bazilicii Sfânta Sofia „este și problema României”, fiindcă „există o istorie a lucrului bine stabilit”, care trebuie respectat, iar Erdogan aruncă în aer fundamentele republicii turce și vrea să reconfigureze tradiția laică a lui Ataturk și moștenirea stabilității regionale pe care acesta a croit-o:
„Declinul Imperiului Otoman de la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20 cunoaște mișcări extremist-naționaliste, iar comunitatea greacă și armeană sunt primele victime. Istanbulul se transformă într-un oraș preponderant musulman, iar unul dintre patriarhii ortodocși este spânzurat de ușa reședinței sale în această perioadă. Bisericile ortodoxe naționale se afirmă pe acest fond tulbure în care turcii pun la pământ Patriarhia de la Constantinopol. BOR moștenește ADN-ul naționalismului anti-Constantinopol, o ostilitate veche pe care din păcate și Patriarhul Daniel o cultivă”.
