Linkuri accesibilitate

De la securitatea bazată pe efort la cea bazată pe cunoaștere


România traversează cea mai periculoasă situație internațională din ultimii 30 de ani, confruntându-se cu un deficit tot mai mare de securitate națională.

Apariția și intensificarea amenințărilor externe este cu atât mai periculoasă cu cât ea se produce pe fondul unor vulnerabilități interne serioase, datorită amestecului de lăcomie și prostie ce-și pune amprenta negativă asupra capacității de guvernare a Țării.

După prăbușirea comunismului și, mai ales după destrămarea din 1991 a URSS, datorită dominației Occidentului asupra sistemului internațional, România nu a mai avut de înfruntat amenințări majore la adresa securității naționale. Mai mult, din momentul în care am devenit membri ai NATO am putut spune că obțineam cel mai ridicat nivel de securitate națională pe care țara l-a avut vreodată. Eram parte a celei mai puternice alianțe, având securitatea națională garantată prin articolul 5 al tratatului de la Washington . În plus, prin aderararea în 2007 la UE, obțineam fonduri și asistență pentru dezvoltarea țării, un alt element foarte important în ecuația de securitate națională.

Datorită contextului internațional favorabil și nivelului redus de amenințare, România a conceput și dezvoltat o politică de securitate națională minimală, bazată în special pe efort. Datorită unui buget de apărare foarte scăzut, abordarea noastră s-a bazat pe efort, în primul rând cel depus în misiunile internaționale, în special sub egida NATO și UE. An după an, peste 40.000 de militari români au participat la diferite operațiuni, multe dintre ele cu un grad ridicat de risc. Dincolo de acest plan, tot pe efort s-a bazat cooperarea de ansamblu cu Occidentul, inclusiv pe alte zone importante, precum diplomația sau intelligence. În contrapartidă la acest efort România a beneficiat de umbrela de securitate a Occidentului, obținând un nivel bun de protecție, pe măsura vremurilor mai liniștite de atunci. Am făcut ce am putut, ne-am bazat doar pe efort dar a funcționat.

Din păcate, situația descrisă mai sus este una de domeniul trecutului. Datorită unui cumul de factori asistăm la degradarea gravă a stabilității sistemului internațional, degradare ce generează amenințări serioase la adresa României. Revenirea în forță a Rusiei pe arena mondială, în special prin folosirea in extenso a forței sale militare, ascensiunea impresionantă a Chinei, acutizarea unor dosare regionale, accesul la noi soluții tehnologice, pe fondul unor erori strategice ale Occidentului și al unor slăbiciuni structurale, toți acești factori au dus la renașterea competiției geopolitice de mare putere.

Pentru a ne putea garanta în continuare măcar un minimal nivel de securitate națională, nu mai este suficient să facem ce putem, avem mare nevoie să facem ce trebuie. Iar la întrebarea ce trebuie făcut nu pot răspunde decât specialiștii, oameni cu o bună pregătire teoretică și cu multă experiență, cunoscători ai problematicii de securitate națională și capabili să genereze cunoaștere suplimentară. Iar această cunoaștere suplimentară trebuie încorporată în corecta identificare a amenințărilor la adresa României, în tratarea corespunzătoare a vulnerabilităților, în reorganizarea sistemului de securitate națională, în pregătirea populației pentru noua situație internațională complicată și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea de relații bilaterale speciale cu anumite state ale lumii, mai ales cu SUA. Pe măsura vremurilor proaste, România trebuie să evolueze de la o securitate națională bazată pe efort, unde faci ce poți, spre una de calitate superioară, bazată pe cunoaștere, unde faci ce trebuie. Asta reclamă remodelarea mai multor piloni ai securității naționale, în special cel academic și cel politic.

România este singură țară NATO care nu generează instituțional cunoaștere proprie în zona de securitate națională, neavând un sistem organizat de cecetare științifică în domeniu. România nu are un institut guvernamental de relații internaționale, așa după cum nu are nici unul dedicat problemelor de securitate națională. Însăși ideea de specialist în securitate națională este precară, că să nu mai pomenim de inexistența rețelei de specialiști consacrați și conectarea lor permanentă, prin proiecte de cercetare, conferințe, dezbateri, polemici și parteneriate internaționale. Din punct de vedere conceptual România este încă o țară confuză, cea mai bună dovadă fiind însăși Constituția noastră, care operează în același timp cu termeni precum “securitate”, “siguranță” sau ”apărare națională”.

Construcția unor instituții puternice de cercetare științifică în zona de relații internaționale și securitate națională o pot face doar politicienii. Însă pentru asta, clasa politică, principalul responsabil pentru securitatea națională, trebuie să accepte și să recunoască public gradul crescut de pericol cu care România se confruntă în acest moment. Pe acest fond, clasa politică trebuie să reafirme occidentalitatea României, a apartenenței noastre la NATO și UE ca unică soluție viabilă de prosperitate și securitate națională. Clasa politică trebuie să evite politizarea instituțiilor de securitate națională și să construiască o punte spre adevărații specialiști, profesionalizând astfel politica de securitate națională. În felul acesta evităm și capcana rezolvării de false probleme, cea care în preajma lui 1940 ne-a adus în tragica situație a pierderii de teritorii naționale.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG