Cei 27 de miniștri de externe ai UE s-au întâlnit în capitala belgiană pe 25 ianuarie pentru a găsi o modalitate comună de a aborda situația, dar în afară de o condamnare blândă nu au făcut nimic altceva. Acesta este rezultatul unei combinații de factori: o politică externă instabilă, ezitarea continuă a UE cu privire la relația transatlantică, Brexit-ul și faptul că Franța și Germania se află la o răscruce de drumuri.
Cei nefamiliarizați cu ritmul prudent al diplomației UE ar putea presupune că reacția miniștrilor de externe cu privire la situația lui Navalnîi este una adecvată. Dar aici este vorba despre principalul lider al opoziției ruse, care în urmă cu mai puțin de jumătate de an a fost otrăvit de propriul său guvern, s-a întors în Rusia doar pentru a fi arestat sub acuzații dubioase, urmând probabil un proces și o perioadă de închisoare.
Zeci de mii de ruși, din toată țara, au protestat împotriva arestării lui Navalnîi, fiind bătuți de polițiști.
Germania, cel mai puternic stat membru UE, a făcut tot posibilul să-l salveze pe Aleksei Navalnîi după ce acesta a fost otrăvit prin oferirea celei mai bune echipe de medici în unul dintre cele mai bune spitale din Berlin. Cu toate acestea, la Bruxelles răspunsul Germaniei la arestarea liderului opoziției ruse a fost cât se poate de blând.
Nu există sancțiuni în lucru pentru Rusia. Construcția controversatei conducte Nord Stream 2 care aduce gaze din Rusia în Germania pe sub Marea Baltică continuă rapid. Iar Josep Borrell, șeful politicii externe a UE, merge săptămâna viitoare la Moscova dând curs unei invitații mai vechi a omologului său Serghei Lavrov, fără nicio condiție prealabilă, nici măcar o cerere explicită pentru a-l vedea sau a vorbi despre ceea ce se întâmplă în prezent cu unul dintre cei mai renumiți prizonieri politici din lume.
Oficialii UE, în special din jumătatea occidentală a blocului, explică reticența Bruxelles-ului în felul următor: obiectivul UE este să asigure eliberarea imediată a lui Navalnîi. Pentru ca acest lucru să aibă succes, sunt însă necesare dialogul și diplomația, mai ales atunci când se adâncește neîncrederea reciprocă. Sancțiunile impuse acum ar pune în pericol acest proces, dar amenințarea cu sancțiuni ar trebui să existe dacă Navalnîi nu este eliberat.
Problema este că nu există un termen până la care UE să impună sancțiuni în cazul în care eforturile sale diplomatice ar fi fără rezultat, fapt confirmat de Borrell după reuniunea miniștrilor de externe. În august, după otrăvirea lui Navalnîi, UE a blocat accesul și a impus restricții de viză pentru șase ruși, dar acest lucru a durat și măsurile au fost luate abia în octombrie.
În cazul în care UE impune sancțiuni după arestarea lui Navalnîi- majoritatea diplomaților europeni cred că acestea sunt inevitabile-, acest lucru va dura din nou. Și cel mai probabil vor fi mai degrabă sancțiuni simbolice, la fel cum au fost și în octombrie.
Uitați de ideea că Bruxellesul îi va viza pe oligarhii apropiați de Vladimir Putin. Ceea ce va urma sunt, probabil, măsuri restrictive împotriva judecătorilor și a politicienilor de rang inferior implicați în capturarea și potențiala condamnare a lui Navalnîi. Pur și simplu va fi prea greu pentru Bruxelles să găsească legături directe care să reziste în justiție între partenerii de afaceri ai lui Putin de represiunea asupra lui Navalnîi.
Statele membre din estul Europei, în special cele trei țări baltice, au cerut în zadar sancțiuni rapide și amânarea vizitei la Moscova a lui Borrell. Însă au fost lăsate să vocifereze la conferința de presă care a avut loc după reuniunea ministerială de luni. Ele au vrut ca UE să dea un mesaj puternic. În timp ce Borrell a cerut eliberarea lui Navalnîi și a spus că arestările în masă din weekend sunt inacceptabile, a părut enervat când a fost întrebat dacă va cere să îl vadă sau să vorbească cu el în timpul vizitei sale la Moscova și a murmurat mai întâi în spaniolă „nu faci lucrurile așa”, înainte de a explica în engleză că ar fi „foarte fericit să îl văd pe domnul Navalnîi. Voi încerca să țin legătura cu societatea civilă a Rusiei. Facem asta în fiecare zi la diferite niveluri. Dar aceasta este o vizită la guvernul rus”.
Ulterior, câțiva diplomați din estul UE mi-au spus că se așteaptă ca el să fie depășit de situație în capitala Rusiei, din cauza lipsei de cunoaștere a regiunii și a disponibilității sale de a se purta liber, mai degrabă decât de a respecta un scenariu convenit în prealabil cu alte capitale ale UE. În cele din urmă, nu doar excentricitățile lui Borrell se află în spatele blândeții UE. Ceea ce vedem este, de asemenea, impactul direct al Brexit-ului asupra politicii externe a UE. Londra, cu o atitudine mai puțin prietenoasă față de Rusia și cu un serviciu extern agil, i-ar fi determinat pe cei de la Bruxelles să aibă o poziție mai dură.
În schimb, UE rămâne cu o Germanie care iese încet, încet din era Merkel și cu mai mulți social-democrați prietenoși cu Moscova care conduc politica externă și cu o Franță unde președintele Emmanuel Macron caută legături mai strânse cu Rusia pentru a combate atât terorismul islamic, cât și o China în ascensiune. Cu o relație tensionată cu Statele Unite după patru ani tulburi de Donald Trump, Bruxelles-ul vorbește mai apăsat despre necesitatea unei „autonomii strategice” mai mari.
Chiar dacă noua administrație Biden este mai prietenoasă cu UE, mulți diplomați de la Bruxelles încă se întreabă în ce direcție se îndreaptă America după administrația Trump.
În aceste vremuri incerte, UE încă se luptă cu întrebarea dacă Rusia este un prieten sau un dușman, un partener sau o problemă.
